— Atunci, este o chestiune de principiu…?
Omul gri se uită la Orla Berntsen.
Şeful de personal îşi întoarse privirea de la superiorii săi.
— Aplicarea consecventă a expulzării va fi, probabil… o chestiune destul de neplăcută, spuse el. Pe de altă parte, acum nu ar fi inteligent să cedăm în vreun fel. Nu ar servi decât ca argument pentru toate celelalte cazuri ulterioare.
Copiii străini ar inunda Danemarca… Îşi lăsase ultima propoziţie în aer, în mod ameninţător. Dar nu asta este linia pe care şi-o doresc parlamentul şi populaţia. Şeful de personal privi feţele lipsite de orice fel de expresie din jurul mesei, una câte una. Şi încă ceva, continuă el cu o anumită
duritate, dacă ducem lupta acum, vom avea un efect secundar plăcut, anume că va distrage atenţia de la enervanta scrisoare anonimă, prin care opoziţia speră să
discrediteze partidul şi, odată cu el, şi guvernul.
În acest cerc mic putea să abordeze liniştit subiectul; nici măcar nu mai avea nevoie să îşi ascundă strălucirea scurtă, triumfătoare, în spatele ochelarilor.
Toţi cei prezenţi înţeleseră imediat cum trebuia interpretat semnalul pe care îl dăduse şeful de personal.
— Atunci, am terminat? întrebă Omul gri şi se ridică.
Aşadar, vom continua ca şi până acum – chiar şi în chestiunea Sri-Lanka.
Cei opt angajaţi ministeriali se ridicară în picioare.
Secretarul de stat rămăsese la fereastră şi privea în curtea de jos, de unde gâtul şarpelui se întindea şi arunca apa în sus, în aer. Un mucalit de la etajul doi al oficiului pentru străini botezase întregul aranjament Terariul. Poate că se referise la întregul minister.
297
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Peter Trøst citise trei critici de televiziune, în timp ce stătea, în primul costum al zilei, în cabina şefului de la etajul nouă şi se spăla pe dinţi – şi încă două înainte de a ieşi din lift, la etajul şase al „Trabucului”.
Linia telefonică internă zumzăi şi simţi prezenţa profesorului, înainte ca acesta să rostească primul cuvânt.
— Trøst?
Vocea lui Bjørn Meliassen ieşea din receptor ca fluieratul uşor al unui boiler electric – nazal, aproape în şoaptă. Trøst, la… Trøst, ridică… Avem o întâlnire. Acum.
Patru etaje mai sus, preşedintele postului Channel DK
stătea acum aplecat, probabil, deasupra biroului imens, în faţa criticilor din ziar la adresa reportajului TV difuzat cu o seară înainte. Probabil că ministrul de stat îl sunase deja turbând de furie. Trøst rătăci cu privirea pe deasupra peisajului care, până acum, fusese acoperit de umbre în ceaţa albă a dimineţii… Gadstrup, Viby, Osted, Kirkr Hvalsø…
Locuri mici, oameni mici… O viaţă obişnuită. Ura această
expresie.
— Trøst, la naiba!
Vocea profesorului nu lăsa nicio urmă de îndoială cu privire la dorinţa sa. Orice articol care trata afacerea Kongslund trebuia oprit şi orice jurnalist cu mintea întreagă
avea să se ţină de prezentul ordin. Era mai uşor să plece capul decât să pornească o luptă care nu avea să aducă
respectivului, în mod inevitabil, decât o reputaţie de scandalagiu cu agendă politică secretă. Nimeni nu voia să
rişte să poarte această etichetă. Luptele pe care Peter şi colegii săi le duseseră în anii ‘80 şi ‘90 în numele idealismului deveniseră lipsite de sens odată cu dezvoltarea explozivă a canalelor de divertisment – şi aşa o cotiseră cu toţii, ca o armada pe mare, care renunţă să mai ia cu asalt o fortăreaţă invincibilă. Cei mai mulţi au devenit în decursul anilor criticii acelor puncte de vedere pe care le susţinuseră
odată şi se răfuiau fără milă cu toţi cei care nu părăsiseră
bastioanele odată cu ei. Aşa făcuseră ca Channel DK să aibă
298
- ERIK VALEUR -
un mare succes şi postul se bucurase de şapte ani bogaţi.
Dar acum numărul de spectatori scădea cu fiecare lună ce trecea şi nimeni nu ştia de ce.
— Trøst, răspunde… imediat!
Vocea lui Bjorn Meliassen răbufnea prin difuzor atât de nazal, încât membrana păcănea la rostirea consoanelor.
Trøst întrerupse legătura şi formă numărul ministerului de stat. O rugă pe secretară să îi facă legătura cu şeful ei, ceea ce şi făcu, spre uimirea lui, fără ezitare. În acel moment, soarele de mai străbătu ceaţa şi scăldă uşor micile petice de pământ într-o lumină strălucitoare. Peter Trøst îşi trecu picioarele de partea cealaltă a biroului şi apăsă cu mâna dreaptă pe butonul roşu de înregistrare până jos. Banda se derula, iar conversaţia urma să fie înregistrată.
— Enevold.
— Aici Trøst. Vă sun referitor la Kongslund. Vrem să mai facem un reportaj. Despre orfelinat. Şi despre aniversare, dacă veţi mai ţine discursul… Şi, desigur, despre afacerea propriu-zisă.
— Îmi imaginez.
