— Ți-am spus în camera de călătorii, acum cinci minute, a răspuns Gaspery. Vreau să stau de vorbă cu un cercetător din domeniul literaturii care a intervievat-o pe Olive Llewellyn. Mai vreau o confirmare.
— Mi s-a părut ciudat că ai vrut să pleci iar, după interviul cu ea, într-o călătorie neprogramată, a spus femeia.
Gaspery a tăcut un moment.
— Credeam că nu mai călătorești, a zis el în cele din urmă.
— Da, ei bine, mi s-a părut că împrejurările impun o excepție.
Gaspery, cum ai putut să faci una ca asta?
— Voiam doar să vorbesc cu ea, a spus Gaspery. Aveam de gând să respect planul, Zoey, dar n-am putut. N-am putut s-o las să moară.
A urmat un moment de liniște, în timpul căruia acești doi oameni de neînțeles, își imagina Olive, se uitau direct spre fereastra salonului ei. A ridicat privirea, dar, din unghiul ei, vedea numai petice din tavanul camerei, în mare măsură acoperit de frunze.
— E exact așa cum m-ai avertizat, a spus el încet. Mi-ai zis că
munca asta presupune o mare lipsă de omenie și ai avut dreptate.
Chiar așa e.
— N-ar trebui să te întorci în prezent, a spus Zoey.
Poftim?
156
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Sigur că am să mă întorc în prezent, a răspuns Gaspery. Eu cred în asumarea consecințelor.
— Dar consecințele vor fi teribile, a spus Zoey. Am mai asistat la asta.
A urmat un moment de liniște. Gaspery tăcea.
— Orașul Nopții e frumos în secolul ăsta, a spus el în cele din urmă.
— Știu.
Plângea, Olive percepea asta în vocea ei.
— Încă n-a devenit Orașul Nopții.
— Ai dreptate, a răspuns el. Iluminatul funcționează încă. Stăm cu picioarele pe poteca pietruită?
— Da, a răspuns ea. Așa cred.
— Se apropie o patrulă, a spus deodată Gaspery și au dispărut, plecând în liniște, împreună.
Olive a rămas mult timp acolo, între umbre, cuprinsă de un sentiment de stranietate. Îi fusese menit să moară în pandemie, din câte înțelegea ea, dar Gaspery o salvase. Nu-i spusese oare chiar el ce era? Dacă în fața dumneavoastră ar apărea un călător în timp…
În noaptea aceea a căutat numele lui Gaspery-Jacques Roberts, iar majoritatea rezultatelor erau referiri la opera ei, la cartea și la adaptarea cinematografică la Marienbad. A căutat Contingencies Magazine și a găsit un site cu câteva zeci de articole, dar, cu cât căuta mai mult, cu atât devenea mai clar faptul că acesta nu fusese decât un paravan. Nu fusese actualizat de mult timp și conturile de pe rețelele sociale nu mai înregistraseră nicio activitate.
A auzit un zgomot slab și a tresărit, dar nu era decât Sylvie, stând în prag, îmbrăcată în pijamaua cu unicorni.
— Oh, draga mea, a spus Olive, e miezul nopții. Hai să te învelesc.
— Nu pot să dorm, a răspuns Sylvie.
— Stau puțin cu tine.
157
- MAREA LINIȘTII -
Olive și-a ridicat fiica, această greutate caldă din brațele ei, și a dus-o înapoi în dormitor. Totul în cameră era albastru. Olive a acoperit-o cu o plapumă indigo și s-a așezat lângă ea. Îmi era menit să
mor în pandemie.
— Putem să jucăm Pădurea fermecată? a întrebat Sylvie.
— Desigur, a răspuns Olive. Hai să ne jucăm câteva minute, până
ți se face somn.
Sylvie s-a înfiorat de încântare. Pădurea fermecată era o găselniță
nouă: Sylvie nu fusese niciodată interesată de prieteni imaginari, dar în izolare își crease un regat plin de asemenea prieteni, a căror regină
