— A murit?
— Da. Aici, în Copenhaga. Chiar în apropiere…
— Dar cum…
— Am luat la rând toate ziarele mari de dimineaţă din toamna anului 2001. Poate că se întâmplase ceva în Danemarca şi care mă putea conduce la ea. O reuniune anuală a cercurilor prieteniei daneze-australiene, un congres… sau avusese vreun accident. Poate călătoria ei a fost înregistrată sau documentată undeva, m-am gândit.
Desigur, căutam acul în carul cu fân, dar Danemarca este, într-adevăr, o ţară mică.
Knud Tåsing părea scandalos de îngâmfat. Puse deoparte bucata de pâine din care mâncase jumătate şi aprinse ultima sa grenadă.
— În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un cadavru necunoscut a fost găsit – chiar aici – pe plaja dintre Kongslund şi Bellevue – cel mai probabil o crimă. Probabil era din Australia, cel puţin judecând după hainele ei…
În jurul lui se lăsase o linişte mormântală.
— Vă spune ceva data? întrebă Knud şi se ridică din scaun.
Nu răspunse nimeni la întrebarea retorică.
— Nu-i aşa? Câteva ore mai târziu, în turnurile gemene din New York intrau două avioane de pasageri şi întreaga lume s-a întors pe dos. În ziarele din acea zi am găsit numai câteva rânduri despre femeia moartă. Pur şi simplu existau chestiuni mai importante de relatat. Dar mi-a fost de ajuns.
Pentru că acum ştiam ce se întâmplase cu Eva Bjergstrand…
şi de ce nu a mai părăsit niciodată din Danemarca.
458
- ERIK VALEUR -
În ciuda nervozităţii şi anxietăţii mele, mă irita dramatismul prezentării sale şi felul în care îşi alegea cuvintele. Dar îşi atinsese ţinta. O găsise pe Eva Bjergstrand.
Am evitat să o privesc pe Susanne. Cel puţin două perechi de ochi s-ar fi putut trăda prin lipsa surprinderii lor, dar noi avuseserăm suficient timp la dispoziţie pentru a ne pregăti pentru ce avea să urmeze.
— Dar cum aţi ajuns la concluzia că ar fi putut fi o crimă?
— Era întinsă pe malul apei şi avea leziuni la cap, cauzate de o piatră ascuţită. Cu toate acestea, nu exista nicio dovadă. La fel de bine se putea să fi căzut. Nu avea niciun act de identitate la ea, dar, după hainele ei se putea deduce că nu venea din Danemarca. Una dintre ţările pe care ziarele o luau în considerare era, aşa cum am spus, Australia. Dar de acolo nu a venit niciodată niciun răspuns.
Aşa că au pus clasat şi ziarele publicară numai câteva notiţe scurte.
Ceilalţi trei bărbaţi de la masă habar nu aveau despre tot ce se întâmplase de atunci, dar cu toţii au înţeles ce forţe descătuşase, probabil, scrisoarea mea anonimă. Cineva făcuse legătura cu femeia moartă de pe plaja de la Bellevue şi ştia cine era şi de unde venea.
Chiar şi Magna, care nu putea fi speriată atât de uşor, încercase să evite pericolul pe care îl anticipase, atunci când apăruseră scrisorile anonime – şi se despărţise de registrul secret, înainte să fie ucisă.
— Trebuie să existe o legătură cu ministerul, interveni Peter. Toată afacerea trebuie să aibă ceva de-a face cu Enevold şi cu Carl Malle. Altfel, cei doi nu ar fi fost atât de dornici să îl găsească pe băiat.
— Sau cu Orla Berntsen, spuse Susanne Ingemann şi roşi.
— Dacă Orla este suspect, atunci suntem şi noi. Ochelarii lui Asger alunecaseră în jos, pe nas. Poate că Eva venise în Danemarca numai pentru a-şi găsi copilul. Practic, era singurul ei motiv pentru care se putea întoarce aici – copilul.
Privi întrebător în jur.
459
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Nimeni nu îl contrazise.
— Eva şi-a trădat copilul, având în vedere circumstanţele în care s-a născut… şi gurile rele spun… că era o criminală, continuă Asger. Poate că asta a declanşat o avalanşă de necontrolat. În orice caz, eu mi-aş fi ieşit din fire. Şi apoi, copilul criminalei era el însuşi un criminal – ceea ce ne face pe toţi suspecţi, pe toţi cei care am fost în 1961 în Camera elefanţilor şi care putem fi văzuţi în fotografie. Subsemnatul, Peter, Susanne, Severin, Marie, Orla, Nils… Eva ar fi putut intra în contact cu oricare dintre noi – şi reacţia putea fi foarte violentă.
— Moştenire biologică? Înclinaţia spre violenţă…? spuse Susanne batjocoritor.
Asger se întoarse spre ea şi îi aruncă o privire prin lentilele sale groase.
— Da, Susanne. Da… înclinaţia spre violenţă… foarte posibil.
— Şi ce s-a întâmplat după aceea, cu Magna, crezi că şi ea a fost ucisă?
— Posibil. Criminalul a încercat să îşi acopere urmele. Şi Magna îi stătea în cale. Cu toate informaţiile pe care le avea.
Scrisoarea anonimă a declanşat o reacţie în lanţ.
— Dacă a fost omorâtă – nu s-a putut demonstra, rosti Peter.
Am închis ochii.
— Cel puţin Marie este dincolo de orice bănuială, spuse Knud Tåsing din stânga mea. Obiectivul ei a fost în tot acest timp să descopere totul.
— Da… poate, spuse Asger absent.
