— Faptul că gândurile sunt singura forţă din univers, răspunse el.
Apoi fugi din Camera sugarilor şi mă lăsă în urmă, între elefanţii albaştri care mărşăluiau.
Cu totul, două mii nouă sute şaptezeci şi trei.
293
- AL ŞAPTELEA COPIL -
17
PROFESORUL
13 MAI 2008
— Aici, în acest loc, nu am avut nevoie nici de Dumnezeu, nici de diavol! am auzit-o pe mama mea adoptivă spunându-le deseori oaspeţilor străini, care veneau la Kongslund pentru a studia activitatea impresionantă, a ei şi a celorlalte domnişoare. O delegaţie venise tocmai din Japonia, aducând drept cadou un elefant pe roţi. Astfel, ea nu lăsa nici urmă de îndoială că Dumnezeu şi diavolul erau bărbaţi de cea mai joasă speţă.
În lumea Magnei, tot ce era neprevăzut şi deformat putea ficorectat în aşa fel încât să funcţioneze. Pentru aceasta, fiica eiadoptivă, faimosul copil găsit, era dovada vie. Şi din acestmotiv, ea nu văzuse umbra care căzuse asupra ei şi careprovenea de la Marele Maestru, aşa cum îl numea Magdaleneîn jurnalele ei. Regele care, dincolo de toate vicisitudinile vieţii,era în mod constant în căutarea nebuniei umane, mângâindobrăjori, fiind şarmant, irezistibil, nonşalant, imprevizibil – şicomplet nemilos.
Bineînţeles că distrugerea venise din partea aceasta.
Cu toţii simţeau că această dimineaţă era foarte specială.
Se auzea în paşii ministrului de stat, în respiraţia şuierătoare a şefului de personal, în oftaturile Omului gri şi în tăcerea extrem de necaracteristică a Vrăjitorului.
Era marţi, 13 mai 2008. Soarele strălucea de pe un cer fără nori şi stârnea sentimente de vară, în ciuda nervozităţii care se răspândise în minister în ultimele câteva zile.
Opt oameni importanţi se adunaseră în biroul secretarului de stat. Cei mai mulţi dintre ei aveau să meargă mai târziu, după-amiază, la ceremonia de la Skodsborg. Ministerul punea mare preţ pe o reprezentare pe măsură, în onorarea 294
- ERIK VALEUR -
legendarei directoare de la Kongslund pentru cei şaizeci de ani petrecuţi în slujba bunătăţii. Jumătate dintre ei studiau în tăcere ziarele de dimineaţă şi citeau comentariile făcute în legătură cu mini documentarul despre Kongslund, pe care Channel DK îl difuzase cu o seară înainte.
Prezentatorul de la Channel DK, Peter Trøst – aşa cum specificau ziarele de dimineaţă – reproşase ministerului
„tăcerea nedemocratică” şi pusese afacerea cu scrisoarea anonimă şi trecutul căminului într-o lumină obscură, misterioasă.
Oare în casa de copii Kongslund – pentru a se înţelege binecu autorităţile din anii ’50 şi ’60 – au avut loc activităţi secrete,prin care erau protejate escapadele bărbaţilor puternici? Oareliderii căminului ofereau o alternativă secretă la avorturileriscante şi ilegale, separând copiii nelegitimi, imediat după
naştere, de mamele lor şi aruncându-i într-un sistem deadopţii din care erau şterse toate urmele părinţilor naturali?
Atât postul de televiziune, cât şi ziarele de dimineaţă
făceau apel la oamenii care fuseseră adoptaţi în intervalul de timp 1950-1970 şi care nu reuşiseră până acum să-şi identifice părinţii biologici. Conform acestora, feedbackul fusese uluitor. Uimitor de mulţi danezi aveau poveşti incredibile de spus despre propriul lor trecut misterios, chiar dacă numai câteva dintre ele puteau fi identificate. Redacţiile de ştiri aproape că se înecaseră în poveştile aventuroase ale danezilor care credeau că sunt copiii secreţi ai unor părinţi bogaţi şi celebri, copii de conţi şi baroni – sau chiar ai familiei regale, în cadrul căreia, într-adevăr, în fiecare generaţie existase cel puţin o persoană care se împiedicase de ispitele carnale.
În briefingul de dis-de-dimineaţă, ministrul le interzisese celor mai apropiaţi angajaţi ai săi să vorbească public despre acest subiect. Cu siguranţă, nu dorea ca aniversarea de la Kongslund să fie stricată de presa de scandal. După ce acest lucru a fost clarificat, Omul gri ridică obiecţii cu privire la procedura din cazul micului băiat tamil, care ajunsese cam 295
- AL ŞAPTELEA COPIL -
în acelaşi timp cu scandalul cu afacerea Kongslund ţinta ziarelor şi reprezenta, de asemenea, un potenţial risc. Băiatul de unsprezece ani venise în Danemarca neînsoţit de adulţi şi locuise aici până când cererea sa de azil fusese respinsă ca nefondată de un funcţionar care nu ştia despre Sri Lanka altceva decât că era foarte departe.
Un înalt funcţionar ataşase la document câteva decupaje de ziar recente, cu titluri ca: Băiatul tamil orfan va fi expulzat şi Noua linie dură: chiar şi copiii nevinovaţi sunt deportaţi.
Omul gri scuturase din cap şi se gândise la cei doi copii majori ai săi, care îl vizitau foarte rar (de fapt, niciodată).
Orla Berntsen îşi studia dosul palmei.
— Crucea Roşie a organizat un protest… Tenul îi era palid, iar pe obrajii rotunzi şi nasul borcănat se contura o fâşie de pistrui. Şi băiatul este apărat de Søren Severin Nielsen.
Numai numele în sine declanşă un murmur nervos în jurul mesei, pentru că acest avocat lucra, practic, numai în prezenţa mass-mediei – indiferent cât de disperat era cazul său.
— Are o familie la care să se poată întoarce? Omul gri privi în jur şi continuă, într-un mod straniu: Totuşi, nu este decât… un copil.
Mai mulţi dintre cei prezenţi ezitară. Orla Berntsen luă o gură de aer, înainte să răspundă:
— Se ştie faptul că limita de vârstă pentru un permis de şedere emis automat a scăzut în ultimii ani, iar acum autorităţile şi comitetul au introdus, aşadar, o practică nouă, care aderă la instrucţiunile clare primite de la guvern, ca toţi copiii de la unsprezece ani în sus să fie expulzaţi. Bătu cu palma pe documente. Acest caz reprezintă un precedent pentru autorităţi şi, prin urmare, şi pentru minister şi guvern. Deportarea va transmite semnalele dorite.
— Nu-i trimiteţi în Danemarca, murmură un alt înalt funcţionar.
Pentru un moment se făcu tăcere, ca şi cum cineva ar fi spus ceva surprinzător sau ar fi vorbit prea tare.
296
- ERIK VALEUR -
Omul gri îşi privi ceasul, a cărui curea metalică atârna, cu fiecare an ce trecea, mai jos pe încheietura sa osoasă.
Cearcănele de sub ochi îi erau extrem de adânci. Faţa lui era din nou lipsită de orice expresie.
