— Poate groapa din pământ încă este acolo. Nu vrei să
verificăm?
Nu avea niciun rost.
Este de necrezut cum soarta ştie să îşi ţeasă iţele, invizibil şi cu măiestrie, în timp ce, în alte momente, acţionează atât de lent şi de indecis. Această constatare ar fi trebuit să fie noua filosofie de viaţă a lui Asger, după ce îşi respinsese vechiul prieten atât de necugetat. În preajma Anului Nou, Ejnar dispăru. Existau zvonuri că ar fi plecat cu o fată la Copenhaga; pe de altă parte, nimeni nu îl văzuse vreodată cu vreo fată.
L-au găsit la începutul lunii martie, în adâncul pădurii.
Un alergător trecuse pe lângă plaja Moesgård şi pe lângă
depozitul de gheaţă, pentru a face un ocol larg pe micile poteci din pădure şi pe drumul de ţară spre Bellahage, când brusc, atenţia îi fusese atrasă de o construcţie ciudată din 481
- AL ŞAPTELEA COPIL -
lemn, care bloca drumul. Arăta ca un turn care ieşea din pământ. După numai câţiva paşi, îşi dădu seama că era o scară veche, uzată. Alergătorul rămase locului şi respiră
adânc, în timp ce privi îndeaproape construcţia, în soarele dimineţii. Apoi observă gaura din pământ. Curios, mai făcu un pas, până când mirosul îl opri şi trebui să se întoarcă din nou. Îngrozit, chemă poliţia.
Câteva ore mai târziu, aceştia scoteau din groapă cadavrul pe jumătate descompus al lui Ejnar. Oasele albe ieşeau prin ţesuturile care, odată, fuseseră piele şi muşchi. La institut, toate discuţiile încetaseră, iar stelele se stinseseră sub plafonul planetariului, în timp ce seminarul fusese anulat.
Nimeni nu ştia ce trebuie să spună. Asger îl cunoscuse cel mai bine. Dar Asger nu vorbea cu nimeni. Nici în ziua aceea, nici în altă zi.
Potrivit poliţiei, Ejnar coborâse în groapa din pădure unde se ghemuise şi privise stelele. Nu mai ieşise la suprafaţă.
Alături de el se afla o carte a lui Fred Hoyle. Norul negru.
Poliţia confiscase cartea, fără a şti dacă aceasta avea ceva de-a face cu moartea tânărului. Poate că unul dintre inspectori citise cele 170 de pagini, înainte ca acest caz să fie clasat.
În biserică, Ejnar era întins într-un sicriu înconjurat de flori albe, galbene şi roşii – şi Asger, care participa la înmormântare, la fel ca restul institutului, îşi imagină cu groază cum globii oculari bulbucaţi se holbau, orbi, la capacul sicriului, la fel cum, înainte, aceştia erau îndreptaţi spre cer. Tatăl lui Ejnar stătea în primul rând şi îşi plângea singurul fiu, şi de teama sentimentului de triumf pe care Asger, spre groaza sa, îl avea în biserică, nu îndrăzni să se confrunte cu ochii înroşiţi ai profesorului. În acel moment, bătrânul trebuia să recunoască, o dată pentru totdeauna, că
Universul nu era static şi nici nu a fost vreodată. În interiorul său, Asger se auzea ţinând prelegerea în faţa profesorului şi a fiului său pe care, de fapt, îi invidiase mereu pentru crezurile şi pentru loialitatea lor: Voi vreţi ca Universul 482
- ERIK VALEUR -
să fie static, pentru ca lumea să fie veşnică şi să nu aibă
început sau sfârşit. Dar nu este aşa, lumea există într-uncontext. Am încercat să îi explic asta lui Ejnar, dar nu amreuşit să ajung la el. Din primul rând de bănci al bisericii, tatăl lui Ejnar ridică privirea, de parcă ar fi auzit un zgomot pe care nu îl putea localiza.
Poliţiştii găsiseră în groapă o bucată murdară de hârtie, pe care era scris, în partea de sus, numele lui Asger. Numai câţiva inspectori şi Asger îl citiseră.
Ai avut dreptate, din această poziţie se poate vedeanebuloasa Andromeda, foarte clar. Chiar şi fără telescop.
Aceasta a fost mereu nebuloasa ta. Astăzi străluceşte mai clardecât a strălucit vreodată.
În afara bisericii, Asger trecu pe lângă şirul lung de oameni care doreau să îşi exprime condoleanţele în faţa profesorului.
În acea vară, nu ar fi trebuit să se ducă la Brorfelde. Nu înţelegea de unde îi venise această înţelegere, dar ştia că era corectă, pentru că toate erau interconectate. Aceste cunoştinţe ale astronomilor sunt împărtăşite de bătrânii înţelepţi, dar nimeni nu ţinea cont de asta. Ejnar îl iubise pe Asger cu toată dragostea care se putea găsi în spaţiu – atât de simplu era.
Cred că în acea zi soarta era mai mult decât mulţumită.
— Trebuie să vă întoarceţi la ea, spuse Knud Tåsing cu un ton categoric.
Jurnalistul venise singur, fără Nils Jensen, şi Peter Trøst fusese nevoit să anuleze, pentru că nu putea pleca cu trei zile înainte de marele spectacol din Copenhaga.
Ca şi cu o zi înainte, gustarea rămăsese neatinsă. Toate secretele scoase la iveală îi loviseră în stomac pe cei prezenţi.
În cele din urmă, două asistente medicale luaseră mâncarea înapoi.
Dacă povestea lui Asger Christoffersen despre Brorfelde, despre moarte şi despre trădare îl marcaseră în vreun fel pe 483
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Knud Tåsing, jurnalistul nu lăsă să se vadă nimic. Se întoarse spre astronom:
— Trebuie să o întrebaţi dacă, într-adevăr, în 1961 a dat un copil spre adopţie. Chiar mă uimeşte faptul că aţi putut, de unul singur, să vă găsiţi mama, fără nicio problemă, spuse el.
Mi-am ţinut respiraţia şi am sperat că, după atâţia ani, Asger uitase detaliile cele mai importante. Ne-am aşezat în camera din grădină. Afară ploua şi Susanne aprinsese cele trei lămpi care stăteau pe bufet.
— Aşa cum v-am spus deja, Marie a fost cea care a găsit numele pentru mine, spuse Asger. Sunt destul de sigur.
Cuvintele relevatoare mă făcură să îngheţ din nou – dar Knud Tåsing, din fericire, avea atenţia îndreptată asupra lui Asger şi nu observă. Astronomul părea să nu-şi dorească să
se întoarcă la Brorfelde şi la amintirile sale întunecate.
— Pentru mine este suficient să ştiu cine este, rosti răspicat.
Nu era Eva Bjergstrand.
