— Vorbeşte mai încet. Carl Malle se ridicase. Stai jos, Orla!
i se adresă ca unui câine.
492
- ERIK VALEUR -
Dar pentru prima dată în viaţa sa, Orla Berntsen îl ignoră
pe masivul poliţist.
— Tu eşti tatăl lui – şi pentru tine asta înseamnă ceva foarte special, dar toţi ceilalţi pot merge în iad din pricina ta, ceea ce şi fac.
Traversă încăperea şi deschise uşa.
Carl Malle nu făcu nicio încercare pentru a-l opri. Şi din nou fostul poliţist arăta de parcă s-ar fi amuzat.
— Plec, declară Orla şi abia dacă se simţi o uşoară adiere atunci când uşa se închise în urma lui.
Musca l-ar fi admirat pentru asta, dacă ar fi avut vreodată
ocazia. Orla Berntsen îşi părăsi biroul, ministerul, centrul vieţii sale.
— Asta este îngrijorător, într-adevăr. Fruntea lată a profesorului strălucea albastru metalic, ca un ecran cu plasmă, chiar înainte de apariţia imaginii. De parcă totul s-ar prăbuşi – de parcă totul ar sta sub semnul întrebării, dar cu ce scop?
Îşi răspunse la propria întrebare:
— Cu niciun scop.
— În acest caz, pentru a descoperi o conspiraţie la nivelurile superioare ale aparatului de stat, răspunse Peter Trøst Jørgensen.
Cuvântul-cheie şuieră spre profesor ca un proiectil, pe deasupra frunţii albăstrui strălucitoare şi el căzu rigid, în fotoliul său.
— Orla Berntsen a fost instruit să ne manipuleze – ceea ce a şi făcut, iar acum regretă, spuse vedeta TV.
— Eşti un idiot, Trøst. Ne manipulează… în acest moment.
— Dar de ce? Ce motiv ar putea avea?
— Cine a minţit o dată, o va face din nou. Cum putem şti când spune adevărul?
Logica palpabilă directă a acestei afirmaţii îl făcu pe personajul pleşuv de pe scaunul de preşedinte, de la etajul nouă din Trabuc, să îşi întindă gâtul.
493
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Bineînţeles, are tot dreptul din lume să ne sune. Şi, de asemenea, este în regulă să asculţi ce are de spus. Dar în niciun caz nu va intra în emisie cu astfel de prostii, la fel de mincinoase cum s-a dovedit a fi şi tipul. Una din cele două
poveşti este falsă, se înţelege de la sine – prin urmare, nu o poţi crede pe niciuna. Cu trecutul tău, ar trebui să ştii asta mai bine decât oricine altcineva.
Peter Trøst simţi o căldură sub plexul solar, ca atingerea unor degete moi, delicate, dar în acelaşi timp îşi dădu seama că toate uşile pentru viitorul său în Trabuc fuseseră închise.
Stătea fără apărare în faţa bătrânului căruia îi datora întreaga sa carieră în televiziune, dar care îi luase totul. Ar fi trebuit să îşi ia la revedere acum mult timp, dar habar nu avea ce se întâmpla în mintea altora sau cum funcţiona viaţa în afara palatului de televiziune. Nu ştia nici dacă mai putea vorbi fără prompter.
După cel de-al treilea divorţ, nu îi mai surâdea ideea să
meargă acasă şi începu din nou să colinde fără ţintă prin peisajul insulei Zealand, văzând casele din micile cătune care, înainte, îl umpleau mereu cu o teamă ieşită din comun.
Ce făceau oamenii atunci când nu se uitau la televizor?
Peter Trøst nu avea nicio idee.
Astăzi încheiaseră cu un cântec şedinţa de dimineaţă din camera de creaţie. Cei cinci lei înfierbântaţi de la departamentul creaţie fredonau, fără proteste, despre băuturile lor Monstercola. În cele din urmă, profesorul prezentase conceptul cadru pentru noua grilă de programe, referitor la care se punea întrebarea dacă membrilor neproductivi ai societăţii – şomerii, beneficiarii ajutoarelor sociale şi liber profesioniştii – nu ar fi trebuit să li se revoce dreptul la vot.
— Dar dreptul la vot nu este fundamentul real al democraţiei? întrebase cel mai tânăr leu, într-o explozie de curaj.
494
- ERIK VALEUR -
— Nu este mai nedemocratic să suprimi dezbaterile şi să
menţii un tabu? răspunse şuierând profesorul, după care cel mai tânăr leu se feri, speriat.
— Nu va fi refuzată istoria tamililor, Trøst, spuse profesorul. Şi Orla Berntsen este terminat. O dată pentru totdeauna.
— Am înţeles mesajul.
