- AL ŞAPTELEA COPIL -
Îndelungata perioadă de spitalizare nu adusese modificări majore în această relaţie – cu excepţia faptul că, acum, Asger nu mai era singur în interesul său pentru spaţiul cosmic.
Avea un prieten nou care locuia în Observatorul Ole Rømer, aflat la capătul străzii lui Asger, pe un deal acoperit cu iarbă.
Mama lui Ejnar murise la naştere, iar tatăl lui, directorul Observatorului, se căsătorise cu una dintre studentele lui, în numele ştiinţei, iar acum aceasta putea avea grijă de fiul său, în timp ce el stătea cu ochii pe stele. Zona de vest a construcţiei era dominată de două cupole impresionante, care găzduiau cele două telescoape enorme Cassegrain. În timpul zilei, cele două cupole păreau a fi nişte căşti argintii, purtate de un uriaş. Întregul ţinut arăta extrem de misterios.
Noul prieten al lui Asger se înrudea de departe cu astronomul Peder Horrebow, care studiase cu Ole Rømer însuşi.
De la descoperirea Big Bangului de către doi oameni de ştiinţă, tatăl lui Ejnar – urmaşul astronomului Fred Hoyle, în opinia căruia universul era static şi în echilibru, iar Big Bangul, o simplă lumină albastră – stătea cocoşat sub cupole şi se holba în întuneric, de parcă ar fi sperat că o nouă
descoperire epocală va apărea de nicăieri şi l-ar fi mântuit pe el şi pe Hoyle şi va susţine din nou imutabilitatea Universului. În toţi aceşti ani, Ejnar fusese discipolul cel mai fidel al tatălui său şi, în esenţă, exact asta îi lega pe cei doi băieţi. Se învârteau constant în jurul aceluiaşi subiect, pentru care aveau puncte de vedere diferite: Lumea a avut sau nu un început?
— Lumea a început cu Big Bangul! spunea Asger cu entuziasm.
— Nu, protesta Ejnar sfidător. Universul a existat dintotdeauna şi dimensiunile lui sunt invariabile.
— Crezi în OZN-uri? a întrebat Asger într-o zi, încercând să caute un subiect care ar fi putut pune capăt divergenţelor dintre ei.
474
- ERIK VALEUR -
— Dacă există, au fost întotdeauna acolo – şi atunci, unde sunt? răspunsese Ejnar arogant, în timp ce se uita în jurul lui, întrebător.
Faptul că iubirea şi pasiunea lui Ejnar pentru cauza lui erau atât de mari şi de infinite ca universul fără limite al lui Hoyle Asger l-a observat de-abia atunci când era prea târziu.
Ca astronomul Craig Watson, care acum o sută de ani săpase o groapă adâncă în pământ, pentru a putea observa mai bine întunericul cerului, cei doi băieţi săpară o groapă în sudul oraşului, spre plaja Moesgård, în pădure. Când au terminat, se priviră şi coborâră pe o scară făcută chiar de ei, fără să-şi dea seama că soarta era întotdeauna alături de ei.
În prima noapte petrecută sub stele, Asger îi spuse lui Ejnar, fără să se gândească:
— În toate timpurile, ştiinţa a crezut că totul a fost descoperit şi înregistrat… la fel ca tatăl tău şi Hoyle, cu teoria Steady-State… De fapt, nu este nimic nou.
Ejnar se mişcă în întuneric.
— Vrei să spui că tatăl meu este prost?
— Nu, dar se ţine cu dinţii de ceva ce este învechit… Tu nu ar trebui să faci asta…
— Dar dacă are dreptate? se auzi vocea lui Ejnar din beznă.
— Nu are. Nu este adevărat ceea ce susţine el. Spaţiul se extinde în continuare. Toate pornesc de la Big Bang. Între timp, toţi au aflat asta.
În acel moment, pe faţa ovală a lui Ejnar apăru o expresie incomensurabil de tristă – dar în întunericul din groapă, Asger nu o putuse vedea, bineînţeles, de aceea continuă:
— Tatăl tău visează să dea timpul înapoi… Se opri, până
când cuvintele, ca şi cum ar fi avut o voinţă proprie, se rostogoliră pe buze… până la momentul dinaintea naşterii tale.
Stăteau în întuneric şi se uitau unul la altul. Înainte de naşterea lui Ejnar, Universul era perfect echilibrat, indiferent de locul din care îl privea profesorul. Astfel, teoria vieţii sale 475
- AL ŞAPTELEA COPIL -
era valabilă, iar femeia care avea să moară la naştere ar fi fost, încă, lângă el. Se simţea liber, plin de forţă şi energie, dar pierduse totul odată cu apariţia lui Ejnar şi cu noua viziune astronomică.
Asger auzi şuieratul nervos al prietenului său, în întuneric.
— Chiar nu mai am niciun chef să mai stau ghemuit aici, cu tine, în groapa asta.
Atât de simplu poate fi exprimat un dezacord ştiinţific, într-o gaură la patru metri sub pământ.
După câteva secunde, Ejnar urcă la suprafaţă şi dispăru.
Din acea zi, cei doi nu au mai fost văzuţi împreună. Groapa din pădure rămăsese goală, iar navele spaţiale extraterestre –
dacă existaseră vreodată – îşi porniră rachetele şi dispărură
cu treburile nerezolvate, în zona de vest a plajei Moesgård.
După ruptura dintre ei, Asger petrecu singur câteva luni. În această perioadă, părinţii săi îl duseră la orfelinatul din Zealand, pentru a-i arăta locul său de origine. Dar vizita păru să nu aibă niciun efect asupra lui.
Dar apoi, într-o sâmbătă dimineaţă, când nu era nimeni în sufragerie, el se duse la telefonul care se afla pe pervazul ferestrei şi formă numărul pe care îl purta de atâta vreme în buzunarul pantalonilor, scris pe o bucată de hârtie.
— Sunt Inger Marie Ladegaard.
Răspunsese încet, dar clar.
— Al…? mai zise ea apoi ea.
