vizita lui Gaspery, Edwin St. Andrew a căzut victimă pandemiei de gripă spaniolă din 1918.
— Nu e aceeași biografie?
Ephrem s-a întins după dispozitivul ei, a citit ceva, apoi i l-a înapoiat cu un oftat.
— Dacă n-ai fi schimbat cronologia, i-a spus el lui Gaspery, tot ar fi murit de gripă, doar că patruzeci și opt de ore mai târziu și la un azil de nebuni. Înțelegi cât de inutil a fost?
— Scapi din vedere lucrul cel mai important, a spus Gaspery.
— E foarte posibil.
Oare Ephrem avea lacrimi în ochi? Părea obosit și încordat. Un om care preferase meseria de arboricultor; un om într-o situație dificilă, care făcea o muncă grea.
— Vrei să mai spui ceva?
— Am ajuns deja la „ultimele cuvinte”, Ephrem?
— Ei bine, ultimele tale cuvinte în acest secol, a răspuns Ephrem.
Ultimele tale cuvinte pe Lună. Din păcate, vei călători puțin și nu te vei mai întoarce.
— Poți să ai grijă de pisica mea? a întrebat Gaspery.
Ephrem a clipit încurcat.
— Da, Gaspery, o să am grijă de pisica ta.
— Mulțumesc.
— Mai e ceva?
— Dacă aș putea s-o iau de la capăt, aș face exact la fel, a spus Gaspery. Nici măcar n-aș sta pe gânduri.
Ephrem a oftat.
— E bine de știut.
188
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
În acest timp, ținuse o sticlă la spate. Acum a ridicat-o și i-a pulverizat ceva în față lui Gaspery. S-a simțit un miros dulceag, luminile și-au pierdut din intensitate, apoi picioarele lui Gaspery au cedat…
189
- MAREA LINIȘTII -
3
…În timp ce-și pierdea cunoștința, a avut impresia că Ephrem intrase în mașină, în spatele lui…
190
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
4
…Două focuri de armă, în succesiune rapidă…
Pași, un bărbat care fuge…
Gaspery era într-un tunel. Lumină la fiecare capăt, nu doar lumină, ci zăpadă…
Nu, nu un tunel, ci un pasaj. Simțea mirosul de fum al mașinilor din secolul XX. Se simțea adormit, de la substanța pe care i-o pulverizase în ochi. Stătea cu spatele la parapet.
Era și Ephrem acolo, calm și eficient, în costumul lui închis la culoare.
— Îmi pare rău, Gaspery, a spus el pe un ton blând, iar Gaspery îi simțea răsuflarea caldă în ureche. Îmi pare sincer rău.
I-a smuls dispozitivul din mână și l-a înlocuit cu ceva tare, rece și mult mai greu…
O armă. Gaspery a privit-o, curios, iar bărbatul care fugea – cel care trăsese, și-a dat el seama ca prin ceață – a dispărut, a urcat parapetul și s-a făcut nevăzut. Ephrem nu mai era nici el, o fantomă
trecătoare. Aerul era rece.
A auzit un geamăt slab la picioarele lui. Lui Gaspery îi era greu să
rămână treaz. Ochii i se tot închideau. Dar a văzut doi bărbați întinși pe jos, undeva în apropiere, doi bărbați al căror sânge se scurgea pe caldarâm, în timp ce unul dintre ei îl fixa cu privirea. În ochii bărbatului se citea o nedumerire evidentă – Cine ești? De unde ai răsărit? –, dar nu mai era în stare să vorbească și, sub privirile lui Gaspery, lumina din ochi i s-a stins. Gaspery era singur sub un drum expres, cu doi bărbați morți. A ațipit, doar o clipă. Când a deschis ochii, se uita fix la arma din mâna lui, iar piesele puzzle-ului se îmbinau unele cu celelalte. E posibil să te rătăcești în timp, spusese Zoey, într-alt secol. De ce să te deranjezi să întemnițezi pe viață un om pe Lună, când omul respectiv poate fi trimis în altă parte, când îi poți înscena o crimă, urmând să fie întemnițat pe cheltuiala altcuiva?
191
- MAREA LINIȘTII -
A simțit mișcare în stânga lui. A întors capul, foarte încet, și a văzut copiii. Două fete, poate în vârstă de nouă și unsprezece ani, se țineau de mână. Intraseră în pasaj, dar acum se opriseră la o oarecare distanță și priveau fix. Le-a văzut ghiozdanele și și-a dat seama că
tocmai ieșiseră de la școală și că erau în drum spre casă.
Gaspery a lăsat arma să-i scape din mână și ea a căzut cu un zăngănit, ca un obiect inofensiv. Acum, peste el se revărsau lumini albastre și roșii. Fetele se uitau la cei doi bărbați morți, apoi copila mai mică l-a privit și el a recunoscut-o.
— Mirella, a spus el.
192
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
5
Nicio stea nu strălucește veșnic. Gaspery a scrijelit aceste cuvinte pe un perete din închisoare, câțiva ani mai târziu, atât de delicat, încât de la orice distanță, oricât de mică, părea un defect de vopsire.
