Slotsholmen
Christiansborg Slotsplads, København K.
Trei rânduri, cu coloristică destul de melodramatică.
— Nu ştiu ce este înăuntru… spuse el ezitant.
Utilizarea numelui său mijlociu îl irita. Oficial, nu îl mai folosise de ani de zile.
Musca scutură plicul cu grijă, ca şi cum ar fi dorit să îşi spulbere cele mai rele temeri.
— Poate un şoarece mort, remarcă ea în şoaptă.
— Un şoarece mort…? repetă Orla Berntsen.
— Sau… excremente… de animal?
Nasul ascuţit îi fremătă pe deasupra corespondenţei ciudate, parcă pentru a capta orice miros.
Şeful ei transpirase şi emana un miros dulceag, iar Musca zbură la fereastră şi o deschise larg.
Furnicătura din nasul său îi spunea că îi era frică, cunoştea asta din lumea în care crescuse. Mai ştia şi că îl va lua durerea de cap în câteva minute.
— Poate că ar fi mai bine să lăsăm deschiderea plicului în seama serviciului de securitate, şopti Musca.
În acelaşi moment, el văzu titlul de pe coperta revistei Fri Weekend din faţa lui: Înalt funcţionar public îşi sacrifică
secretara.
31
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Luă deschizătorul de scrisori şi răspunse:
— Nu va fi periculos.
Musca scoase un strigăt de uimire şi se dădu înapoi.
— Categoric este doar un fals, pufni el şi deschise scrisoarea cu deschizătorul elegant curbat din Havana, pe care Lucilla i-l dăruise la nuntă, când spusese în sfârşit „Da”, în cele din urmă, în 2001.
Ezită preţ de o secundă şi apoi lăsă conţinutul să alunece pe partea de sus a biroului. Nu avea habar de la cine era scrisoarea. Clipi confuz, apoi ridică sfera din ţesătură albă şi o privi curios prin ochelari.
— Ce… este asta?
Musca îi repetă fidel întrebarea, şoptit în spatele lui. El îi simţi respiraţia nervoasă pe gât, când ea se dădu cu un pas mai aproape.
Era – spre marea sa uimire – o pereche de papucei frumos croşetaţi pentru bebeluşi.
Rămase acolo multă vreme, privind nedumerit ciudatele obiecte şi chiar pufni de două ori. Mama sa şi fosta lui soţie ar fi înţeles imediat ce se petrecea în sufletul bărbatului care devenise şeful personalului celui mai important minister din ţară.
Se întoarse pe jumătate şi constată, spre uşurarea lui, că
Musca păstrase mai bine de un metru distanţă şi, prin urmare, nu putuse vedea detaliile ciudatului conţinut al scrisorii. O pereche de papucei pentru bebeluşi? Pentru o clipă, mintea lui se opri, apoi observă restul conţinutului. Cu degetele care, spre necazul lui, îi tremurau, luă una din cele doi foi de pe masă şi o răsuci astfel încât ochii indiscreţi ai Muştei să nu o poată vedea, în timp ce el scrută pagina.
Foaia era o fotocopie a două pagini din ziar. Pagina din stânga era decorată cu un cerc, amintind de o ramă foto de modă veche. În cadru era o vilă veche, cu pereţi cafenii, înconjurată de o ceaţă cenuşie care ascundea atât cerul, cât şi soclul casei, de parcă impunătoarea clădire nu ar fi fost ancorată de sol.
32
- ERIK VALEUR -
Deasupra iederii care se agăţa pe pereţi până la acoperişul abrupt, se înălţau în aer şapte coşuri albe – câte trei de fiecare parte şi unul în mijloc, care accentuau peisajul de basm. Grinzile acoperişului străluceau, sugerând că
fotografia ar fi fost făcută dimineaţa devreme, înainte ca roua să se evapore în soare.
Pe partea dreaptă era o fotografie veche, alb-negru. Sub un pom de Crăciun înalt cât camera, un grup de copii stătea pe covor, privind în sus către fotograf. Cu toţii purtau pălării de elfi, unii dintre ei râdeau, în timp ce alţii aveau o expresie gravă, aproape speriată.
Deasupra fotografiei stăteau trei cuvinte scrise cu litere îngroşate: Cei şapte pitici.
Sub fotografia veche era scris: Cei şapte pitici – cinci băieţi şi două fete – locuiesc în camera elefanţilor şi sunt cu toţii nerăbdători să îşi găsească o casă nouă şi frumoasă în anul care va veni!
Şeful personalului se încruntă şi citi mai departe: Confidenţialitatea garantată cu privire la identitatea părinţilor biologici contribuie la creşterea numărului adopţiilor şi la reducerea avorturilor ilegale.
Simţi curiozitatea Muştei, care se afla în spatele umărului său drept.
— Nu este nimic, răspunse el, fără ca ea să-i fi adresat o întrebare şi acoperi cele două fotografii cu braţul. Mă descurc singur.
Simţi aproape fizic dezamăgirea asistentei. Aceasta se îndreptă spre uşă, de-a lungul peretelui, unde se opri sfidătoare.
