Încă de la poartă fusese informat că ministrul afacerilor de stat era în acel moment la Departamentul de Stat, dar era de aşteptat să se întoarcă la şedinţa de dimineaţă, la ora nouă.
Şeful personalului îşi pusese clemele pentru pantaloni, ca de obicei, în scrumiera rotundă cu monograma ministerului, îşi udă degetele cu salivă şi îşi strânse cutele de la pantaloni.
În realitate, nu era un om matinal şi nici foarte sportiv; mersul cu bicicleta era o consecinţă a programului de 28
- ERIK VALEUR -
imagine ecologică a guvernului, la care Vrăjitorul lucrase în cele mai mici detalii.
— Trebuie să demonstrăm în mod clar cât de mult ne pasă
de clima mondială – şi de mediul de aici, din ţara noastră!
spusese acesta.
Febra protecţiei mediului îi cuprinsese, în doar câteva luni, pe toţi politicienii de top şi pe personalul acestora, fie că
voiau sau nu. Peste tot guvernul se aşezase în primăvara anului 2008 un miros slab de transpiraţie şi deodorant.
De la fereastra sa, privea spre o grădină frumos amenajată, în care grădinarul ministerului construise o mică
fântână, cu un corp de şarpe minunat modelat – sub forma unui S imens, din care ţâşnea spre cer, neîncetat, un jet albastru de apă. Când vremea era frumoasă, apa stropea atât de sus încât prindea razele soarelui şi forma un curcubeu, care se întindea de la acoperiş la acoperiş şi părea să se intersecteze cu diferitele aripi ale clădirii ministeriale, printr-un pod aerian colorat.
Şeful personalului îşi feri privirea. Imaginea îi aducea aminte de nişte zile la care nu ar fi vrut să se gândească.
Zilele de sub copacii cu frunze umede, din cartierul urât al copilăriei sale.
Se întoarse spre stiva de corespondenţă, întinse degetele şi îşi trosni articulaţiile, liniştit, îşi scutură excesul de energie din corp şi luă scrisorile.
Deasupra stătea un plic lung, albastru, sursa răului care avea acum să îşi urmeze cursul şi, când degetele atinseră
hârtia, el tresări involuntar.
După ani întregi de ameninţare teroristă şi acţiuni în New York, Madrid şi Londra, scrisoarea ar fi trebuit să fie mai întâi predată echipei de genişti – pe de altă parte, imaginea ministerului era să nu se teamă de nimeni şi de nimic, în ciuda tuturor forţelor teroriste şi fundamentaliste care ameninţau Danemarca.
Ministerul de Stat reuşise, timp de şapte ani, să fie mereu eficient în domeniul politicii referitoare la refugiaţi şi al 29
- AL ŞAPTELEA COPIL -
politicii de integrare, atent să menţină şi să consolideze caracteristicile naţionale şi identitatea daneză a instituţiei.
Secretara şefului personalului ezitase, ca şi el, preţ de o clipă în faţa plicului, îl ţinuse la lumină, dar apoi renunţase la orice suspiciune că ar fi putut conţine explozivi sau resturile vreunui şobolan, aşa cum îi fuseseră trimise odată
unui fost ministru. Decisese să aşeze această scrisoare – care conţinea, mai mult ca sigur, prima problemă a zilei –
deasupra teancului de corespondenţă, pentru a putea lăsa cât mai repede în urmă potenţiala criză.
Plicul nu purta siglele sau însemnele vreunui oponent politic. Era datată 2 mai 2008 şi timbrată la oficiul poştal Østerbro şi la mijloc se afla ceva bombat, ca şi cum ar fi conţinut o bucată de pânză sau o mingiucă spartă. Întoarse plicul cu deschiderea în sus – la expeditor nu era scris nimic
– şi apoi îl întoarse încă o dată.
Apoi apăsă uşor pe umflătură. Era moale şi ceda la apăsare.
Îşi turnă cafea într-o ceaşcă pe care fiicele sale i-o făcuseră
cadou la aniversarea de 46 de ani, care fusese şi ultima lor petrecere împreună. În stânga toartei scria, cu un font înclinat, albastru: CEL MAI BUN TATĂ DIN LUME. Folosea această cană numai atunci când era singur.
Cel mai probabil, plicul conţinea o declaraţie indignată, aşa cum îi trimiteau mereu danezii de bună-credinţă, îngrijoraţi cu privire la diferitele culturi care veneau în valuri să lucreze în ţară. În cele din urmă, Ministerul de Stat, după
victoriile electorale surprinzătoare din 2001 şi 2005, garantase că se va ocupa de această problemă.
Se putea foarte bine să fie o astfel de scrisoare. Dacă nu ar fi fost acest detaliu ciudat: adresa.
Nu era scrisă nici cu stiloul, nici la imprimantă.
Expeditorul se străduise să taie separat fiecare literă, cu diverse dimensiuni – dar toate tipărite pe acelaşi ziar vechi –
şi să le lipească pe plic. Fusese atât de atent la procedură, încât nu se vedea lipiciul nici măcar într-un singur loc.
30
- ERIK VALEUR -
Pentru o lungă perioadă de timp, privi impresionat lucrarea. Apoi apăsă pe un buton şi o chemă pe Muscă, poreclită aşa deoarece zumzăia întotdeauna şi pretutindeni şi nu putea sta locului. Dar ca asistentă personală, nu avea egal.
O clipă mai târziu, simţi în spatele lui o adiere slabă. Ea se aşezase pe scaunul cu spătar înalt. El îi înmână plicul albastru şi mişcarea buzelor ei îi sugera că număra literele, la fel cum făcuse şi el, cu totul şaizeci, câteva dintre ele roşii, cele mai multe negre, unele cu un contur alb.
Orla Pil Berntsen
