obligaţi să promită înainte că nu vor perturba aniversarea cu întrebări jenante. Vrăjitorul venise cu un taxi, pentru a monitoriza festivitatea; poate că spera să îl vadă pe autorul anonim al scrisorii în imediata apropiere a ministrului. Ceva mai departe, statura înaltă a lui Carl Malle ieşea în evidenţă
dintr-un grup de doamne mai în vârstă, cu părul alb, aşezate pe o bancă albă sub fagi, fără îndoială ultimele care mai 310
- ERIK VALEUR -
trăiau din cele care lucraseră în perioada de glorie a Protecţiei copilului.
Ole Almind-Enevold ajunsese la terasă şi rămase în picioare la umbra acoperişului lângă două coloane albe, subţiri. Îşi ridică paharul cu vinul alb portughez şi îl închină
în cinstea Magnei.
— Şi încă mai aveţi mare grijă de micii noştri elefanţi albaştri? o întrebă ministrul de stat pe directoarea căminului.
— Da, bineînţeles.
Numai Orla Berntsen se afla în zonă, astfel că nimeni altcineva nu mai auzi schimbul de cuvinte, pentru că în grădină era prea multă gălăgie.
Oaspeţii se întorseseră cu feţele spre terasă şi conversaţiile lor se stinseră lent. Carl Malle se apropie şi puse mâna pe braţul lui Almind-Enevolds. Ministrul bătrân îngheţă la atingere. Apoi zâmbi brusc, ca şi cum ar fi primit un cuvânt-cheie pentru un răspuns inteligent, scoase o hârtie îndoită
din buzunar şi întinse braţul în faţa lui.
Aşa avea să-l păstreze Orla pe Ole Almind-Enevold în amintire: cum reuşea într-o fracţiune de secundă să intre în rolul de ministru.
Susanne Ingemann se adresă invitaţilor:
— Mă bucur să vă avem astăzi ca oaspeţi. Invitatul nostru de onoare, ministrul de stat Ole Almind-Enevold, va rosti acum câteva cuvinte în onoarea Magnei, sărbătorita noastră
– domnişoara Ladegaard.
Discursul ei scurt fu întâmpinat de aplauze puternice.
Ministrul de stat se întoarse cu faţa spre bătrâna directoare a căminului şi i se adresă direct. Vocea lui putea fi auzită până jos, în fiord, iar balconul camerei regale amplifica fiecare cuvânt.
— Timpul, Magna, timpul, spuse el, în timp ce îşi ridica privirea şi se uită la cele douăsprezece coroane ale fagilor de deasupra, în spatele cărora se ridica dealul. Timpul este invizibil, este ireal şi chiar sunt persoane care pretind că nu 311
- AL ŞAPTELEA COPIL -
există deloc, şi cu toate astea… iar o privi direct…
Guvernează toată viaţa omului. Chiar şi viaţa ta. Timpul şi companionul său fidel… Almind-Enevold păşi chiar în faţa ei, până când ajunse la un metru distanţă de ea… dorul.
În acel moment puteai auzi iarba cum creşte. Apoi aruncă
o privire pe notiţele scrise de mână, descrise un arc cu braţul drept şi spuse:
— Acolo sus, sub fagi, acum mulţi ani se năştea o fată
mică, spastică. Ea a fost nepoata arhitectului care a proiectat Kongslund şi ideile sale, aşa cum spune legenda, au fost, de fapt, influenţate de unul dintre creatorii democraţiei noastre, regele Frederik al VII-lea. Pe acest deal şi în jos, spre mare, regele îşi făcea plimbările lui de seară.
Ministrul se opri pentru o clipă şi se întoarse spre casa vecină, a cărei faţadă albă încă se distingea dintre frunzele verzi ale fagilor. Ridică din nou braţul.
— Pe aici se plimba el, regele nostru, părintele Constituţiei noastre. Şi această casă… făcu semn spre vila Kongslund, îşi are originea în anii memorabili în care a fost elaborată
Constituţia noastră.
Aplauze spontane. Câţiva fotografi îşi lăsară aparatele foto şi aplaudară cu mulţimea.
Ministrul de stat îşi îndreptă din nou atenţia spre oaspeţi.
— Aici, în acest loc, a venit odată pe lume o fetiţă, o fată pe care am ales-o astăzi, pentru a-i aduce Marthei Louise Ladegaard un salut din trecut. S-a născut cu paralizie spastică şi era incapabilă să alerge şi să exploreze singură pe aceste dealuri, prin pădure şi pe câmpuri. Născută pentru a fi diferită… Desigur, dizabilitatea ei era o povară – pe de altă
parte, avea o minte sclipitoare şi era plină de viaţă şi de curaj. Era un copil a cărui putere o dorim pentru toţi copiii noştri. Fără astfel de copii, o ţară ca a noastră nu poate supravieţui. Permiteţi-mi să vă explic de ce… Ministrul de stat îşi îngădui un zâmbet, apoi continuă: în loc să plângă şi să se vaite, ea a învăţat singură să scrie. Printre numeroasele personalităţi care se perindau pe la casa de pe deal a 312
- ERIK VALEUR -
bunicului arhitect al fetei se afla şi un bărbat pe nume Hans Christian Andersen. Poate că aşa se explică dorinţa ei de a spune poveşti şi de a se exprima în scris. Poate că el a ajutat-o sau a inspirat-o, poate că el i-a condus mâna, cu multă
atenţie, atunci când ea încerca să contureze primele litere pe hârtie…
Aici, ministrul de stat ignorase cu bună ştiinţă faptul că
Andersen murise cu mulţi ani înaintea naşterii Magdalenei.
Scoase un mic blocnotes din buzunar şi îl ţinu într-o parte, cu mâna dreaptă, pentru a-l putea vedea toată lumea.
— Când a murit, în 1969, aici, în acest loc, ea i-a lăsat jurnalele sale fiicei Magnei, Marie, care astăzi, din păcate, este bolnavă şi nu poate sărbători împreună cu noi. M-aş fi bucurat dacă ar fi citit un pasaj pentru noi, dar va trebui să
o fac chiar eu.
