— Când voi ajunge în clasa a treia, mă voi muta, spuse ea.
Josefine privi în sus, pentru prima oară într-o lungă
perioadă de timp. Anton duse încet la gură o furculiţă cu tocană. Arăta de parcă nu ar fi auzit-o. Poate că plutea deja sub tavan, pentru a se distanţa de spectacol.
Samanda stătea acolo, ciudat de ţeapănă.
— Îmi pot lua un apartament cu chirie în oraş, spuse Susanne.
Prin oraş se referea la Kalundborg.
Josefine nu se mişcă.
Susanne o privi direct în ochi.
— Dacă trebuie să rămân acasă, renunţ la şcoală şi îmi caut un post de casieră undeva.
Nu ştia de ce spusese asta.
Anton privea fix în farfurie. Josefine stătea blocată, cu gura pe jumătate deschisă. Samanda era rigidă şi extrem de palidă, fără zâmbetul la care se aştepta Susanne.
— În această casă mă voi îmbolnăvi, spuse ea.
În acest moment, pieptul Josefinei se umflă brusc.
Samanda întinse mâna, dar era prea târziu.
421
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Tu…! Josefine îşi îndreptă degetul arătător direct spre faţa Susannei. Tu n-ai avut niciodată loc aici!
Cu coada ochiului, Susanne văzu gestul de apărare al Samandei şi ochii ei căscaţi, iar pe fundal auzi volieră
trosnind de parcă, în mod miraculos, de parcă păsările s-ar fi întors, ocupându-şi locurile pentru confruntare.
— Şi… să nu te mai întorci niciodată aici! Nu vreau… să
mai pui vreodată piciorul pe acest pământ…!
Atunci, Anton se trezi brusc, încercând să oprească braţul ridicat al soţiei sale, dar ea îl dădu la o parte cu forţa unei tornade, de parcă el nu ar fi fost nimic mai mult decât un fir de praf luat de vânt de pe marginea peninsulei.
Explozia furiei ei o lovi pe Susanne şi aproape că o dărâmă
de pe scaun.
— Ştii ce eşti… Ştii măcar cine eşti… Ştii de unde vii… Ştii de unde… Ştii de unde… Din Hamburg… din Hamburg…
Mama ta este o curvă… Ai fost născută de o prostituată din Hamburg…!
Apoi, Josefine fusese sfâşiată de un suspin ce venea din adâncurile fiinţei ei. Susanne sări în sus şi fugi din bucătărie, urmată îndeaproape de Anton. Ajunse la bicicleta ei, pe care Anton o reparase, dar încă purta urmele distrugerii, şi plecă înainte ca el să o poată opri. Astfel se încheiase viaţa Susannei din casa în formă de cutie de tort din Våghoj, la fel de brusc cum începuse.
Valiza de la orfelinatul cu micii elefanţi albaştri era în continuare în dulapul ei. Era amintirea celor câteva zile în care ea fusese dorită de Anton şi de Josefine; fata de la Kongslund cu nimb auriu şi cu fericirea care se reflecta în tot ceea ce o înconjura.
— Chiar ţi-a spus asta…? O prostituată din Hamburg… am întrebat uimită, atunci când Susanne mi-a povestit istoria ei pentru prima dată, dar ea nu făcuse altceva decât să ducă
un deget la buzele ei frumoase.
— Marie, niciodată nu trebuie…
422
- ERIK VALEUR -
Se opri. În spatele ei se afla oglinda cea veche, întunecată
şi mută de indignare la auzul poveştii care se desfăşura în faţa ei.
— Dar nu am cui să-i povestesc, am spus eu.
— Oricum… Aşa s-a terminat povestea.
— Aşa de brusc?
— Da. Dar, cumva, întotdeauna am ştiut că se va întâmpla acest lucru. Plutea în aer. Încă de când a cumpărat pasărea.
Deveni tăcută.
