— Dar aici s-a întâmplat un eveniment pe care şi Kongslund, şi Ministerul de Stat încearcă să-l ascundă, de o jumătate de generaţie, spuse Knud Tåsing cu încăpăţânare.
Faţa lui slabă era cenuşie. Asger nu răspunse.
Susanne Ingemann stătea, ca de obicei, cu spatele la fereastră, pe vechea canapea din mahon. Îşi trăsese picioarele sub ea, ca o adolescentă şi se întoarse spre Knud.
— Poate că moartea Evei şi a Magnei chiar au fost accidente, spuse ea.
— Este remarcabil modul în care mor oamenii, de îndată
ce vin în contact cu afacerea Kongslund, spuse sec jurnalistul.
— Da, iar dumneavoastră sunteţi cunoscut pentru că nu greşiţi niciodată.
Aluzia sarcastică la eroarea catastrofală a lui Knud Tåsing ateriză între noi cu o furie pe care, în mod normal, nu o asociam cu Susanne Ingemann. Şi era nedreaptă pentru că
484
- ERIK VALEUR -
jurnalistul, din ce îmi dădeam seama, îşi investise toată
energia în acest caz. În prima oră ne-a informat în legătură
cu investigaţiile sale din diferite închisori, iar rezultatele obţinute fuseseră impresionante – chiar dacă nu ne priveau direct. Primise confirmarea că Eva Bjergstrand fusese deţinută în Horserod şi el găsise un paznic pensionar, care îl pusese în legătură cu un altul care, la rândul său, îl cunoştea pe altul. Una peste alta, prin sistemul său de radio-şanţ, găsise cinci paznici, dar răspunsurile fuseseră, din păcate, atât de lipsite de substanţă, încât chiar nu ne puteau ajuta. Până la urmă, problema era veche de patruzeci şi şapte de ani.
Al cincilea parcă îşi amintea de fată, pentru ca era atât de tânără – şi, de asemenea, din cauza amnistierii surprinzătoare. În schimb, nu ştia nimic despre sarcina ei şi nici ce vizitator s-ar fi interesat în mod special de ea. Knud Tåsing solicitase accesul la dosar, răsfoise toate documentele care se refereau la Horserad şi citise totul, până la ultimul cuvinţel, dar nu găsise nimic util. Dacă existaseră informaţii interesante, acestea fie fuseseră distruse, fie aruncate de persoanele care ţineau cu tot dinadinsul să păstreze secretul sarcinii şi naşterii.
— Au mai existat şi alte incidente aici, în Kongslund, care…? începu Asger Christoffersen.
— Care au fost misterioase în vreun fel? Susanne Ingemann dădu aprobator din cap. Cu o zi înainte, în timpul povestirii lui Asger, nu mă scăpase din ochi niciun moment.
Eram, probabil, cea mai misterioasă din acest loc, de la răsturnarea regelui. Biroul Magnei a fost spart o dată, spuse ea. În acel moment a fost investigat totul, dar niciodată nu a fost clar ce căutau hoţii… Nu a fost furat nimic.
— Dacă cineva a căutat ceva aici, în Kongslund, trebuie să
aflăm ce a căutat, spuse Knud Tåsing.
Lacrimile picurară pe mâinile mele. Bineînţeles că au căutat ceva – şi nu fusese numai o spargere la Kongslund, ci 485
- AL ŞAPTELEA COPIL -
zece. Dar Magna dăduse instrucţiuni speciale ca vizitele misterioase să fie ignorate.
De fiecare dată, totul decurgea după acelaşi model: nu existau dovezi de intrare forţată la ferestre şi la uşi – părea că
oaspeţii nepoftiţi intrau şi ieşeau după bunul lor plac.
Întotdeauna veneau atunci când noi făceam vreo excursie la Copenhaga, unde ne plimbam prin zona pietonală, în perioada de glorie a Magnei, pentru a demonstra lumii că nu avea de ce să ne fie ruşine. Atunci când „oaspeţii” se întorceau acolo, toate dosarele şi fişierele erau trase de pe rafturi şi răsturnate pe podea. Procesul recurent, identic, avea ceva demonstrativ. Magna fusese şocată de fiecare dată, dar nu o arătase niciodată. Se temea de reacţia autorităţilor, în cazul în care spargerile repetate de la orfelinat ar fi devenit publice. Şi, în cele din urmă, totul s-a terminat destul de brusc, în vara anului 1985.
— Este nevoie de multe pentru a o scoate din joc pe Magna, spuse Asger – de parcă ea ar fi trăit încă.
M-am ghemuit în scaunul meu şi de-abia dacă mă
distingeam de la perete. Cel mai recent furt avusese loc în timpul carnavalului de Rusalii din Copenhaga şi, ca de obicei, vizita misterioasă stârnise la Kongslund o stare de agitaţie tăcută. În zilele următoare, Magna bătuse cu furie tulpinile plantelor şi zdrăngănise vazele şi cred că asistentele văzuseră în comportamentul ei teroarea pură. Dar eu, eu care fusesem crescută de ea şi legănată în braţele ei, am văzut altceva în mişcările ei violente de la masa cu flori –
ceva ce eu puteam recunoaşte la fel de clar ca şi teama pe care o văzuseră asistentele.
Triumful.
Şi am înţeles instinctiv din ce cauză. Hoţii neobosiţi nu găsiseră ce căutau. Şi forţa cu care Magna tăia tijele florilor arăta nu numai furia, ci şi rezistenţa şi tenacitatea ei. Şi bucuria ei răutăcioasă.
Nu aveau să găsească nimic.
486
- ERIK VALEUR -
— Ce ar fi putut să caute? întrebă Asger cu vocea profundă.
— Hârtii, documente, spuse nedesluşit. Dacă veniseră să îl caute pe copil – în cazul în care cineva ar fi fost deja în căutarea lui, probabil că a avut acces la dosarele de la Protecţia copilului, exact ca noi acum…
— Gerda bănuia pe cineva? Sau Magna?
Asger Christoffersen o privi pe Susanne.
— Nu, răspunse ea.
— Dar de ce nu a mai fost nimeni aici… în toţi aceşti ani?
