trezească demonii care se ascundeau în gândurile ei. Vreau să spun… femeia de pe plajă… Se opri din nou, ciudat de palidă, ca şi cum nu se simţea confortabil în propria piele.
Almind-Enevold şi Carl Malle…
Knud Tåsing clătină încet din cap.
— Poate. Poate nu. Am mai aflat ceva la ambasadă. Doi angajaţi de la firma de securitate a lui Carl Malle au primit, la câteva zile de la moartea Magnei, viză de intrare în Australia. Desigur, secretara ambasadei nu avea voie să
spună, dar a făcut-o oricum. A doua zi am sunat la firma lui Malle, m-am dat drept reprezentant al Ministerului de Stat şi am întrebat secretara dacă cei doi bărbaţi s-au întors din Adelaide… Privi pe deasupra fiordului, de parcă ar fi căutat răspunsul în valurile de pe coasta suedeză. Mi-a răspuns negativ.
463
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Dacă Ole sau Carl ar fi ştiut ceva… sau dacă s-ar fi aflat în spatele poveştii… Peter Trøst ezită… Ar fi trebuit să ştie şi că Eva Bjergstrand este moartă.
Astronomul dădu aprobator din cap.
— Este ilogic să o caute în Australia, dacă ştiau că a venit în 2001 în Danemarca şi că nu s-a mai întors. De ce şi-ar fi trimis Carl Malle acolo doi dintre oamenii lui? De fapt, pentru această întrebare bună nu există decât un răspuns evident…
— Da, rosti Peter… Nu ştiau.
— Poate că şi ei se află în căutarea pachetului pe care Magna l-a trimis înainte să moară, declară Knud Tåsing.
Asger Christoffersen nu spunea nimic. În cea mai mare a timpul el o fixa pe Susanne cu privirea. Eram sigură că încă
o iubea.
— Sau, rosti Asger extrem de lent, există mai multe lucruri între cer şi Pământ decât ne putem imagina în visele noastre cele mai îndrăzneţe. Un singur lucru este sigur. Trebuie să
obţinem informaţii despre mamele noastre naturale – cine sunt şi de unde au venit, pentru a afla dacă una din ele a fost Eva Bjergstrand. Se opri pentru o clipă. Bineînţeles, acest lucru este valabil şi pentru Orla, Severin şi Nils.
Fiecare dintre noi va trebui să le adreseze părinţilor săi adoptivi câteva întrebări incomode… Ce ştiau, de fapt, despre trecutul nostru? Ce le-a povestit Magna? Trebuie să cerem să
vedem documentele care li s-au înmânat la adoptarea noastră, în cazul în care acestea încă mai există…
Mi-am putut da seama la ce se gândeau Peter şi Susanne în timpul discursului lui Asger. Pentru el era simplu – ştia unde trebuie să caute şi nu mai avea nimic de pierdut.
În acea noapte l-am visat pe Nils Jensen.
Stătea în lumina lunii, în sufragerie, lângă tatăl său, paznicul de noapte al cimitirului Assistens, şi asculta povestea fantastică a copilului care fusese exilat adânc în măruntaiele pământului, pentru că băgase pâinea părinţilor 464
- ERIK VALEUR -
săi în noroi, pentru a nu-şi murdări pantofii. Acest copil îşi pierduse, din cauza ignoranţei lui, orice drept la lumină şi la viaţă, la păsările cerului, asta învăţaseră toţi copiii.
Bătrânul paznic de noapte nu îi spusese fiului său nici măcar un cuvânt despre trecutul lui sau despre minunea prin care o familie săracă primise acceptul pentru una dintre cele mai căutate adopţii, în condiţiile în care acestea erau rezervate numai pentru familiile înstărite. Şi Nils nu fusese niciodată suspicios. Nu îl purta pe Satana pe umerii săi, care să-i şoptească adevăruri la ureche. Acum, el era blocat într-un vis, cu privirea pâlpâitoare.
Nils Jensen repetă întrebarea:
— Cine m-a născut?
În visul meu, paznicul de noapte şi fiul său erau singuri.
Stăteau acolo o lungă perioadă de timp şi nu spuneau nimic.
— Cine sunt părinţii mei? întreba Nils din nou.
Cu greu puteam înţelege răspunsul bătrânului.
— Am ascuns certificatul tău de botez în toţi aceşti ani.
Mi-au spus că ar trebui să-i dau foc, dar eu l-am ascuns.
Cu un gest prin care îşi cerea scuze, dar şi sfidător, în acelaşi timp, el întinse mâna spre băiatul lui.
Pentru o clipă, orice mişcare din cameră îngheţă şi, pentru o fracţiune de secundă, am crezut că aşa va rămâne pentru totdeauna.
Dar apoi Nils luă mâna tatălui său şi eu am început să
plâng, pentru că asta trebuia să însemne că băiatul nu avea să fie pierdut pentru totdeauna în întuneric. Poate că autorul basmului schimbase, astfel, finalul unei poveşti…
Mai târziu, în noapte, m-am trezit şi am ascultat, în întuneric, respiraţiile copiilor din casă. Nu puteam să nu mă
gândesc la toţi copiii care, în decursul unei jumătăţi de secol, dormiseră în aceste camere. Din când în când încerc să îmi amintesc toate figurile, deşi ştiu foarte bine că numai Magna avea această capacitate.
465
- AL ŞAPTELEA COPIL -
