Jurnalistul ridică reportofonul, pentru a surprinde ultimele cuvinte ale bătrânului, care stătea cu ochii închişi în faţa lui şi privea plaja cu ochii minţii.
Mai târziu, în redacţie, se auziră la fel de clar ca în timpul interviului. Şi aceste ultime cuvinte au fost cele care l-au convins pe redactorul şef să şteargă povestea, o dată pentru totdeauna, cu o pufnitură:
— Nu vom tipări un astfel de nonsens! Cititorii ne vor lua de nebuni!
11
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Era un mic canar galben, rostise inspectorul în microfon, urmat de o pârâitură a difuzorului. Înţelegeţi?
Jurnalistul nu-i dădu niciun răspuns.
Inspectorul rămase, pentru un timp, destul de gânditor, până când spuse, în cele din urmă:
— Şi exact aceasta era problema noastră. Cine a auzit vreodată ca un canar să zboare, în miezul nopţii, pe o plajă, pentru ca mai apoi să intre în derivă şi să-şi rupă gâtul? Este al naibii de absurd.
După aceste cuvinte, inspectorul rămase nemişcat.
— Femeia a fost ucisă. Sunt convins de asta.
Aşa cum am spus, declaraţia sa nu a fost publicată
niciodată.
12
- ERIK VALEUR -
PARTEA I
ÎNCEPUTUL
13
- AL ŞAPTELEA COPIL -
1
COPILUL GĂSIT
MAI 1961
Dacă mă aplec un pic în faţă, pot să văd în grădinaorfelinatului şi dacă mă ridic pe vârfuri, mi se parte că le vădpe domnişoarele îmbrăcate în alb, autoritare din faţa mea,care domneau, de o viaţă întreagă, peste Kongslund şi toatefiinţele ajunse acolo – şi chiar după atâţia ani, în acest decorpersistă un miros de lenjerie călcată şi de pâine proaspătă,care ajunge cu uşurinţă până la mine, sus, sub coamaacoperişului, miros care mă ameţeşte. Trebuie să mă sprijin cuumărul de rama ferestrei, pentru a nu leşina.
Acolo şade domnişoara Ladegaard, iar acolo şeddomnişoarele Nielsen şi Jensen, şi un pic mai departe mă afluchiar eu, lângă apă, cu elefantul meu japonez cu lanţul ruginit,privind conturul îndepărtat al insulei Hven, unde omul deştiinţă şi aventurierul Tycho Brahe îşi construise observatorul,cu secole în urmă. Perspectiva ştiinţifică încă nu mă interesaatunci, desigur – nu la vârsta la care un elefant pe roţi era singurul meu prieten, dar fâşia scurtă de pământ reprezenta, în acel moment, scopul secret al gândurilor mele de evadare, mereu prezente în mintea mea.
În toţi acei ani, Kongslund avea un flux aproape nesfârşit decopii aduşi pe lume în ruşine, de femei singure, necăsătorite, şicare fuseseră daţi spre adopţie. Aceştia erau luaţi în primirede domnişoarele puternice, suple, în camerele cu plafonulînalt, cu promisiunea de a le găsi cât mai repede cu putinţă ocasă şi o familie nouă pentru ei.
În al doilea an petrecut de mine acolo, a trebuit să mă mutdin camera cu elefanţi – şi, cum domnişoara Ladegaard mă
luase în îngrijire, m-a mutat în camera de dedesubt, care eraconsiderată cea mai frumoasă cameră de la Kongslund.
14
- ERIK VALEUR -
— Uită-te în jurul tău, Marie, îmi spunea ea. Această cameră
a fost concepută şi construită de Regele Cetăţean.
Ascultătoare, m-am învârtit în cerc – de trei ori – şi eram singură.
M-am aşezat la fereastră şi mi-am ridicat privirea spre fiord,iar insula îndepărtată era acolo. Cel puţin o dată pe zi, îmitransformam palmele în tuburi şi le ţineam în faţa ochilor, ca şicum aş fi privit obiectul viselor mele printr-un binoclu lung,extraordinar de puternic.
Ţipătul se lovi de pereţii spitalului, înainte şi înapoi, şi avea o furie în el încât nimeni dintre cei care îl auziseră nu îl va uita vreodată. După o perioadă de timp, care păru un minut, se diminuă încet şi la sfârşit lăsă în urmă numai un zumzet tăcut în subconştientul celor care se aflaseră în spital în acea zi.
Ciudăţenia a fost că ţipătul venise la trei zile după
naşterea în timpul căreia tânăra mamă fusese de o tăcere uimitoare şi cât se poate de nenaturală. Astfel, copilul apăruse pe lume în circumstanţe stranii, despre care toţi cei care fuseseră în acea noapte în corpul B al maternităţii îşi vor aduce aminte în cele mai mici detalii, chiar şi cu o jumătate de secol mai târziu.
Nimeni nu avea nici cea mai mică idee unde dispăruse femeia după naştere şi nimeni nu putea oferi informaţii despre copil, nici măcar cu privire la sexul acestuia, deoarece fusese scos în grabă din sala de naşteri.
Cele trei persoane care puteau lămuri misterul acelei seri din anul 1961 muriseră. În zonă se aflaseră o moaşă care asistase femeia la naştere, o asistentă medicală care monitorizase copilul în primele sale ore şi medicul-şef, care ordonase să se păstreze un secret absolut în legătură cu tot incidentul. O tânără studentă obstetriciană, care în acel moment se aflase în rezervă, i-a povestit unui reporter, după
mai mulţi ani, că nou-născutul fusese luat, trei zile mai târziu, la ordinul medicului-şef şi, după toate probabilităţile, 15
- AL ŞAPTELEA COPIL -
