Și brusc mi se întâmplă din nou.
Simt stomacul urcându-mi în gât ca și cum m-aș afla într-un montagne russe. Matt, Megan, Rachel și ceilalți, camioneta lui Derek, școala însăși – totul a dispărut.
Sunt singură într-un loc cu dealuri joase, albăstrui, în bătaia rece a vântului care prevestește o furtună, cu apa picurându-mi din păr și de pe rochie. Tunetul bubuie din nou, de data asta mai aproape, și ploaia îmi șiroiește în ochi, încețoșându-mi vederea. Pe dealul din fața mea, unde ar trebui să fie școala, e o turmă de bizoni.
Îi aud cum pasc. E un rumegat înăbușit, însoțit de un pufăit, și din nările lor catifelate se ridică fuioare de aburi. Mănâncă legănându-și înainte și-napoi capetele masive. Ochii lor căprui cu gene incredibil de lungi și de încovoiate mă urmăresc, dar animalele nu par îngrijorate.
Apoi totul se termină la fel de repede cum a început.
Stomacul ajunge unde-i e locul. Școala reapare unde am lăsat-o.
Bizonii au dispărut. Matt e din nou în fața mea, iar sub picioare simt fermitatea benei ruginite a camionetei. Zgomotul lumii mă împresoară
din nou, colegii mei de clasă chiuind, râzând și vorbind, sunând prelung din claxoane și scoțând-o din minți pe Rachel, care se străduiește să-i pună pe toți în mișcare.
— LUA-TE-AR DRACU’! o aud țipând. Pe bune, Tony, lua-te-ar dracu’!
— Nat? zice Matt. Era doar o glumă. Nu cred de-adevăratelea că ne căsătorim. Știi asta, nu?
Încuviințez absentă.
— Adică numai dacă nu vrei tu să te măriți, caz în care…
— Matt, îl previn eu redevenind imediat atentă.
13 Denumire dată tinerelor americance emancipate din anii ’20, amatoare de petreceri, care beau, fumau, își tundeau părul scurt și purtau rochii care nu mai ajungeau până la glezne.
— Nu mai fi așa, Nat. Nu-mi mai rosti numele de parcă te pregătești să-mi dai niște vești zdrobitoare. Glumeam!
— Țin la tine, îi zic eu. Ești un tip de treabă.
— Numai că, zice el inexpresiv.
„Numai că încă nu mi-am revenit din șocul de-a te vedea dispărând acum câteva clipe.”
„Numai că sunt prea preocupată de ceea ce se petrece cu mine ca să
pot să port încă o dată aceasta discuție.”
„Numai că mă tem c-am început să te plac doar pentru că mă făceai să mă simt normală, după standardele din Union, adică.”
„Numai că tu nu te poți abține și încerci să mă transformi din nou în acea Natalie de care te-ai îndrăgostit, cea care se străduia cu disperare să
fie întruchiparea reginei promoției și nu fata cu două mame, doi tați și două naționalități care era.”
— Numai că o să plec în Rhode Island, mă mulțumesc eu să zic.
— De ce trebuie să fie neapărat Rhode Island? întreabă el.
— Nu știu. Poate că trebuie pur și simplu să nu fie Kentucky.
El râde cu asprime.
— De ce, vrei să te asiguri că nu există altceva mai bun pe undeva pe-acolo?
— Matt, nu mă duc la facultate ca să-mi fac un iubit. Mă duc ca să-mi dau seama cine sunt și ce vreau să fac. De ce tu ai voie să-ți lămurești toate astea și eu nu?
— A, bun, acuma-s sexist! Am uitat, mi-o întoarce el.
— Păi, nu te-am auzit oferindu-te să vii tu cu mine la studii în Rhode Island, mă răstesc eu. Ești atât de convins că știi exact care-i viața perfectă pentru tine și cum trebuie să decurgă ea, încât nici n-ai observat că eu nu asta vreau și că nu sunt ce-ți dorești. Mă placi în ciuda lucrurilor care mă interesează; poți să-ți imaginezi ce prost mă simt?!
Preț de un moment ne privim amândoi în tăcere. Mă întreb dacă
mai suntem în stare să ne vedem limpede unul pe altul, sau am rămas înțepeniți în contemplarea imaginilor celor care am fost cândva. Numai așa îmi pot explica dorința lui Matt de-a fi în continuare cu mine, deși am ajuns să nu mai fim de acord aproape în nicio privință.
Dezacordul dintre Tony și Rachel a fost soluționat și camioneta din fruntea convoiului își pornește motorul în aplauzele tuturor, cu excepția noastră.
Dar în vreme ce toată lumea chiuie și aplaudă, face semne obscene către colegii mai mici și urlă declarații de dragoste în direcția unei foarte dezaprobatoare doamne Perez, îl văd pe Matt mutându-și privirea de la mine către locul unde, în urmă cu câteva minute, am văzut bizonii păscând.
Mă simt înghețată și singură și sunt confruntată în continuare cu un puzzle ale cărui piese nu au niciun sens.
Bivoli și holuri neluminate, băieți misterioși iviți pe terenul de fotbal și poveștile Bunicii. Un avertisment, o bombă cu ceas. Un gol dureros în stomac. Ce încearcă Bunica să-mi spună?
6
Marți seară, la ora opt, sosim la școală în pijamale. Suntem verificați la intrare, unde domnul Jackson, polițistul Delvin și un grup de părinți ne controlează bagajele și se asigură că avem permisele semnate înainte să ne trimită la parter, în sala de mese, unde ne așteaptă pizza și sucurile.
La ora zece, în sala de sport, are loc proiecția unui film după un roman de Nicholas Sparks14, ceea ce e ca și cum i-ai cere unei fete extrem de emoționate și ușor nostalgice să se lase fecundată într-o toaletă, dar la naiba! E recomandat persoanelor peste 13 ani și noi suntem absolvenți!
