— Nerecunoscător mic ce eşti! ţipă asistenta la Mika, cu ochii ei spălăciţi plini de ură. Cum îndrăzneşti? Se duse furioasă până în faţa clasei, ca şi cum se săturase de toată scena; sunetul făcut de pantofii ei semăna cu o mitralieră descărcată.
Domnul Grey luă cu calm o batistă şi începu să se şteargă pe faţă.
Mika îşi simţi stomacul plonjând de frică. Ruben râse maliţios în spatele lui.
— Tu! urlă domnul Grey, arătând spre Ruben. În picioare! Cum
îndrăzneşti să râzi? Amendă de cincizeci de credite! Să vedem dacă îţi mai arde de râs! apoi se întoarse către Mika, cu urme roz încă
strălucindu-i pe gene şi sprâncene. Vino cu mine! şuieră el şi îl trase pe Mika afară din clasă de gulerul tricoului.
Capitolul 6
După cincisprezece minute, când termină de ţipat la Mika, domnul Grey îl lăsă pe scaunul din biroul lui, spunându-i „să se gândească
bine la ce făcuse”. Plecase, după cum credea Mika, la toaleta profesorilor, să îşi spele băutura cu vitamine de pe faţă.
Mika nu mai fusese niciodată în biroul domnului Grey şi se uită cu tristeţe în jur, la biroul gol şi la cele trei scaune tari – de tipul celor care parcă îţi sapă în spate când te aşezi pe ele. Pereţii erau zugrăviţi cu gri, iar fereastra dădea spre Fabrica Fab şi spre un stâlp de electricitate. În faţa biroului domnului Grey era un grup de ecrane care transmiteau imagini de la camerele de supraveghere – locul de joacă întunecat de sub şcoală; holuri goale şi dezolante; toalete defecte şi clase cu elevi care lucrau. Se ridică şi căută imagini din clasa lui. Găsind ecranul, îşi privi colegii. Asistenta Cap de Televizor împărţea pungi, plimbându-se printre rânduri cu un zâmbet afectat şi dând scurt din cap de fiecare dată când un elev îi mulţumea. Se uită
la ei cum înhaţă pungile şi caută în ele, scoţând lucruri şi punându-le pe bănci ca şi cum ar fi fost Crăciunul şi ar fi deschis cadouri de la Moş. Văzu o şapcă, o cană şi multe alte lucruşoare pe care nu le putu identifica. Baloanele colorate se mişcau pe lângă pereţi. Colegii lui se simţeau bine. Se aşeză din nou pe scaunul tare din faţa biroului domnului Grey, cu capul în mâini, încercând „să se gândească bine la ce făcuse”. Era şi el la fel de curios ca directorul în legătură cu gestul lui, dar nu ştia nimic. Se simţi confuz, singur şi speriat.
„Ar trebui să îmi cer scuze, îşi zise Mika. Să îi spun că îmi pare foarte rău şi să inventez o scuză pentru ce am făcut. Să fac în aşa fel încât să fie bine ca să mă pot întoarce în clasă şi să mă port normal.”
Dar nu se simţea normal, deci cum ar fi putut să se poarte aşa?
Cum ar fi putut să primească o pungă cu cadouri de la un Cap de Televizor şi să râdă şi să zâmbească, aşa cum făceau toţi ceilalţi? Iar zgomotul din capul lui devenise mai puternic de când ieşise din clasă, nu se liniştise. Cât timp domnul Grey ţipa la el, auzea o şoaptă în minte: „Încearcă să te otrăvească, îţi spun minciuni. Totul e o minciună. Nu îi crede.”
„Oare e vocea lui Ellie?” se întrebă el. Mai avusese senzaţia că o
poate auzi de mai multe ori de când dispăruse. Cineva sigur vorbea cu el…
Îşi legăna scaunul, ţinându-şi capul în mâini, în timp ce Capetele de Televizor se învârteau în jurul lui ca nişte fantome, având cuţitele pregătite să îl mărunţească şi să îl servească la aperitiv.
„Vreau să o văd pe Helen, se gândi el cu disperare. Ea o să mă facă
să mă simt mai bine.”
Se auzi uşa de la birou şi se sperie. O privi cum se deschide pentru a le face loc domnului Grey şi doamnei Fowler. Aceasta îşi dăduse jos panglicile de pe pulover. Părea speriată şi rămase stângace lângă
biroul directorului. Mika îşi putea da seama că se simţea ciudat din cauza felului în care era tratată, dar ştia şi că nu avea să facă nimic în sensul ăsta. Domnul Grey era şeful.
Directorul părea mândru, acum că era curat. Într-o mână avea tableta, iar în cealaltă ţinea un obiect pe care Mika îl recunoscu imediat: gulerul de pedeapsă. Ultima dată când îl văzuse Mika, era la gâtul unui băiat pe nume Detroit Pippin, care încercase să dea foc şcolii, când avea şapte ani. Focul nu se răspândise pentru că pereţii erau prea umezi, dar până ca Detroit Pippin să împlinească opt ani, locuia într-un complex de închisori pe coasta de nord a Irlandei.
— Părinţii tăi vor ajunge în curând, spuse domnul Grey, punând gulerul de detenţie cu grijă pe birou, ca să nu afecteze suprafaţa. O să
avem o discuţie plăcută.
Mika gemu în sinea lui. Începu să îşi dea seama că fusese mai rău să arunce Fit Mix în faţa directorului decât să dea foc şcolii.
— Bun! continuă domnul Grey într-o manieră oficială, stând cu spatele drept şi cu picioarele apropiate. Pedepsele!
Le prezentă ca şi cum ar fi citit o listă de cumpărături.
— O suspendare de şapte zile începând de mâine, spuse el, ridicându-şi privirea din tabletă numai cât să-i vadă reacţia lui Mika.
Acesta se uită înainte, refuzând să-i ofere satisfacţia. Vei purta gulerul de pedeapsă pentru a ne asigura că nu pleci nicăieri sau că nu te distrezi cât timp nu eşti la şcoală; vei sorta zece mii de mărgele în şase culori şi în ultimă instanţă, amenda de o sută de credite. Sunt sigur că părinţii tăi vor fi absolut încântaţi.
Mika se uită lung la gulerul de pedeapsă şi îşi muşcă limba. Nu îi
păsa de suspendare, de guler sau de mărgele, ci de amendă – el merita să fie pedepsit, nu părinţii lui. Nu era corect.
Gulerul era făcut din două bucăţi de metal cu balamale. Mika îi simţi greutatea apăsându-i corpul. Domnul Grey strânse şuruburile cu mult prea mult entuziasm până când Mika nu mai putu respira şi îşi simţi capul umflându-se ca un balon. Se întreba dacă ar fi trebuit să spună ceva, dar îşi aminti de soarta lui Detroit Pippin şi tăcu.
— Nu cred că poate respira, spuse doamna Fowler, privindu-l îngrijorată şi rozându-şi degetul mare.
— Serios? spuse domnul Grey, uitându-se la Mika, sceptic, ca şi cum nu observase că îi ies ochii din cap.
— Ce-i drept, e cam roşu la faţă, adăugă ea.
Domnul Grey slăbi gulerul, fără entuziasm.
Era strâns aşezat pe gâtul lui Mika şi îi săpa în umeri. Directorul îi explică despre şocul electric pe care l-ar fi suferit dacă ar fi încercat să
părăsească apartamentul.
— Dacă pui un picior în afara apartamentului tău, vei primi un şoc destul de puternic astfel încât să faci pe tine, spuse el, zâmbind maliţios. Apoi se duse la unul dintre dulapurile din birou, scoase o cutie de mărgele de sortat şi i le pasă lui Mika.
— N-o să te plictiseşti, spuse el.
