"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Add to favorite 💎 💎"Al șaptelea copil" de Erik Valeur

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— Caracterul imprevizibil al lumii nu este numai un detaliu al unei maşinării pe care nu o înţelegem încă, spuse vizitatorul meu, iar eu m-am gândit la decizia care mie mi-ar fi plăcut pentru el, atunci când i-am dat adresa cuplului din Brorfelde. Dintr-odată mi se făcu ruşine. Fără a bănui adevărul, el a urmat calea pe care eu o alesesem pentru el –

de la un observator la altul şi, în final, până la vila Kongslund, unde îl aşteptam. Şi aici, la capătul drumului, el credea, încă, sincer, că întreaga sa călătorie era numai rezultatul unei coincidenţe care ţinea de mecanica cuantică, pe care nimeni nu fusese capabil să o prevadă.

Rămase acolo o vreme, cu capul plecat, înainte să schimbe brusc subiectul.

497

- AL ŞAPTELEA COPIL -

— Imaginează-ţi, dacă ai fi ultima persoană care cunoaşte valoarea unui tablou, în timp ce toţi ceilalţi văd numai o bucată de hârtie cu nişte mâzgălituri şi habar nu au ce înseamnă… Frica mea cea mai mare a fost întotdeauna faptul că îndestularea noastră ne va zdrobi într-o zi, că la un moment dat vom alege numai politicienii care ne promit bogăţii din ce în ce mai mari şi, în cele din urmă, vom uita spaţiul din care facem şi noi parte.

Asger Christoffersen părea, dintr-odată, foarte trist şi patetic. Parcă observă şi el, cel puţin nu mai spuse nimic.

A doua zi ne-am plimbat împreună prin grădina de la Kongslund. Am urcat printre cei doisprezece fagi de pe deal şi ne-am aşezat pe aceeaşi bancă pe care regele îşi odihnise picioarele şi sufletul.

I-am arătat, prin frunzişul des, vila cea albă, al cărei fronton orientat spre sud părea să se apropie de noi, prin marea de frunze de fag.

— Acolo a locuit prietena mea din copilărie, am spus şi am simţit, în acelaşi timp, un dor pe care nu îl mai simţisem de mai mulţi ani. Se numea Magdalene.

— Magdalene.

Repetă numele în acelaşi ton visător, aşa cum rostea Andromeda sau roiul de galaxii din Fecioară. Şi asta îmi plăcea.

— Da, am spus. Avea paralizie spastică şi era ţintuită în scaunul ei cu rotile. În ciuda tuturor piedicilor, a învăţat să

scrie. A scris douăsprezece jurnale, câteva cuvinte în fiecare zi.

Privi pânzele din largul fiordului.

— În jurnalele ei poţi citi cum a fost construit Kongslund.

Bunicul ei i-a povestit toată istoria. Primii locatari au fost un căpitan de vas celebru şi soţia sa, pe nume Olbers. Ei nu au avut copii, i-am spus.

Asger privi spre Hven, aşa cum făcusem şi eu de atâtea ori, împreună cu Magdalene, când vremea era bună.

498

- ERIK VALEUR -

— Radiau de bucurie şi de fericire oriunde se duceau.

Magdalene i-a descris ca fiind perechea cea mai prietenoasă

de pe Strandvej.

Încă nicio reacţie din partea lui Asger. Poate că nu îmi mai observa prezenţa.

— Familia Olbers inventa constant noi metode pentru a îmbunătăţi creşterea plantelor. Magdalene îi întâlnise şi ea, o dată, pe plajă, în timp ce adunau alge, pe care le foloseau ca îngrăşământ… Am izbucnit în râs aducându-mi aminte şi am pus o mână pe braţul lui Asger, în timp ce îi citam din ce scrisese Magdalene în primul ei caiet:… Într- o dimineaţă, l-am văzut pe căpitanul de marină stând pe deal, săpând, zelos, nişte găuri.

— Merge treaba, domnule Olbers?

— Da, mi-a răspuns. Plantez verbine. Aceasta de aici esteRegina Victoria.

— Pentru ce sunt acei bulgări ciudaţi?

— Acesta este unt, mi-a spus.

— Unt?

— Da, veni răspunsul, Pământul de aici este atât de slab,încât orice plantă are nevoie de un pic de grăsime la rădăcină.

Am râs din nou. Asger nu îşi lua privirea de la cerul de deasupra insulei Hven.

— Cred că Magdalene i-a iubit atât de mult pentru că nu au avut copii, dar niciodată nu a dat vina pe soartă şi nu s-a plâns de asta, am spus.

Cea mai importantă prietenă din viaţa mea nu a avut niciodată speranţa să aibă un copil. Chiar în situaţia în care corpul ei infirm ar fi putut produce o fiinţă perfectă, umană, niciun domn nu ar fi urcat pe aleea ei, pentru a-i ieşi în cale.

Am tăcut, pentru că aveam impresia că astronomul nu era interesat de existenţa Magdalenei.

Dintr-odată, mă apucă de umărul meu strâmb cu braţul său lung.

— Magdalene nu mai este aici, mi-a spus.

Am fost teribil de jenată.

499

- AL ŞAPTELEA COPIL -

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com