în starea asta, pentru că aveţi concursul mâine. E doar un joc, Mika, iar el joacă murdar; nu merită.
„Dar nu e doar un joc, îşi zise Mika, disperat. E mult mai mult de-atât.” Şi nu fu în stare să se calmeze până când nu o văzu pe Audrey
ieşind din colibă, zâmbitoare şi cu vederea în regulă.
Capitolul 26
Mika adormi gândindu-se la Ruben şi visă că din sângele lui mânios pornise un râu. Curgea din gura lui pe un munte într-un torent ameţitor care rupse piloni şi turnuri de pe Pământ şi adună
totul în grămezi de ciment însângerat şi metal contorsionat la bază.
Când torentul se opri, se întrebă dacă nu cumva murise. Se simţea gol, ca şi cum nu ar mai fi rămas nici o picătură de sânge în venele lui şi mânia care îl tulburase îl lăsase gol, ca o scoică. Îşi privi mâinile în timp ce se descompuseră în praf şi le luă vântul.
Dimineaţa, îşi aduse aminte visul şi ceea ce zisese tatăl lui despre Ruben şi îşi dădu seama că nu trebuia să-i dea voie să îi afecteze capacitatea competiţională. Merse cu Audrey în faţa colibei şi mâncă
două clătite cu banane, ca să nu concureze pe stomacul gol.
— Poţi să o faci, zise Audrey, privindu-l în timp ce el se uita încruntat înspre larg. Ştiu că poţi.
— E în regulă, răspunse Mika. Mă simt mai bine azi. Cum îţi sunt ochii?
— Sunt bine, zise ea.
Părinţii lor le urară noroc şi merseră către coliba de primire pentru a se întâlni cu ceilalţi concurenţi. Atmosfera înăuntru era groaznică; toţi arătau de parcă erau pe cale să-şi scoată toţi dinţii fără să fie anesteziaţi.
Fură grupaţi pe echipe de câte zece pentru joc şi trei echipe deja se formaseră şi plecaseră când Audrey fu strigată. Se urcă pe scenă şi câteva clipe mai târziu, Ruben i se alătură şi primul lucru pe care îl făcu fu să-i zâmbească trufaş lui Mika. Mika parcă primi un pumn în stomac, dar îi privi îndepărtându-se, ştiind că nu putea face nimic altceva decât să încerce să nu se gândească la asta.
Mika fu strigat în cea de-a cincea echipă, alături de partenera lui Ruben, Yee. Merse în faţă, legănându-şi şoldurile şi bosumflându-se, ca şi cum ar fi defilat pe un podium. Mika se dădu câţiva paşi înapoi ca să nu stea lângă ea.
— Leo Curtis.
Băiatul se ridică şi Mika se simţi din nou interesat, ca în ziua în care o cunoscuse pe Audrey. Era auriu – nu numai urmele de lumină,
dar şi corpul. Avea pielea aurie şi o dreadlocks7, care îi venea până la umeri, ca nişte sfori. La mână, avea o brăţară împletită neagră şi un inel auriu pe deget şi, în timp ce-şi făcu loc printre scaune, lăsând urme de lumină dansând în spate, avea o aură de încredere care îi atrase privirile tuturor celor din jur.
„Dar nu e arogant”, îşi spuse Mika. Leo îi zâmbi şi ochii lui înfricoşător de albaştri aduseră marea în interior.
— Bună! zise Mika.
— Bună!
În barcă bărbaţii îi ajutară să-şi pună vestele protectoare în timp ce navigau uşor pe lângă insulă. Barca lor se opri lângă o geamandură
roşie care purta numărul cinci şi Mika văzu, mai departe de ei, celelalte bărci aşezate la intervale regulate. Pe cea mai apropiată
plajă, văzu două nave-ambulanţă, cu paramedicii aşezaţi pe nisip, uitându-se în sus.
Bărbaţii petrecură mult timp verificând echipamentul. Arma cu harpon a lui Mika avu un defect şi fu înlocuită. Testară ecranele din măşti şi verificară echipamentul de respirat.
Îl privi pe băiatul auriu, Leo, legându-şi cozile la ceafă. Băiatul glumea cu bărbaţii, având un accent cald, canadian, în timp ce ei îi aranjau cu dexteritate echipamentul, şi Mika îşi dori să fie şi el la fel de încrezător.
Când fură gata, cei zece concurenţi se aşezară pe un rând, aşteptând instrucţiunile.
— Veţi înota până la cele zece marcaje de pe fundul mării şi vă veţi aşeza cu faţa în direcţia arătată de săgeţi, zise unul dintre bărbaţi, privindu-i serios. Ţintele voastre vor fi peşti borg. Scopul jocului este să doborâţi cât mai mulţi peşti în zece minute. Nu aveţi voie să
părăsiţi marcajele până nu vă spunem noi. Dacă părăsiţi marcajul fără
permisiune, vă veţi pierde punctele. Putem comunica prin intermediul măştilor dacă aveţi probleme în timpul jocului. Aveţi întrebări?
Nu vorbi nimeni.
— Bine. Hai să-i dăm drumul.
7 Tip de coadă împletită din cultura jamaicană. (n.tr.)
Marcajele erau aşezate în semicerc şi săgeţile arătau spre un recif de coral unde erau mulţi peşti. Apa avea urme verzui şi era pătată din loc în loc de lumina soarelui la suprafaţă. Vizibilitatea era bună şi Mika putea vedea la cel puţin o sută de metri dincolo de coral. Alese marcajul cel mai din dreapta şi Leo se aşeză pe cel de lângă el; cozile îi pluteau în spate ca nişte şerpi. Mika văzu sclipirea inelului de aur de pe degetul lui în timp ce îşi ajustă cureaua de la mască şi deblocă
arma. Câteva clipe mai târziu, bărbaţii îşi luară locul în spatele lor şi Mika simţi tensiunea din apă crescând până la limite insuportabile.
Se uită la ceilalţi concurenţi de-a lungul şirului. În afară de părul care plutea şi bulele care ieşeau din dreptul măştilor, erau complet nemişcaţi, pironiţi pe marcaje, privind fix către coral, cu armele ridicate şi degetele pe trăgaci.
Se auzi o voce în căşti.
— Mika, eşti gata?
— Da, răspunse el.
— Jocul începe în trei secunde.
