— Hai să bem ceva la Rachel acasă, propune Derek.
— Nu prea am chef să beau, zice Matt.
— Da’ de când, frate? întreabă Derek.
— Pe vremuri n-aveam nicio problemă să mâncăm la Hooters, zice Rachel, care nu vrea să mă slăbească. Înainte să te transformi într-o feminazistă constipată de la Ivy League10.
— Iar tu n-aveai nicio problemă să te dai cu rimel albastru, îi răspund eu. Oamenii se mai maturizează.
— Da, să știi că îmi aduc aminte de rimelul ăla albastru. Mi-l dăduse târfa de sor-mea, știi tu, aia care lucrează la Hooters.
— Rachel, mă răstesc eu, nu mă interesează dacă Janelle vrea să
muncească la Hooters. Nu mă interesează dacă tu și tot restul lumii vreți să vă aruncați banii pe pui cu gust de cauciuc și sosuri pe bază de ketchup. Și cel mai puțin – mai puțin ca orice altceva pe lume – mă
interesează dacă soră-ta face sex și de câte ori. Asta-i treaba cu noi, 10 Grup de opt universități prestigioase din nord-estul Statelor Unite, printre care Princeton, Yale sau Brown.
feminazistele constipate, nu ne pasă dacă femeile vor să poarte pantaloni scurți portocalii și teniși și vor să facă mult sex sau dacă vor să se îmbrace în sutane și să trăiască în mănăstiri. Nu ne pasă nici măcar dacă
au chef să umble numai în sutien și să nu practice sărutul franțuzesc, atâta timp cât au voie să facă fix ce vor. Iar acum tot ce vreau eu e să mă
duc la culcare. OK?
Ea își încrucișează brațele pe piept și mă privește încruntată, în tăcere, așa că mă întorc și străbat parcarea până la mașina mea. Nu știu ce-o fi apucat-o în ultima vreme pe Rachel, dar aproape că nu lasă nicio remarcă de-a mea să treacă fără o ceartă.
— Sună-mă mai târziu! strigă Megan în urma mea.
Urc în mașină și mă uit în spate, către locul din parcare unde stau ei adunați sub lumina strălucitoare a proiectoarelor.
— Mâine, îi strig peste umăr.
În noaptea asta trebuie să aflu niște răspunsuri.
Ies din parcare și trec în viteză pe lângă ferma lui Matt, pe lângă
biserici cu pereți văruiți, pe drumuri înguste, încadrate de vegetație luxuriantă, care cotesc și șerpuiesc ca și cum încă le-ar mai străbate turmele de bizoni ce le-au creat cu atâta timp în urmă. Mă gândesc la Beau și la cântecul lui, ale cărui acorduri nu mi le mai amintesc, dar parcă le simt încă.
„Și eu care-am vărsat whisky prin școala ta!”
„Eu” pronunțat „io”. Mă gândesc la el tot drumul până acasă.
„Îmi pare bine de cunoștință, Natalie Cleary.”
Mă gândesc la el până adorm.
„Trei luni.”
5
Îmi petrec tot weekendul trecând în revistă numeroase Alice Chan, fără vreun rezultat concret. Se face duminică noaptea și eu tot mă mai foiesc în pat fără somn, rumeg încontinuu ultimele cuvinte ale Bunicii și revăd în minte dispariția lui Matt și-a tuturor celorlalți din școală și apariția lui Beau pe terenul de fotbal, în încercarea de a găsi vreun sens.
Înainte de terapia de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare am avut coșmaruri groaznice, unele recurente. În cel mai rău dintre ele, un întuneric vast și fără formă ne urmărea pe mine și pe mama pe un drum de țară și în cele din urmă se izbea de mașina noastră
atât de tare, încât aceasta ieșea de pe șosea și se lovea de-un capac, făcându-se acordeon. Uneori mă trezeam din vis cu răsuflarea tăiată, dar nu el constituia partea cea mai neplăcută a nopții. Aceea erau halucinațiile. Erau de două soiuri, hipnopompice și hipnagogice, dar nu înțeleg cum aș putea încadra în oricare din aceste categorii ceea ce s-a petrecut cu Matt pe coridor sau apariția lui Beau pe teren.
Halucinațiile hipnopompice se petrec când dormi. Trupul tău se trezește – inclusiv ochii și vederea – înaintea minții. Ca urmare se poate să îți vezi camera aidoma, cu excepția faptului că pe tine se târăsc o sumedenie de păianjeni. Pereții sângerează sau pe balansoarul tău stă o bătrână amerindiană. Aceste halucinații pot consta în imagini, mirosuri sau chiar senzații fizice.
Halucinațiile hipnagogice sunt aproape la fel, numai că hipnagogia intervine când adormi, nu când te trezești: trupul, ochii și vederea îți rămân treze, deși creierul tău deja visează.
Știi că ești pe punctul de-a adormi, că aproape ai adormit, când deodată patul dispare de sub tine și cazi! Te trezești tresărind și îți dai seama că ești în siguranță, că în tot timpul ăsta te-ai aflat în pat.
Felicitări, tocmai ai avut cel mai comun soi de halucinație nocturnă.
Nu ai nevoie de tratament dacă te trezești cu senzația că te afli în cădere liberă. S-ar părea însă că ai nevoie de tratament dacă suferi de insomnie, anxietate, spaime nocturne și vizite ale unei zeități aparent omnipotente, care ți se înfățișează de trei ori pe an.
Terapia EMDR a pus capăt acestor neplăceri și aproape m-a convins că Bunica fusese într-adevăr un vis.
Pentru prima oară în viață îmi doresc să fi fost așa. Atunci avertismentul ei n-ar avea însemnătate. N-ar trebui să răscolesc printr-un miliard de Alice Chan în căutarea uneia anume. Dau deoparte botul lui Gus, care sforăie liniștit și mă întorc pe cealaltă parte pentru a mia oară. În noaptea asta ar fi bine-venit până și somnul parțial al unei halucinații, dar se lasă așteptat.
La două dimineața renunț la orice încercare de a mai dormi și îmi iau telefonul de pe noptieră, încercând o căutare cu noi combinații de cuvinte. Pradă unei inspirații subite, scriu în căsuța de căutare „Alice Chan Kentucky halucinații hipnopompice”.
Apăs ENTER și, la vederea primului rezultat, inima îmi stă în loc.
Apariții: Premoniții și alte fenomene parapsihologice legate dehipnopompie și hipnagogie de Alice Chan, profesor de psihologie la Northern Kentucky University.
Deschid sumarul și știu imediat că am găsit-o pe acea Alice de care mi-a zis Bunica.
Cel dintâi eveniment din Săptămâna Spiritului11 este Parada Superlativelor și de ea îmi arde cel mai puțin, dar după izbânda de noaptea trecută sunt agitată și nu-mi găsesc locul. În mod sigur, lipsa de somn și excesul de cofeină nu m-ajută nici ele. Când ajungem la școală, plouă mărunt și tună. Îi duc pe Jack și Coco la intrarea din față și îmi las mașina în parcarea din spate, unde Comitetul Săptămânii Spiritului împodobește carele alegorice – acesta fiind, din câte se pare, numele pe care trebuie să i-l dai unei camionete de care ai agățat un banner în culorile negru și portocaliu.
