— Da, răspunse.
— Dar… părinţii mei. Asta nu poate fi adevărat.
Se făcuse galben precum ceara.
— Ba da.
— Dar părinţii mei ar fi trebuit să-mi spună, încercă el să
nege realitatea.
Ea nu îi răspunse.
Stăteam în linişte, aşa cum fac oamenii când sunt la înmormântare sau la priveghi şi nimeni nu îndrăzneşte să ia cuvântul. Nils Jensen avea lacrimi în ochi şi am văzut cum în el se trezea o furie dezlănţuită, atunci când tăcerea permanentă îi spunea că acesta nu era un vis. Se ridică.
— Plec acasă.
Nu îl opri nimeni. Am auzit Mercedesul pornind şi dispărând pe alee.
Tăcerea mai persistă între noi ceva vreme.
— Aţi fi vrut să rămână tot restul vieţii sale în întuneric?
am întrebat în cele din urmă şi am simţit aceeaşi furie pe care o simţisem pentru Dorah din Helgenæs.
— Ar fi schimbat asta ceva? întrebă Knud Tåsing. Oricum dumneavoastră faceţi ceea ce vreţi.
— Atunci, adevărul nu înseamnă nimic?
Asger îşi drese glasul din nou:
— Trebuie să spun că eu… după ce părinţii mei, după ce Ingolf şi Kristine, mi-au spus… într-un fel, m-am simţit mai liber.
Susanne se uită la el cu o privire care l-ar fi bucurat, dacă
nu s-ar fi holbat încontinuu la faţa de masă dinaintea lui.
Am admirat mereu înţelepciunea lui Asger în toţi anii în care stătusem cu ochii pe el. Pasiunea lui pentru stele mi-a amintit de propria pasiune, când luam telescopul regelui şi îl îndreptam spre Hven, pe care îl simţeam ca pe un sanctuar la care puteam ajunge fără a fi nevoită să-mi părăsesc camera de sub cele şapte coşuri albe.
— Desigur, nu cunoaşteţi povestea mea, spuse el aproape ceremonios şi cu toţii scuturară uşuraţi din cap, de parcă ar 437
- AL ŞAPTELEA COPIL -
fi căutat această scuză pentru a nu mai fi nevoiţi să se gândească la Nils.
— De fapt, nu am aflat în mod planificat, spuse el. Părinţii mei mi-au spus, pur şi simplu, de parcă nu mai puteau altfel…
Îşi strânse mâinile, ca pentru o rugăciune. Cunoşteam toată povestea lui tragică, în detaliu şi de la început, fără ca el să ştie.
Pentru prima oară am vorbit fără sâsâit:
— Ai petrecut exact un an şi nouă săptămâni în orfelinatul Kongslund.
Îşi ridică privirea, surprins.
— Au venit să te ia cu un VW broscuţă, albastru.
Asger arăta de parcă ar fi văzut o fantomă. Şi, într-un fel, chiar văzuse. Numai că această fantomă era din lumea reală
şi ţinuse evidenţa tuturor evenimentelor observate, învăţând pe dinafară informaţiile de bază.
— Ai ajuns într-o familie de profesori din Hojbjerg, unde, atunci când erai tânăr, te-ai făcut vinovat de sinuciderea celui mai bun prieten al tău…
Cu toţii rămaseră împietriţi – n-ar fi observat dacă Luna ar fi căzut lângă ei, pe gazon.
Sărbătoarea reuniunii noastre se fâsâi pentru a doua oară, ceea ce nu mă mira. Oamenii ca mine, care trăiesc atât de mult timp într-o cameră închisă, nu se aşteaptă ca, în două
ore, totul să se rezolve de la sine, nici măcar pe o terasă
însorită cu vedere spre fiordul strălucitor. Dar nu exista nicio altă cale pentru a rezolva misterul de la Kongslund.
438
- ERIK VALEUR -
25
ASGER
