— Am zis să nu fugi, Ellie!
Inima lui Mika începu să-i sară în piept. Awen făcu un pas în spate şi Ellie intră vijelios pe uşă ca un vârtej auriu, cu ochii ei negri arzând şi părul şi hainele fâlfâind uşor. Apoi lumina ei ţâşni în faţă, iar ea întinse mâinile spre el.
Când o atinse, parcă i se luă o piatră de pe inimă. Ca şi cum cu acea atingere cârligul fusese înlăturat din inima lui şi acea durere, acea rană pulsând care îl făcuse să plângă de fiecare dată când se gândea la ea începuse să se vindece.
Cu un ultim suspin de uşurare, Ellie reuşise să se întoarcă la viaţă.
Cu braţele lui Mika în jurul ei şi lumina care curgea printre ei, era om din nou.
Awen se băgă între picioarele lor, iar bărbatul înarmat îi privi
agitat. Camera părea mai luminoasă şi nu era din cauză că răsărise soarele, ci pentru că cei doi copii păreau să… strălucească. Nu îi plăcea asta şi se întrebă ce să facă. Simţi că ceva se întâmplase când Mika şi Ellie se atinseseră. Ceva ce nu i-ar fi plăcut lui Gorman.
Gemenii se uitară unul la altul cu lacrimi de fericire în ochi. Aveau atâtea lucruri importante să-şi spună, dar cum aveau o armă
îndreptată înspre ei, nu era tocmai momentul potrivit.
— Îmi place cum eşti tunsă, zise Mika, trecându-şi mâna prin el. Ţi se potriveşte.
— Tu ai crescut mult, zise ea, înecându-se cu lacrimi, dar încercând să zâmbească.
— Da, aşa îmi zice mama mereu, rosti el, cu un zâmbet larg.
Pentru asta trebuie să îi mulţumesc lui Mal Gorman. E de la minunata băutură cu vitamine.
— Ce fac mama şi tata? întrebă ea, îndurerată. Mi-e atât de dor de ei! Mă cred moartă, nu-i aşa?
Mika dădu din cap în semn că da.
— Dar eu am ştiut mereu că nu e aşa, zise el. Şi acum, că te-am găsit, mergem acasă.
Capitolul 54
Bărbatul înarmat avea motive să fie îngrijorat de întâlnirea lui Mika şi Ellie, pentru că ei străluceau într-adevăr, chiar se întâmplase ceva când se atinseseră şi lui Mal Gorman nu avea să-i placă. Atunci când gemenii se întâlniseră, ceva se deblocase, de parcă un mecanism care nu mai funcţiona din ziua în care fuseseră despărţiţi acum mergea din nou. La început, semnele schimbării fură abia vizibile; în timp ce Mika şi Ellie se ridicară deasupra Capului Wrath în nava cu şofer, Puck începu să sară în jurul copacului de plastic din camera lui, iar urmele lui de lumină descriau linii haotice.
Câteva clipe mai târziu, ceva interesant se întâmplă pe partea cealaltă a Zidului. Helen evada din casa fiului ei, unde fusese ţinută
săptămâni întregi. Coborî pe fereastră într-o grădină de trandafiri, în cămaşă de noapte şi cizme de cauciuc galbene şi, chiar când atinse pământul, rămase uimită să vadă toţi bobocii de trandafir înflorind instantaneu, la comandă. Apoi, când se împletici printre tufişuri, toate păsările începură să cânte ca şi cum i-ar fi sărbătorit evadarea.
— Şi mie îmi pare bine să vă văd! murmură ea. Dar nu pot sta la taclale; mă duc să-mi ajut un prieten.
Departe, în Turnurile Aurii, Asha şi David stăteau îmbrăţişaţi în balconul noului lor apartament. În spatele lor erau oameni care reparau tot ceea ce fusese distrus în timpul răscoalei. Asha avea ochii roşii de la plâns; încă nu ştiau dacă aveau să se întoarcă toţi copiii, dar zâmbi dintr-odată.
— Flori, zise ea, uitându-se în zare. Simt miros de flori.
Chiar şi în Umbre, de unde nu se mai putea ajunge la nivelul superior, se simţeau schimbările. Kobi Nenko şi tatăl lui se plimbau pe străzile vechiului cartier Soho. Corbul Nevermore îşi scosese capul din rucsacul lui Kobi, iar pisoiaşii pe care îi făcuse pentru Audrey se agitau în buzunarul lui. Brusc, se opri şi văzu undele din apă din jurul picioarelor lui.
— Ce e? şopti tatăl lui.
— S-a întâmplat ceva, zise Kobi. Se uită la acoperişul de metal de deasupra lor. Mă întreb ce se întâmplă acolo sus.
Ellie şi Mika erau tăcuţi în timp ce zburau spre Londra. Stăteau
întinşi, extenuaţi, pe canapeaua curbată a navei, iar Awen dormea pe podea în faţa lor, în timp ce bărbatul înarmat îi privea atent, ca şi cum se aştepta ca din urechile lor să iasă margarete. Avea un presentiment îngrozitor că ceva avea să se întâmple. Şi avea dreptate.
— Crezi că mama şi tata mă vor recunoaşte? şopti Ellie.
— Sigur că da! zise Mika, râzând. Abia aştept să le văd feţele când vei intra tu pe uşă. Vor fi atât de fericiţi, Ellie. Ţi-au păstrat toate lucrurile. Nu-ţi face griji, va fi bine.
Ellie îşi opri lacrimile de uşurare şi îşi puse capul pe umărul lui Mika, reuşind să se relaxeze pentru prima oară în mai mult de un an.
Se uitau pe fereastră, aşteptând să vadă conturul oraşului auriu şi Mika îşi aduse aminte cum îl descrisese Audrey, cu cel de-al treilea nivel invizibil, unde locuiau oameni şi mai bogaţi, şi se simţi din nou uimit pentru că nu îşi dăduseră seama că era acolo. Apoi îşi aduse aminte de copiii de la Capul Wrath şi se întrebă cum se simţeau, atât de departe de casele lor şi cu visurile frânte. O auzi pe Ellie vorbindu-i în şoaptă după ce ea îi auzi sunetele. Vor vrea să ne ajute, zise ea.
„Ştiu, gândi el. Dar vor putea face asta?”
Sper, răspunse ea. Avem nevoie de ei.
Îşi aminti cum zburase peste Zid şi cum se simţise când văzuse copacii şi îşi dorise ca prietenii lui să ştie şi ei că lumea lor era încă
frumoasă. Voia ca ei să ştie unde se afla adevărata comoară şi să le spună să nu renunţe, pentru că mai aveau încă un premiu pentru care să joace şi, fără să-şi dea seama, le şi spusese toate astea.
Departe, în fortăreaţă, copiii dormeau pe rânduri de paturi tari frumos aranjate, îmbrăcaţi în cămăşi de noapte identice. Li se ordonase să doarmă până când era nevoie de ei, şi aşa şi făceau, blocaţi în momentul în care li se pusese implantul cu Capetele de Televizor în jurul lor, umezindu-şi buzele brăzdate.
Dar, în timp ce Mika îşi aminti cum zburase peste Zid, vrând ca ei să ştie ce era pe partea cealaltă, fu ca şi cum se deschise o legătură
între mintea lui şi minţile lor. În visele lor, apăru o lumină difuză şi Capetele de Televizor dispărură şi brusc văzură şi ei copacii de dedesubt şi descoperiră şi ei adevărul despre lumea lor. Alergară şi ei prin pădure şi simţiră nasul umed al lupilor-robot pe mâinile lor.
Priviră lumina pătrunzând printre copaci, peste covorul de clopoţei şi
