Olive a observat că intervievatorul transpira.
— Exceptând cazul unei catastrofe neprevăzute, presupunând că
tehnologia noastră continuă să avanseze, probabil vom putea călători în timp în secolul următor. Dacă în fața dumneavoastră ar apărea un călător în timp și v-ar spune să renunțați pe loc la tot și să vă duceți imediat acasă, ați face-o?
— De unde aș ști că e un călător în timp?
Ușa s-a deschis, iar în cameră a intrat agenta de publicitate a lui Olive.
— Să spunem că persoana respectivă are ceva inexplicabil.
— De exemplu.
Gaspery s-a aplecat spre ea, vorbindu-i încet și repede.
— De exemplu, să presupunem că persoana respectivă e un om în toată firea, a explicat el. Gândiți-vă la faptul că persoana aceasta, acest bărbat de treizeci de ani, poartă un nume pe care l-ați inventat dumneavoastră, pentru o carte pe care ați publicat-o în urmă cu numai cinci ani.
— Cum merge treaba aici? a întrebat Aretta.
— Minunat, a răspuns Gaspery. Ai sosit la țanc.
— V-ați fi putut schimba numele, a spus Olive.
— Aș fi putut, a zis și a privit-o fix. Dar nu am făcut-o.
Tonul lui a devenit mai vesel în timp ce se ridica.
— Olive, mulțumesc mult pentru timpul acordat. Mai ales pentru ultima întrebare. Știu că întrebările simpatice sunt cele mai neplăcute.
146
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Olive, pari obosită, a remarcat Aretta. Te simți bine?
— Sunt doar obosită, a răspuns Olive, folosind cuvintele agentei.
— Dar plecați acasă chiar după întâlnirea asta, nu-i așa? a întrebat Gaspery senin. De aici, direct la terminalul aerospațial, nu? În fine, la revedere, mulțumesc!
— Nu, mai are… Ah, a făcut Aretta, da, la revedere!
Gaspery plecase deja.
— E un pic ciudat, nu ți se pare?
— Un pic, i-a dat dreptate Olive.
— De ce spunea că pleci acasă? Mai ai de petrecut încă trei zile pe Pământ.
— Tocmai a intervenit ceva.
Aretta s-a încruntat.
— Dar…
Însă Olive nu fusese niciodată mai sigură de ceva. Nu fusese în viața ei avertizată mai clar de atât.
— Îmi pare rău, a spus ea, știu că asta le creează tuturor probleme, dar trebuie să plec imediat către terminalul aerospațial. Mă întorc acasă cu primul zbor.
— Poftim?
— Aretta, a spus Olive, ar trebui să te duci acasă, la familia ta.
Este șocant să te trezești într-o lume și, până la lăsarea întunericului, să ajungi într-o alta, dar situația nu e, de fapt, chiar așa de neobișnuită. Te trezești căsătorit, apoi partenerul tău de viață
moare pe parcursul zilei; te trezești în vremuri de pace și, până la prânz, țara ta e în război; te trezești în neștiință și, până seara, e limpede că a izbucnit deja o pandemie. Te trezești în plin turneu de promovare a cărții, din care mai ai câteva zile, și până seara gonești deja spre casă, după ce ți-ai lăsat valiza de izbeliște, într-o cameră de hotel.
147
- MAREA LINIȘTII -
Olive și-a sunat soțul din mașină. Era o mașină cu pilot automat și ea se simțea recunoscătoare pentru asta; nu era de față niciun șofer care s-o audă și să se întrebe dacă nu cumva a înnebunit, întrebare pe care și-o punea și ea însăși.
— Dion, a spus Olive, o să-ți cer să faci un lucru care va părea extrem.
— Bine, a răspuns el.
— Trebuie s-o luăm pe Sylvie de la școală.
