- AL ŞAPTELEA COPIL -
Acum ochii lui Dorah aveau o strălucire evidentă.
Livrarea. Umerii mei strâmbi înţepeniră.
— Asta era la începutul lunii februarie… Mă privi sfidător, de parcă eram una dintre ele. 1966.
Am aşteptat continuarea tulburătoare.
— Într-o sâmbătă seară au venit… cu copilul meu. Noul meu fiu. Desigur, toate actele erau în regulă, îl şi botezaseră.
Se numea Lars, iar numele nu mai putea fi schimbat, mi-au spus. Dar nu-mi păsa.
Zâmbi, aruncând o privire la ceasul de pe perete şi se întorsese, evident, în trecut.
La triumful vieţii ei.
Grotesc.
— Din partea mea, putea să se numească foarte bine şi Lars, spuse ea.
Un şir întreg de întrebări îmi zbura prin cap, pur şi simplu nu ştiam cu care să încep. Ceea ce îmi povestise ea nu se potrivea cu celelalte informaţii ale mele.
Şi unde se dusese primul ei copil?
Şi cine era femeia care luase un copil şi îl adusese pe celălalt
— Mesagera bunătăţii?
— Nu înţeleg, am spus lent, fără speranţa unei explicaţii.
— Nici eu nu am înţeles cu adevărat, spuse Dorah şi sări brusc în sus. Dar nu mai vreau să vorbesc despre asta. N-are niciun rost. L-am primit pe Lars şi asta este cel mai important. Nu am avut niciodată probleme cu el. Şi s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă.
— Unde este acum… fiul dumneavoastră?
— Nu este aici. Este şofer. Conduce limuzina unei companii din Århus. Merge la petrecerile şi nunţile oamenilor bogaţi. În seara asta vine să mă viziteze.
— Nu i-aţi spus niciodată… că dumneavoastră…
— Nu, ce i-aş fi putut spune? Nici eu nu ştiu de unde a venit… Şi am fost nevoită să promit că nu voi vorbi cu nimeni despre asta.
374
- ERIK VALEUR -
Am simţit furia în corpul meu diform. Îşi făcuse drum prin intestinele, plămânii şi gâtul meu şi se pregătea să se reverse, roşie şi fierbinte, în camera în care nu era loc pentru o astfel de erupţie violentă.
Am respirat adânc şi am încercat să mă calmez. Apoi m-am ridicat în picioare.
— Ascultaţi-mă cu atenţie… domnişoară Laursen. Nimeni nu trebuie să-şi lase copilul în întuneric cu privire la lucrurile astea, niciodată. Niciodată, înţelegeţi? Ultimele cuvinte fuseseră numai o şoaptă. Pentru că ei le simt, oricum… şi asta îi afectează pe vecie. Le distruge viaţa. Ei ştiu destul de bine că ceva nu este în regulă, chiar dacă nu le spune nimeni asta cu voce tare. O ştiu… Toţi oamenii ştiu astfel de lucruri. Minciuna este o iluzie. Adânc, în interiorul lor, toată lumea ştie adevărul.
Mă privi speriată.
— Cineva v-a înşelat, doamnă Dorah, şi ar trebui să
mergeţi… să mergem împreună la faţa locului. Până acum nu ştim decât că orfelinatul Kongslund este implicat într-un fel, iar dacă nu îi veţi povesti lui Lars despre asta, o voi face eu.
Vorbesc serios… dumneavoastră… trebuie să-i spuneţi adevărul. Azi..
Se afundase în canapeaua gri şi plângea.
N-am mai revăzut-o niciodată pe Dorah. Mi-am luat la revedere după-amiaza târziu, înainte ca fiul ei să vină acasă, deşi eu – în lumina evenimentelor ulterioare – ar fi trebuit să
rămân, bineînţeles şi să lămuresc totul. Cu amândoi.
Ar fi trebuit să fiu acolo când băiatul cu prenumele Lars avea să primească teribila veste. Trebuia să fiu acolo pentru a vedea cu ochii mei reacţia lui de moment la vestea şocantă.
Nimeni nu ştie când şi în ce situaţii oamenii reacţionează
necontrolat, dar, în confuzia mea cu privire la lacrimile lui Dorah, îmi imaginam o versiune mai tânără, de sex masculin a acesteia, tăcută şi la fel de îndesată, ceea ce, bineînţeles, era o eroare majoră.
Eu ar fi trebuit să ştiu mai bine decât oricine altcineva.
375
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Când a apărut în Copenhaga, era prea târziu. Şi cum reuşise să intre în cercul îngust al Magnei, nu am aflat niciodată.
