— Aş vrea să vă citez în reportaj. Nu vă va lua foarte mult timp. Am putea face interviul astăzi, în Skodsborg – astăzi, dacă vă convine.
— Aţi programat… o discuţie cu profesorul?
Peter Trøst aproape că izbucni în râs. Conversaţia se desfăşura cu un ton ca în timpul conducătorului absolut.
— Nu, se înţelege de la sine că nu, spuse el. El este preşedinte, nu editor.
— Deci vi se acceptă libertatea editorială?
— Da.
— Atunci aş dori, de asemenea, să-mi rezerv dreptul la libertatea personală de a nu participa.
— Nu doriţi să comentaţi?
— Nu, şi motivul l-aţi auzit deja. Vă rog să nu mă mai sunaţi cu privire la această chestiune. Este doar o mizerie.
299
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Ultimul cuvânt fusese tăiat din cauza conexiunii întrerupte.
Controversatul apel fusese surprinzător de scurt.
Peter Trøst luă liftul spre Al nouălea cer şi se pregăti pentru următoarea confruntare inevitabilă a zilei. Meliassen stătea în spatele biroului său, în strălucirea albastră a numeroaselor monitoare. Unul stătea în faţa lui, pe blat, altul atârna deasupra uşii şi alte câteva stăteau pe măsuţe cu role, din mahon, de-a lungul unui perete al camerei. Cu buzele strânse, gâtul îndoit şi cu ochii adânciţi în orbite, el semăna cu un vultur care stătea aplecat deasupra prăzii sale, cu resturi de muşchi cardiac în ciocul coroiat.
— Aşa, Trøst, libertatea presei a triumfat, deci. Am putea să tragem, în cele din urmă, o linie sub ea?
Vocea se auzi însoţită de un şuierat.
Peter se auzi răspunzând:
— Nu.
Un singur cuvânt.
Profesorul lupta vizibil împotriva unei crize de furie care la oricare alt angajat s-ar fi declanşat deja. Apoi spuse cu voce joasă:
— Nu văd niciun motiv întemeiat pentru a urmări această
chestiune – atâta timp cât încă nu ştim ce se întâmplă acolo.
Şi nu înţeleg nici ce este cu apelul făcut către telespectatori, Trøst. Totul este exagerat şi nerealist…
— Dimpotrivă. Acest lucru este foarte real. Este vorba despre minciuni. Şi ministrul de stat este implicat. Partidul său s-a străduit decenii întregi să acopere scandalul.
— Nu o să mai existe alte reportaje.
Din gâtul bătrânului se auzi din nou un şuierat ameninţător.
— După ce am văzut ansamblul, trebuie să continuăm să
facem reportaje. Asta aşteaptă publicul de la noi. Dacă nu o facem, recunoaştem că noi – că dumneavoastră – aveţi o relaţie un pic prea apropiată cu ministrul. Şi ştiţi la fel de 300
- ERIK VALEUR -
bine ca şi mine câte cotidiene ar discredita cu plăcere cel mai mare post de televiziune din ţară.
Aceasta era o ameninţare făţişă, iar chipul profesorului luci în albastru fosforescent.
— Gândiţi-vă bine la ceea ce faceţi, domnule Trøst, foarte bine. Audienţele noastre sunt în cădere liberă, cota noastră
de share este de groază.
— Această problemă o au toate posturile, spuse Peter. Asta din cauză că tortul este prea mic pentru toate… Toate vor să
facă televiziune, dar nu prea mai există telespectatori.
Sunase ca o glumă, dar niciunul din cei doi bărbaţi nu râse. Channel DK era pe cale să fie îngenuncheat de presiunea din timpul lucrului şi de nevoia constantă de concepte şi idei noi de programe. Simptomele stresului bântuiau ca ciuma de la un etaj la altul şi făcea ca departamente noi să fie băgate în carantină. Mai mulţi angajaţi erau în concediu medical, în timp ce alţii se afundau în tavernele din Roskilde şi Tollose, după muncă. Unul chiar se aşezase pe şinele de tren din gara de la Lejre, în timp ce altul încercase să se spânzure de un cârlig din toaleta publică. Niciun angajat nu sărise încă de pe terasa Paradisului, dar de acest scenariu profesorul se temea mai mult decât de orice altceva. Ar fi fost ştirea de senzaţie mult aşteptată de concurenţă: Un angajat al celui mai mare post TV din Danemarca face saltul spre moarte.
Peter se ridică.
— O să vorbesc în redacţie şi apoi astăzi după-amiază voi lua o echipă şi ne vom duce la aniversare. Nu am face o impresie bună dacă noi am fi singurii care lipsim de acolo.
Ştia că profesorul fusese invitat, pe lângă alţi oameni de presă importanţi, probabil ca urmare a iniţiativei personale a ministrului de stat.
Singurul sunet din cameră era horcăitul slab din gâtul arcuit.
