rămaseră lângă stejarul ars, uitându-se în ochii cerbului, iar totul în jurul lor strălucea într-o lumină caldă, aurie.
În dormitoarele slab luminate în care erau copiii domnea o tăcere deplină. Singura mişcare era cea a asistentelor care se plimbau printre rândurile de paturi verificând rănile provocate de implanturi.
Într-un dormitor din Capul Wrath, apăru o figură familiară: o femeie într-o rochie albă cu o curea albastră şi pantofi negri. Din spate semăna cu Mary Poppins, dar când se întorcea arăta ca un cadavru: ochii ei spălăciţi de la medicamentele care o ţineau în viaţă, ca şi cum i-ar fi păstrat în clor peste noapte, cu pielea trasă peste oasele feţei şi cu buzele subţiri şi tari. Era Briony Slater, asistenta de la Mereu în formă!, care venise în clasa lui Mika cu câteva săptămâni în urmă. Şi ea fu prima care observă schimbarea în felul în care respirau copiii.
— E ceva în neregulă cu ei, zise ea, privind un băiat căruia i se tăie respiraţia în somn.
— Poate că visează, sugeră o altă asistentă.
— Toţi în acelaşi timp? răspunse Slater. Mă îndoiesc. Aşeză pătura peste băiat cu o mână scheletică, dar el se mişcă imediat şi o dădu din nou la o parte.
— Fir-ai să fii! zise ea. Stai liniştit.
Îl privi cum se încruntă în somn, dar păru să o asculte şi se linişti.
— Bun băiat, zise ea cu fermitate. Rămase lângă patul lui şi începu să noteze ceva, dar, înainte să termine, atenţia îi fu distrasă de o fată
care şoptea în spatele ei.
— Ce spune? întrebă cealaltă asistentă, privind către pat.
— Treziţi-vă! zise Slater. Cred…
Fata se dezveli, ca şi cum i-ar fi fost cald şi îşi mişcă uşor capul dintr-o parte în alta pe pernă.
— Treziţi-vă! şoptea ea încontinuu. Trebuie să ne… trezim.
— Se pot trezi? întrebă cealaltă asistentă, uitându-se speriată la fată.
— Sigur că nu, pufni Slater. Nu au voie să facă nimic dacă nu le spunem noi ce să facă! Nu mai vorbiţi! strigă ea. Liniştiţi-vă! Se uită
urât la fată până când aceasta se linişti.
Asistentele îşi continuară treaba, verificând rănile de la implanturi, dar după un timp le veni foarte greu să se concentreze. Peste tot în
jurul lor copiii începuseră să se foiască şi să şoptească în somn.
— Mă sperie, zise cealaltă asistentă. Vreau să se oprească. Dacă se trezesc?
Se sperie de un copil care începuse să şoptească în spatele ei.
— Ţi-am spus deja, o repezi Slater, nerăbdătoare. Nu pot face asta.
Asistenta se apropie de o fată din patul alăturat şi dintr-odată
şoaptele lor deveniră atât de puternice încât sunau ca vântul printre frunze.
Treziţi-vă!
Treziţi-vă!
— Chiar cred că se trezesc! zise ea, agitându-se. Uite!
Slater merse nerăbdătoare până în celălalt capăt al dormitorului, acolo unde erau asistentele, şi se aplecă deasupra patului cu pricina.
Pleoapele fetei se mişcau rapid.
— Vedeţi? strigă asistenta. Încearcă să-şi deschidă ochii! E ceva în neregulă cu implanturile!
— Poate, zise Slater, îngrijorată. Poate ar fi bine să anunţ pe cineva. O să aduc un inginer să vină să se uite la ei.
Se îndreptă rapid către uşile din capătul dormitorului lung, iar cealaltă asistentă, nevrând să fie lăsată în urmă, se grăbi după ea.
Între timp, copiii începură să se zvârcolească şi să respire greu, luptându-se cu păturile şi, înainte ca asistentele să ajungă la jumătatea drumului până la uşă, se trezi primul copil şi se ridică în pat. Fata îşi duse mâna la frunte şi scânci simţind durerea de la implantul care îi săpase în craniu. Ultimul lucru pe care şi-l amintea era cum intrase în Centrul de jocuri alături de prietenii ei.
— Unde sunt? întrebă ea disperată, uitându-se în jurul ei în dormitorul slab luminat.
Slater veni la capul patului ei şi o privi cu răceală.
— Culcă-te la loc! îi ceru ea. Nu venise timpul să te trezeşti!
— Nu! strigă fata. Ce mi-aţi făcut? Spuneţi-mi unde sunt!
Slater o ignoră şi se întoarse cu spatele. Acum îi era frică; din ce în ce mai mulţi copii se trezeau în jurul ei şi voia să plece de lângă ei. Se îndreptă spre uşă din nou, dar, înainte să ajungă la ea, calea îi fu blocată de câţiva copii care reuşiseră să se dea jos din pat. Unul dintre ei era Tom, prietenul lui Mika, din Barford North.
— Întoarceţi-vă în paturile voastre! strigă Slater, încercând să nu i se citească spaima din voce. Toţi! Imediat!
— Nu! strigă Tom, reuşind să vorbească. Spune-ne ce ne-ai făcut!
