Ministerul va obţine această informaţie de la o sursă
singaleză de încredere – un bărbat cu care am stabilit deja un contact.
— Dar cum între singalezi şi tamili în Sri Lanka e război, poate o astfel de sursă să reziste criticilor? remarcă
ministrul.
— Da, dacă această sursă îşi face apariţia.
— Aha.
— Din respect pentru securitatea personală a omului, vom publica declaraţia sa într-o formă anonimă – poate sub forma unei scrisori sau a unui fax. Bineînţeles, trebuie să-i protejăm identitatea şi presa va înţelege… Ceea ce nu va face altceva decât să sporească şi mai mult dramatismul cazului.
De fapt, pentru presă nu contează aceste mici trivialităţi –
atâta timp cât au ce publica.
Ministrul dădu din cap. Cuvântul termite îi stătea pe limbă, dar nu îl rosti.
— Sursa noastră va raporta că tamilii din Danemarca au o reţea secretă, care este pe punctul de a aduce în Danemarca, ilegal, cât se poate de mulţi tamili. Cu acte false şi cu ajutorul traficanţilor ilegali de persoane, acţiunea devine rece şi cinică.
305
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Ministrul tăcu. Minciuna era înfăşurată într-o coajă de nevinovăţie, care semnaliza onestitatea totală. Şi, astfel, devenea un fapt de nezdruncinat.
— El va povesti că micul tamil, pe care acum îl deplâng cu toţii, este vârful de lance al unui plan secret pe care această
reţea cinică l-a pus la cale şi care se bazează pe trimiterea în ţară a copiilor, pentru ca mai apoi să-i aducă şi pe părinţi în ţară, pentru reîntregirea familiei. Mai cinic nu se poate.
Scopul este o societate tamilă paralelă, în interiorul graniţelor ţării – aşa cum s-a întâmplat şi în sudul Indiei.
— Nu-i rău deloc…! Ministrul trase adânc aer în piept.
— Dacă presa şi populaţia vor înghiţi acest adevăr, vom putea rezolva problema tamililor, cred eu, o dată pentru totdeauna, spuse Orla.
Ministrul rămase tăcut pentru o clipă. Apoi spuse:
— Şi această sursă… chiar există?
— Da. Sunt în legătură cu omul. Va lua legătura cu noi prin fax. Orla se întoarse spre şeful său. Dar mai este ceva…
Cred că ar trebui să ne asigurăm că Vrăjito… că şeful nostru de PR transmite această idee colegilor săi din biroul prim-ministrului. Ar da mai bine dacă adresa de însoţire ar ajunge acolo. Ei nu sunt direct implicaţi în această chestiune – şi şeful are, într-adevăr, o altă reputaţie, în ceea ce priveşte…
relaţia cu străinii.
Ole Almind-Enevold privi prin fereastra întunecată, spre ceafa şoferului. Prin şef se înţelegea prim-ministrul, aşa că
păşeau pe un teren periculos, foarte periculos.
Orla înţelesese la ce se gândea ministrul său: propriul său şef de personal, preferatul lui din rândul angajaţilor şi cel mai bun om din toată zona Slotsholmen pentru rezolvarea problemelor, îi cerea, pe drumul spre aniversarea Magnei, să
îl împingă pe prim-ministrul condamnat la moarte în prim-plan. Dacă ceva mergea greşit, asta l-ar costa capul pe principalul răspunzător, adică pe şeful guvernului. Dacă
ieşea bine, prim-ministrul i-ar fi mulţumit pentru planul excelent, fără a înţelege cât de mult fusese el însuşi în linia 306
- ERIK VALEUR -
de tragere, ba chiar că întreaga sa viaţă politică se aflase complet în mâinile celui mai apropiat angajat al său. Oricum ar fi ieşit, planul i-ar fi deschis calea lui Ole Almind-Enevold către funcţia la care visase în toţi aceşti ani, ca numărul doi în stat. În cazul în care, în ultimul moment, prim-ministrului i-ar fi venit ideea să îl ignore – oamenii bolnavi au tendinţa, uneori, să se poarte inexplicabil, în plus, părea că afacerea Kongslund îl epuiza, Almind-Enevold îl putea presa cu planul cu singalezi şi putea susţine că însuşi prim-ministrul avusese ideea perfidă de a lega publicul la ochi şi de a pune tamilii la stâlpul infamiei. Reputaţia sa ar fi fost, astfel, distrusă pentru totdeauna.
Orla văzu cu coada ochiului că şeful său cântărea planul.
Dar asta dură numai o secundă.
Era crucial ca ministrul să nu confirme planul oficial, astfel încât să poată nega implicarea sa, dacă era necesar, cu o indignare autentică.
— Într-adevăr este foarte frumos aici, spuse şi se uită în direcţia Strandmøllekroen.
Cu o uşurinţă tipică atâtor ani de colaborare, părăsiră din nou lumea întunecată, la care niciunul dintre alegătorii partidului nu avusese vreodată acces.
Maşina ministrului intră pe Skodsborg Bakke şi coti la dreapta, într-o alee largă, care se întindea între stâlpii chinezeşti de înălţimea unui om.
Ca o balenă într-o mare verde, Audi-ul bleumarin apăru din umbrele de sub fagi şi opri în faţa ferestrelor pe care Orla le ştia atât de bine. Şoferul Lars Laursen coborî şi le deschise uşa.
Nils Jensen stătea singur în faţă, ca un şofer privat, astfel încât cei doi reporteri aflaţi pe bancheta din spate să poată
stabili o strategie comună, înainte să ajungă la Skodsborg.
