- ERIK VALEUR -
Zâmbetul tatălui său dispăruse.
— Dar, Asger, cu toate acestea, noi încă suntem părinţii tăi… Mama ta şi cu mine vom fi întotdeauna aici pentru tine.
Mama ta şi cu mine.
O clipă mai târziu, asistenta-şefă, doamna Muller, stătea lângă patul lui şi îl ţinea de mână. Îi ceru lui Ingolf să aştepte afară, în timp ce aşternuturile fură schimbate. Apoi el se întoarse. Zâmbea de parcă ar fi vrut să se scuze, dar şocul i se citea pe faţă. După un timp de tăcere – în sală nu se auzea niciun zgomot – Ingolf se ridică. Trebuia să plece. Era deja târziu şi a doua zi trebuia să ajungă la şcoală, aşa că, pur şi simplu, nu mai putea rămâne. În plus, trebuia să raporteze acasă ceea ce se întâmplase – mai mult ca sigur, Kristine era deja foarte agitată.
— Trebuie să plec acum, spusese. Mâine trebuie să merg la şcoală. De-a lungul carierei sale de profesor, nu lipsise nici măcar o singură zi. Şi după cum ţi-am spus, mama ta te îmbrăţişează de o mie de ori. Ea a dorit ca noi să discutăm între patru ochi, ca de la bărbat la bărbat şi aşa am făcut. Ai primit grozav vestea… grozav.
Asger nu rostise niciun cuvânt.
Ingolf scutură din cap, cu o urmă de nerăbdare.
— Mama ta ţi-a trimis o scrisoare lungă, pe care o vei primi mâine, mai mult ca sigur. Te sun marţi sau miercuri.
Desigur, Asger nu ar trebui să stea atâtea zile aici, fără a primi un semn de viaţă de la ei, şi să întoarcă pe toate părţile noua situaţie, îi spusese doamnei Müller. Duminică vom veni din nou în vizită, ca de obicei. Şi îţi vom aduce toate revistele noi cu Akim, Mickey Mouse, Fart og Tempo, Battler Britton…
Îşi luă la revedere de la Asger cu un sărut pe frunte – locul în care cei mai mulţi taţi îşi sărută copiii.
Mulţi ani mai târziu, Asger a înţeles ce gânduri trebuie să-i fi trecut prin cap, după vizita la fiul său distrus, în timp ce se întorcea cu feribotul la soţia lui şi la tandreţea nou descoperită.
451
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Nu este un păcat să spui adevărul. Aceasta a fost deciziacorectă. Poate că ar fi trebuit să o facem mai devreme, dar, pede altă parte, în condiţiile date, nu a fost greşit.
Nu a mai primit scrisoarea de la mama lui, dar trei zile mai târziu l-au sunat. A fost dus la telefon şi a spus că totul este bine.
— Tatăl tău era epuizat când a ajuns acasă. Cuvântul
„tatăl” îl rostise cu un anumit accent.
Asger nu răspunsese.
— Îţi vom aduce revistele noi, spuse ea şi închise.
Întreaga zi de joi el aşteptă zadarnic un nou apel.
Noaptea adormi cu greu, iar când medicul-şef Bohr, fiul celebrului om de ştiinţă în fizică nucleară, Niels Bohr (pe care Asger îl admira pentru studiile lui de nepreţuit în fizică
cuantică) intrase în cameră, ca de obicei însoţit de doamna Müller şi de un mic grup de asistente medicale, şi îl întrebase: „Cum ne simţim astăzi?” din corpul lui Asger ieşiră din nou toate lichidele, cu aceeaşi forţă subită, aşa cum se întâmplase la vizita tatălui său. Toţi din jurul lui urmăriră îngroziţi evenimentul. Mai târziu, el îşi aminti de mirosul doamnei Müller, de haine proaspăt călcate şi praf.
— Îi sun pe părinţii tăi, spuse ea. Vor veni să te viziteze şi vor dormi în camera de oaspeţi a medicului-şef.
După numai o oră apăru Susanne. Nu mai venise niciodată sâmbăta. De parcă ar fi simţit că ceva nu este în regulă. Asger stătea disperat sub pătura albastră groasă din patul lui, când ea îl înconjură pe neaşteptate cu braţele şi izbucni în plâns. Îi povesti totul, iar ea reacţionă cu o furie rece ca gheaţa.
— Ar fi trebuit să rămână cu tine. Voi vorbi cu părinţii mei despre asta. Ei îi cunosc. Pot vorbi cu ei. Mă întorc.
Faptul că a lăsat-o să plece a fost cea mai mare greşeală a vieţii sale, pentru că ea nu s-a mai întors niciodată. Nici la ora trei, nici la patru, nici măcar la cinci. Şi nu avea adresa sau numărul ei de telefon. Când îşi luă inima în dinţi şi o 452
- ERIK VALEUR -
întrebă pe doamna Müller unde locuieşte fata, masiva asistentă-şefă îl studie cu atenţie, apoi spuse, în sfârşit:
— Cred că este mai bine să o lăsăm să decidă singură
când şi dacă vrea să vină. Se aşeză pe marginea patului lui.
Poate că părinţii ei doresc ca ea să stea acasă în seara asta.
Ochii ei erau de acelaşi cenuşiu clar, ca şi fiordul.
Când se trezi, mama lui stătea pe pat, lângă el. Tatăl său se afla în spatele ei, în picioare. În fundal era doamna Müller cu boneta ei albă pe părul gri-argintiu.
În acea noapte, la fel ca în miile de nopţi care îi urmaseră, încercase să înţeleagă evenimentele care, în câteva minute, îi aruncaseră viaţa pe o orbită nouă, care nu putea fi calculată
sau măsurată. În mai puţin de o secundă fusese rupt de oamenii care, până atunci, fuseseră părinţii lui.
Şi, câteva zile mai târziu, şi de Susanne.
Trecură lunile octombrie, noiembrie, decembrie şi în cele din urmă renunţă la aşteptare. Nu era nicio îndoială că fata pe care o iubise – aşa cum numai un băiat de unsprezece ani poate iubi, plecase pentru totdeauna. Fusese un basm, o creaţie a pasiunii lui. Şi cel mai ciudat vis pe care îl avusese vreodată.
Susanne Ingemann revenise în prezent, stătea la masa de pe terasă cu lacrimi în ochi, o raritate, deoarece, în viaţa ei, orice formă de sentimentalism se dovedise a fi fatală.
Asger îşi puse o mână pe braţul ei şi eu mi-am imaginat că
