- AL ŞAPTELEA COPIL -
înţeleagă la ce se referă şi totul ar fi fost făcut public. În speranţa că va ieşi ceva la lumină?
Am dat din cap. Lacrimile picurau în farfuria mea, dar nu le-a văzut nimeni.
— Dar de ce ai schimbat anul 2001 în 2008?
— Pentru că am vrut să pară actual.
Îmi pregătisem răspunsul cu atenţie.
Ambii jurnalişti dădură gânditori din cap. Numai Asger se încruntă şi mai tare. Nu am putut citi expresia Susannei, dar nu era atât de important, câtă vreme nu mă întrerupea.
— De ce aţi aşteptat?
Jurnalistul care mirosea a mentol era foarte insistent.
— Pentru că nu am fost sigură. În plus, nu am vrut să risc ca povestea să fie ignorată ca fiind nefondată, am spus eu.
Nu era foarte adevărat, dar era plauzibil.
— Dar de ce nu ai arătat nimănui scrisoarea originală… ci numai formularul…? întrebă Asger.
— Am schimbat data scrisorii, în cazul în care cineva ar fi pus mâna pe ea cândva. Până la urmă, nu a fost atât de greu să se afle expeditorul scrisorii anonime.
Am privit adânc în ochii lui Asger, în speranţa că povestea mea ciudată va fi sprijinită.
— Ar fi putut merge prost, spuse el. Credibilitatea unui lucru este afectată atunci când unui document-cheie i se schimbă data brusc. Dacă Knud l-ar fi făcut public…
Nu mai trebuia să spună nimic.
Privirea lui Knud Tåsing se odihnea pe coşul de pâine, în timp ce se gândea să înceapă să mănânce, că nimeni nu avea poftă de mâncare.
— Ar fi trebuit să observ imediat mica înşelătorie a Mariei, spuse. Până la urmă, Eva Bjergstrand se referise explicit la faptul că scrisese răvaşul de Vinerea Mare. Şi că citise recent, într-un ziar danez, ceva despre o nuntă din data de 7
aprilie. Dar în 2008, Paştele a picat în luna martie. Ar fi trebuit să-mi dau seama, dar Paştele nu a fost niciodată
sărbătoarea mea preferată… Zâmbi ironic. De asemenea, în 456
- ERIK VALEUR -
introducere scria că plecase din Danemarca cu patruzeci de ani înainte, dar dacă era vorba despre 2008, ar fi însemnat că plecase înainte cu patruzeci şi şapte de ani – nu avea cum să greşească atât de mult… Lăsă capul în jos. Semnele erau acolo, dar eu nu le-am recunoscut. Crezând că scrisoarea era recentă, am contactat Ambasada Australiei din Copenhaga.
Dar am avut noroc… Am vorbit cu o secretară care, în urmă
cu câţiva ani, avusese o problemă similară…
Şi din nou urmă o pauză lungă, într-o tăcere tensionată.
Jurnalistul luă o bucată de pâine şi o rupse.
— Se mai interesase cineva de Eva Bjergstrand înaintea mea, dar nu cu puţin timp înaintea mea, aşa cum am crezut, ci în urmă cu mai mulţi ani. La acea vreme, era vorba despre o femeie, iar când secretara mi-a descris-o pe această
femeie… se întoarse spre mine… Mi-a picat fisa că scrisoarea era, probabil, mult mai veche decât bănuiam. A fost de ajuns să arunc o privire în calendar. În 2001, Vinerea Mare a căzut pe 13 aprilie.
Inima îmi bătea tare în piept şi am aşteptat următoarele cuvinte cruciale.
Duse pâinea la gură, dar încă nu muşcă din ea.
— Secretara ambasadei şi-a amintit, de asemenea, că nu exista nicio Eva Bjergstrand – probabil pentru că îşi schimbase numele. După ce a căutat prin numele tuturor femeilor daneze care, de-a lungul timpului, au obţinut cetăţenie australiană şi care locuiau în împrejurimile oraşului Adelaide, ea a găsit o femeie care se potrivea ca vârstă şi ca dată a naşterii. Dar exact în acel moment –
începutul lui septembrie 2001 – această femeie a plecat din Australia… Acum el muşcă din pâine… şi a sosit în Danemarca. Secretara uitase complet de caz. Când am rugat-o să verifice unde locuia astăzi femeia daneză, s-a dovedit că, după toate aparenţele, nu s-a mai întors în Australia. Cel puţin, a dispărut din toate registrele. Se pare că rămăsese în Danemarca. Dar atunci unde este?
— În Danemarca…?
457
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Acesta era Asger, care rezumase, bâlbâindu-se, surpriza tuturor celor de la masă.
— Da. Şi apoi a venit şocul următor. Când, în cele din urmă, am găsit-o…
Ezită.
— Poftim…?
— …s-a dovedit că, între timp, a murit.
