aşa stătuseră şi atunci, copii fiind. O atingea după atât de mulţi ani şi ea îi simţi iertarea (singurul cuvânt care îmi venise în minte pentru ceea ce se întâmpla în faţa ochilor mei).
Knud Tåsing, care prin ocupaţia lui era foarte obişnuit să
se distanţeze, spuse:
— Dar asta nu ne aduce informaţii noi despre Eva… sau despre copilul Evei. V-am povestit despre rolul Mariei de autoare a scrisorii anonime, dar este evident că nici ea nu ştie mai multe decât noi…
453
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Suna mai mult ca o întrebare.
Peter Trøst stătea la locul lui, tăcut, cu ochii strălucitori.
— Am încercat să o găsesc pe Eva Bjergstrand, spuse Knud Tåsing. Dar nu am reuşit.
Am lăsat capul în jos şi am încercat să-mi ascund uşurarea. Ochiul stâng începu să-mi lăcrimeze.
— Nimeni din cei care au căutat-o nu a avut succes, rosti Asger, cu vocea lui profundă, aproape liniştitor.
— Aşa este. Pentru că suntem în căutarea unei fantome, spuse şi Knud Tåsing.
Mi-am ţinut respiraţia. Era un mister pentru mine cum aflase nişte informaţii pe care nimeni, în afară de mine, nu le cunoştea. Am plecat din nou capul şi am închis ambii ochi.
În acel moment, el aruncă bomba fără milă.
— Conform cercetărilor făcute de mine, persoana care a compus scrisoarea primită de Marie, a murit… din sunetul vocii lui, mi-am dat seama că zâmbea… Cu şapte ani înainte ca aceasta să fi fost scrisă. Următoarea lui propoziţie îmi era adresată direct. Mai pot vedea o dată scrisoarea, Marie?
Ochii mei se umplură de lacrimi. Nu îndrăzneam să ridic capul.
— De ce doriţi să vedeţi scrisoarea?
Era vocea Susannei.
— Pentru că nu cred că morţii mai pot scrie. Cred că
scrisoarea a fost compusă mult mai devreme. Scrisoarea pe care mi-a arătat-o Marie a fost întocmită, conform datei, cu numai câteva săptămâni înainte de scrisoarea anonimă a Mariei – în aprilie 2008, ceea ce nu este posibil…
M-am ridicat şi am părăsit grupul. În ciuda plecării mele surprinzătoare, nimeni nu se agită.
O clipă mai târziu, stăteam lângă dulapul din stejar din camera regelui şi îmi ştergeam lacrimile de pe faţă. Şi am luat o decizie. De data aceasta, am lăsat scrisoarea în plicul albastru par avion, pe care nu i-l arătasem lui Knud Tåsing la prima lui vizită.
454
- ERIK VALEUR -
Când m-a întors, cu toţii stăteau – din câte puteam eu vedea – în aceeaşi poziţie în care îi lăsasem. Se pare că, în tot acest timp, nu scoseseră niciun cuvânt.
Mâna lui Asger încă se odihnea pe braţul Susannei.
Am aruncat scrisoarea pe masă, în tăcere, în faţa jurnalistului.
— Plicul pierdut, spuse acesta cu un zâmbet. Şi uite, ştampilat în Adelaide, unde femeia misterioasă a trăit şi a murit. Şi ce spune data… de fapt… ştampilat în aprilie 2001… acum şapte ani.
Toate privirile erau aţintite asupra lui.
Luă prima foaie şi o ridică în lumină.
— Şi data… pe care a scris-o Eva… în lumina aceasta se poate vedea foarte clar… Se uită la mine şi acum am observat că şi Peter şi Asger mă ţintuiau cu privirea, aşteptând. Cifra unu din 2001 a fost schimbată în opt, nu foarte elegant, dar am fost păcălit. Deci scrisoarea Evei, veche de şapte ani, a fost adusă în prezent. Dar de ce…?
Susanne împinse mâna astronomului. Nu îi povestisem despre această parte a acţiunii mele.
— Este corect, da… Scrisoarea a venit… Am încercat să o localizez pe Eva, dar a fost imposibil…
O exclusesem pe Susanne din toată povestea. Stătea nemişcată şi am observat că se simţea trădată. Dar eram convinsă şi că nu m-ar întrerupe, atâta timp cât nu ştia ce se întâmplă aici, în faţa ei.
— În schimb… am spus… în vechile dosare de la Protecţia copilului, în mansarda Departamentului pentru Drepturi Civile, am dat de o urmă a copilului. Acolo am găsit formularul cu numele John Bjergstrand. Dar de acolo nu am mai ştiut cum să procedez. A fost în urmă cu şapte ani…
Am ezitat.
Pentru o vreme, în jurul mesei se aşternu liniştea, apoi Knud Tåsing spuse:
— Aţi aşteptat timp de şapte ani. Apoi v-aţi hotărât să
trimiteţi scrisori anonime unor oameni care aveau să
455
