— Cred că de fapt ne plac, răspunse Audrey.
— Ca şi cum nu şi-ar da seama că suntem oameni, zise Mika. Nu înţeleg.
Se aşezară, se rezemară de trunchiul unui copac şi atinseră
pământul pentru prima dată. Era umed şi rece şi mirosea a curat.
Priviră în întuneric pentru o vreme, întrebându-se dacă lupii aveau să
se întoarcă. Era frig şi respiraţia lor îngheţa, iar ei tremurau în hainele lor subţiri. Dar după câteva minute nu mai fură conştienţi de corpurile lor pentru că în liniştea pădurii, datorită vederii lor speciale, vălul de întuneric începu să se ridice şi pădurea începu să se descopere în nuanţe de auriu. Nu era culoarea artificială a turnurilor şi a robinetelor, ci viaţa. Era începutul primăverii şi copacii începură
să strălucească de la rădăcini până la muguri şi frunze noi. Iar pe jos, acolo unde razele de lumină ajungeau pe timpul zilei, înfloreau mii de clopoţei albaştri. Dar nu numai atât! Mişcare! Vedeau mişcare peste tot! Audrey luă în mână o grămadă de frunze căzute şi văzu sute de puncte aurii care fremătau.
— Carii, şopti ea.
Peste un trunchi căzut trecu un şoarece. Printre crengile de deasupra lor zburau păsări. Mika şi Audrey le priveau uimiţi, încercând să asimileze acest nou adevăr al existenţei lor.
— Nu se poate să fi existat Ciuma Animalelor, zise Audrey, cu o voce mică. Nu s-a întâmplat deloc, nu-i aşa?
— Aşa se pare, răspunse Mika.
— Totul a fost o minciună, zise Audrey.
— Ştiam eu, zise Mika. Am ştiut dintotdeauna că ne mint! În tot timpul ăsta noi am locuit în spatele Zidului în turnurile alea îngrozitoare din beton, cu mâncare făcută din mucegai, înconjuraţi de apă urât mirositoare, când aici este aşa.
— Ca şi cum ar mai un alt nivel al Londrei, zise Audrey, privind în jurul ei. Un nivel secret, invizibil, deasupra Turnurilor Aurii, unde locuiesc oameni şi mai bogaţi. Cei din Turnuri au parte de apartamentele lor luxoase, dar nu au nimic în comparaţie cu ce e aici.
Oamenii ăştia au case imense şi păduri, şi animale!
— Cum au putut ţine un secret atât de mare? zise Mika. Cum au putut locui patruzeci şi trei de ani în spatele unui zid şi să nu afle că
de partea cealaltă se află aşa ceva?
— Nu vine nimeni aici, îi argumentă Audrey. Ni se aminteşte mereu cât de îngrozitor şi oribil este aici. Până şi în joc era la fel.
— Săracii noştri părinţi! zise Mika, furios. Au pierdut totul când s-au mutat în spatele Zidului! Şi totul s-a dovedit a fi o minciună!
— Mă întreb de ce nu pune nimeni întrebări, zise Audrey.
— De ce ar face-o? răspunse Mika, pornit. Au văzut dovezile Ciumei la televizor.
— A, da, zise Audrey. Mama crede tot ce vede la televizor.
— Şi mama la fel, zise Mika, supărat. Oricine a făcut asta a falsificat ştirile.
— Aşa că şi sirenele sunt false, zise Audrey.
— Totul e fals, zise Mika, dezgustat. Costumele alea idioate din hârtie, de apărare, am ştiut mereu că sunt inutile!
— Toate lecţiile de istorie. Am învăţat despre asta mai mult decât despre orice altceva.
— Minciuni.
— Şi afişele din clasa noastră cu animale cu spume la gură şi ochi
injectaţi.
— Au fost numai ca să ne sperie, să nu ne dorim să vedem ce e aici.
— Ne-au fraierit.
— Ne-au minţit în legătură cu tot.
Lumina slabă a răsăritului începu să intre printre crengile copacilor şi cei doi priviră uimiţi pentru câteva clipe. Păsările începură să cânte, Awen apăru şi începu să adulmece fericit printre frunzele de la picioarele lui Mika.
— Dar nu-i aşa că e frumos? şopti Audrey. Când eram mică, adormeam plângând pentru că toate plantele şi toate animalele muriseră. Părea atât de nedrept, când eu ştiam că aş fi avut grijă de ele, dar nu aş mai fi avut şansa, pentru că cei de dinaintea noastră le distruseseră. Dar uite, Mika! Încă sunt aici! Mai frumoase decât mi-am imaginat eu! Nu ştiu cum să mă simt. Sunt atât de furioasă şi de fericită în acelaşi timp.
— Şi eu, zise Mika. Mă simt ca şi cum tocmai m-am trezit dintr-un coşmar.
— Da, fu de acord Audrey. Un coşmar în care omul a omorât orice fiinţă în afară de el însuşi, încât nu a mai rămas nimic, decât beton şi apă de canal. Ce bine că nu e aşa.
— Dar lumea asta aparţine altcuiva acum, zise Mika. Şi noi nu ar trebui să fim aici. Şoimii aceia şi lupii ar fi trebuit să ne omoare.
— Probabil despre asta e războiul, zise Audrey. Mal Gorman şi cei din guvern trebuie să fi aflat că Ciuma nu a existat şi cât de frumos este aici.
— Cred că ai dreptate, zise Mika. Părinţii noştri au zis că
duşmanul trebuie să fie dintr-un loc pe care noi nu îl cunoaştem şi cu siguranţă nu am ştiut despre asta. Şi cu câteva săptămâni în urmă
