— Iată-ne, a spus Aretta cu veselie. Olive, el e Gaspery Roberts, de la Contingencies Magazine. Eu trebuie să dau câteva telefoane, așa că

vă las singuri.

S-a retras. Olive și intervievatorul s-au așezat pe scaune la fel, verzi, de catifea.

— Vă mulțumesc că ați acceptat să ne întâlnim, a spus bărbatul.

86

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

— Cu plăcere. Vă deranjează dacă vă întreb de numele dumneavoastră? Nu cred că am mai întâlnit vreun Gaspery până

acum.

— Am să vă spun un lucru și mai ciudat, a zis el. Prenumele meu e, de fapt, Gaspery-Jacques.

— Serios? Credeam că eu am inventat numele ăsta pentru personajul din Marienbad.

El a zâmbit.

— Mama a fost uimită când a întâlnit numele în cartea dumneavoastră. Și ea credea că l-a inventat.

— Poate v-am întâlnit numele undeva și nu mi l-am amintit conștient.

— Orice e posibil. Uneori e greu să știi ceea ce știi, nu-i așa?

Avea un fel blând de a vorbi, care lui Olive îi plăcea, și un ușor accent, pe care nu- 1 putea identifica.

— Ați acordat interviuri toată ziua?

— Jumătate din zi. Ăsta e al cincilea.

— Au! Atunci am să fiu succint. Aș vrea să vă întreb despre o scenă

anume din Marienbad, dacă-mi dați voie.

— Desigur.

— Scena din aeroportul aerospațial, a spus el. Acolo unde personajul Willis aude vioara și este… transpus.

— E un paragraf ciudat, a recunoscut Olive. Primesc multe întrebări legate de el.

— Aș vrea să vă întreb ceva.

Gaspery a ezitat.

— Ar putea părea puțin… Nu vreau să fiu indiscret. Dar există

vreun element… mă întreb dacă fragmentul acela a fost inspirat de o experiență personală.

— Nu m-a interesat niciodată autoficțiunea, a spus Olive, dar acum îi era greu să-i întâlnească privirea.

87

- MAREA LINIȘTII -

Întotdeauna o relaxase să-și privească mâinile împreunate, dar nu știa dacă vedea mâinile sau cămașa, manșetele albe, impecabile.

Hainele sunt o armură.

— Uitați, a spus Gaspery, nu vreau să vă stânjenesc sau să vă pun în dificultate. Sunt doar curios dacă ați trăit ceva ciudat la terminalul aerospațial din Oklahoma City.

În liniștea aceea, Olive auzea zumzetul slab al clădirii, zgomotele sistemului de aerisire și ale instalației de apă. Poate că n-ar fi recunoscut, dacă n-ar fi prins-o spre capătul turneului, dacă n-ar fi fost atât de obosită.

— Nu mă deranjează să vorbesc despre asta, a răspuns ea, dar mi-e teamă să nu par prea excentrică, dacă ajunge în versiunea finală a interviului. Putem discuta între patru ochi pentru o clipă?

— Da, a spus el.

88

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

Semănătorul de vânt / 2401

89

- MAREA LINIȘTII -