Trecu ceva timp până când Kobi se hotărî, dar într-un final scutură
conţinutul pliculeţului în pahar şi amestecă. Mika îl privi cum bea Fit Mix şi simţi o presiune acumulându-se în corpul lui. Kobi o băuse.
Toţi făcuseră la fel. Ce făceau? Nu putea crede că o băuseră fără să
ştie ce e în ea. Începu să ia în considerare posibilitatea ca el să fie nebun. Tocmai văzuse un personaj din coşmarul lui în clasă. Poate că
se înşela în privinţa lui Ellie, poate că era moartă şi că toţi cei care încercaseră timp de un an să îl convingă de asta aveau dreptate; părinţii lui, poliţia, doctorii, colegii lui de clasă, poate că aveau toţi dreptate. Nişte sentimente teribile începură să danseze în interiorul lui; confuzie, paranoia, disperare şi ştia că trebuia să iasă din clasă
înainte să explodeze. Se ridică şi îşi luă haina de pe spătarul scaunului. Kobi se uită la el, iar Mika îi văzu ochii albaştri inteligenţi pentru o clipă, prin perdeaua de păr.
— Unde te duci? întrebă asistenta, tăios.
— Am nevoie la toaletă, răspunse el, penibil.
Ea se uită la pliculeţul nedesfăcut de Fit Mix de pe banca lui.
— Trebuie să bei mai întâi, spuse ea, arătând spre el.
Mika refuză, împietrit, ca un animal blocat într-o cameră cu un măcelar în uşă. Toţi cei din clasă se holbau, încercând să-şi înăbuşe râsetele. Era de nesuportat. Se simţea ca şi cum pielea i s-ar fi putut deschide pentru a face loc unui vârcolac panicat.
— Bine, spuse asistenta. Mă duc după profesoara ta. Ieşi repede din clasă cu mâinile pe lângă corp.
— Ciudatule stresat! strigă Ruben Snaith din spatele clasei. Crezi că vrea să te otrăvească?
— Las-o baltă, Ruben, spuse Mika. Nu e treaba ta.
— Eşti un mutant ciudat, ar trebui să fii închis, spuse Ruben rânjind. Apropo, ce mai face Ellie? S-a întors din vacanţă? apoi îi murmură ceva băiatului de lângă el, care se uită la Mika şi râse. Mika
văzu o fată jucându-se cu o şuviţă de păr, zâmbind.
„Ei cred că e amuzant, îşi spuse Mika. Toţi cred că sunt nebun.”
Arzând de mânie, trecu printre bănci cu disperare, împingând de spătarele scaunelor. Dar, înainte să ajungă la uşă, asistenta se întoarse cu doamna Fowler şi cu directorul, domnul Grey, şi fu oprit.
Domnul Grey arăta ca şi cum toată viaţa mâncase beton şi băuse apa de la inundaţii. Chiar şi gulerul lui, care îi venea până la bărbie, arăta de parcă era făcut din beton. În timp ce intră în clasă, tăcerea fu absolută, încât Mika putu auzi sunetul procesoarelor din bănci. Toţi se temeau de domnul Grey, chiar şi doamna Fowler.
— Unde te duci? întrebă domnul Grey repede, cu ochii rotindu-i-se ca nişte pietre.
Mika nu răspunse.
— Am înţeles că nu vrei să bei vitaminele.
Mika rămase tăcut în continuare, speriat ca nu cumva să zică ceva ce ar fi regretat după aceea.
— Sunt vitamine, Mika, spuse doamna Fowler, ca şi cum i-ar fi vorbit unui bebeluş. Îţi fac bine. Când ai mâncat ultima oară mâncare adevărată? De Crăciun? Astăzi, trebuia să fie o zi distractivă, o să
primiţi sendvişuri gratuite la prânz şi e vorba şi de un nou joc… Vocea i se pierdu în timp ce se juca cu panglicile prinse de nasturi.
Cum ar fi putut să iasă? Se simţea de nestăpânit. Asistenta şi doamna Fowler stăteau între el şi uşă, în timp ce domnul Grey citea profilul lui Mika de pe o tabletă. În spatele lui, toţi cei din clasă se holbau şi îşi ţineau în frâu chicotelile.
— Mika Smith, spuse domnul Grey, cu vocea răsunându-i ca într-o gară. Îşi ridică privirea şi se uită cu calm la Mika. Mika simţi un fior rece trecând prin el.
— De ce eşti împotriva oricărui lucru? spuse el încet. Observ din profilul tău că eşti cel mai inteligent băiat din clasă, dar notele tale sunt foarte mici şi eşti nepoliticos şi întrerupi ora. Ai devenit atât de paranoic încât să crezi că tu, un băiat de doisprezece ani, ştii mai multe lucruri decât guvernul şi şcoala?
Mika se uită în jos şi dădu din cap în semn că nu credea asta. Nu era sigur în legătură cu nimic. Tocmai văzuse un Cap de Televizor în clasă.
— Asistentă! lătră domnul Grey. Aduceţi plicul de Fit Mix.
Asistenta se duse până la banca lui Mika şi luă paharul, plicul şi beţişorul. Mika îşi dădu seama că avea să fie forţat să îl bea şi se repezi înainte, încercând să fugă pe lângă doamna Fowler, dar chiar înainte să scape fu prins de mână de domnul Grey şi tras înapoi în clasă.
— Ba n-ai să faci asta! spuse el înfuriat, strângându-l pe Mika atât de tare de mână încât băiatul simţi că îi taie circulaţia.
— Nu mă puteţi obliga să beau! zise Mika, încercând să scape din strânsoarea domnului Grey.
— Ba pot! spuse domnul Grey. Toţi ceilalţi au băut deja. Dacă nu te supui, o să îi amendez pe părinţii tăi cu o sută de credite.
Cei din clasă fură şocaţi. O sută de credite era cea mai mare amendă şi Mika ştia că părinţii lui s-ar fi înfuriat la culme dacă se prezenta cu ea la ei. Asistenta îi întinse paharul cu Fit Mix cu o mână
firavă. Era roz şi părea scârbos.
— Bea! porunci domnul Grey.
Mika luă paharul, simţindu-şi inima bătându-i tare în piept. Toţi se holbau la el.
— Hai odată, ciudatule! strigă Ruben. Bea odată!
Mika nu fu foarte sigur de ceea ce se întâmplă. Pentru un moment, se holbă în paharul cu băutura roz, încercând să se convingă să o bea; în secunda următoare, paharul i se zbătu în mână, iar conţinutul zbură într-un arc roz şi scârbos şi ateriză pe faţa directorului. Totul îngheţă pentru un moment ca şi cum cineva pusese pauză în timpul unui film, băutura, domnul Grey, inima lui Mika, asistenta, profesoara, elevii, totul era împietrit şi tăcerea fu deplină în timp ce băutura începu să se scurgă de pe faţa domnului Grey pe gulerul lui.
