Aţi vrea să puneţi o vorbă bună pentru mine acum, cândtimpul se scurge treptat?
Nu ştiu dacă sunt pedepsită destul pentru păcatele mele.
Răspunsul îl voi primi în curând. Poate că mai există încă
speranţă pentru consolare. Sau chiar pentru iertare.
Cu cele mai calde urări – a dvs. Eva BjergstrandPS: Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău că vă contactezdupă atât de mulţi ani. Am încredere că putem rezolva totul,fără complicaţii majore, spre binele tuturor şi aştept cunerăbdare răspunsul dumneavoastră.
Pe scrisoare nu exista niciun expeditor, ceea ce însemna că Magna o cunoştea.
Ziua următoare am sunat la ambasada Australiei la Copenhaga, dar, evident, ei nu mi-au înţeles întrebarea.
Secretara
mi-a
sugerat
să
contactez
ambasada
Danemarcei la Sydney, dar eu voiam, pe cât posibil, să evit orice autoritate daneză.
Poate că în acel moment aveam, deja, vaga idee că a o căuta pe autoarea misterioasei scrisori, Eva Bjergstrand, şi pe copilului ei misterios, era asociată unui risc foarte mare.
361
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Am făcut o excepţie şi am plecat din Kongslund, luând autobuzul de la Strandvej în direcţia Østerbro. Ambasada, având în vedere mărimea ţării pe care o reprezenta, era găzduită într-o vilă surprinzător de mică.
Faţă în faţă cu secretara ambasadei, mi-am repetat cererea, iar ea şi-a notat cele câteva fapte pe care le cunoşteam, după care m-a sfătuit din nou să contactez reprezentanţa daneză din ţara ei natală. În cele din urmă, a fost, totuşi, de acord, să verifice chestiunea.
Mai departe, m-am dus la biblioteca principală din Krystalgade şi am răsfoit cele trei ziare mari, naţionale, despre care îmi imaginam că ar fi putut ajunge pe o bandă
din Adelaide. Dar nu am găsit fotografia despre care vorbea Eva Bjergstrand. Să fi greşit data?
A doua zi, angajata ambasadei sună, deja, la Kongslund şi întrebă de mine. Susanne ciocăni la uşa mea ascunzându-şi doar cu greu curiozitatea. În primul rând, pentru că pe mine nu mă căuta nimeni la telefon, apoi, femeia de la telefon vorbea în limba engleză, iar în al treilea rând, suna de la Ambasada Australiei. Dar Susanne era destul de inteligentă
pentru a nu pune întrebări.
Am închis uşa biroului, pentru ca Susanne să nu poată
auzi conversaţia. Apoi, în următoarele minute, am primit, în câteva cuvinte, informaţia pe care o aşteptam. Nu exista nicio femeie pe nume Eva Bjergstrand în sau în preajma oraşului Adelaide. Şi nici în Australia. Poate că se mutase sau îşi luase un alt nume, pe care nu îl cunoştea nimeni din Danemarcă. Mulţi oameni făceau asta. Urmă o pauză
grăitoare. Australia era o ţară foarte mare în care, ca şi în America, ajunseseră, în ultimele secole, multe suflete negre, care altfel ar fi pierit. Ca urmare a acestui fapt, mulţi oameni îşi dădeau la schimb vechea identitate, pentru una nouă.
Şi înţelesesem faptul că şi sufletul Evei Bjergstrand avea pete negre.
Am stat, timp de mai multe zile, cu scrisoarea în faţă. Am privit plicul albastru pentru par avion şi scrisoarea femeii 362
- ERIK VALEUR -
care se semnase ca Eva Bjergstrand, până când am învăţat conţinutul pe de rost.
Trebuia să uit totul, mi-aţi spus. A trebuit să fac această
promisiune de dragul copilului meu. Până astăzi mi-am ţinutcuvântul
Şi apoi se întâmplă imprevizibilul.
În ziar era un articol lung despre o nuntă în biserica Holmendin Copenhaga, iar în fotografie l-am recunoscut pe…
…tatăl copilului.
…fotografie făcută sâmbătă, 7 aprilie. Am avut un adevăratşoc…
…Gânduri de răzbunare?
Ce drept are el la tot ceea ce mie mi-a fost refuzat toată
viaţa mea?
Aceste cuvinte mă loviseră cu o forţă pentru care nu eram pregătită. Magna era singura legătură cu copilul pe care femeia nu îl văzuse niciodată – şi ea anexase scrisorii un plic alb, cu menţiunea Copilului meu.
