— Sunt Asger Dan Christoffersen, răspunse şi el.
— Tu eşti cel care a fost aici cu părinţii săi, nu-i aşa? Cu părinţii săi adoptivi.
— Da, exact. Se opri pentru o clipă. Vocea prietenoasă a Mariei îl intimida. Mă întrebam…
Ezită din nou.
Se auzea respirând liniştită la telefon, dar nu spunea nimic.
El îşi drese glasul şi respiră adânc.
476
- ERIK VALEUR -
— Nu ai voie să spui asta nimănui… absolut nimănui… Aş
vrea să iau legătura cu părinţii mei adevăraţi. Vreau să ştiu unde locuiesc şi ce fac.
— Dar este devreme.
— Devreme?
— Da, cei mai mulţi sună de-abia la douăzeci sau la treizeci de ani…
Rostise foarte încet acest mesaj ciudat, iar el nu ştia ce ar fi trebuit să răspundă.
— Mulţi adulţi simt nevoia să facă asta, spuse ea.
În continuare el nu spunea nimic.
— Să văd ce pot să fac, îi spuse.
În fundal, cineva o strigă pe nume.
— Dă-mi numele părinţilor tăi adoptivi şi numărul tău de telefon, apoi te sun eu înapoi.
Era pregătit să aştepte mai multe zile răspunsul ei, dar o oră mai târziu telefonul sună.
— Bună. A trebuit să aştept să rămân singură, spuse ea.
El simţi inima bătându-i tare.
— Ai ceva de scris?
Vocea îi era atât de liniştită, de parcă ar fi transmis astfel de mesaje în fiecare săptămână, cu toate acestea lui i se păru că aude un sâsâit slab.
Aşeză receptorul pe masă. Pe fereastră îi văzu pe părinţii lui lucrând în grădină. Tatăl lui trebăluia la căsuţa pentru păsări, în care mama sa punea în fiecare dimineaţă firimituri de pâine şi seminţe de floarea soarelui … mama ta şi cu mine… Bătea ultimul cui în crucea de lemn pentru micuţul acoperiş, care proteja zona cu mâncare împotriva ploii şi a zăpezii – şi zâmbea mulţumit.
Ce uşurare.
— Da, am tot ce îmi trebuie, rosti el în receptor.
— Mama ta… adică mama ta adevărată… avem numai numele ei… Se numeşte Else Margarethe Jensen. La naşterea ta, locuia în Nørrebro, Copenhaga… pe Fiskergade nr. 5. Restul va trebui să îl afli singur.
477
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Restul?
— Da, trebuie să te duci la Biroul de Evidenţă a Populaţiei.
Ei o pot găsi – durează numai câteva secunde – cu condiţia să mai fie în viaţă.
— Mulţumesc.
Asger închise ochii şi văzu în faţa lui o femeie tânără, frumoasă, cu prenumele Else Margarethe.
— Cu cine vorbeşti?
Tatăl lui stătea în spatele umărului său drept.
Asger tresări şi înşfăcă biletul cu numele mamei sale naturale.
— Acum pare că te deranjează pe tine cineva? Vocea Mariei suna ca şi cum ar fi zâmbit. Spune-le părinţilor tăi că
ar trebui să le pese mai mult de tine decât de grădină.
