EVADAREA
27 IUNIE 2008
Cred că nici profesorul, nici ministrul de stat nu seaşteptaseră ca un lucru atât de lipsit de importanţă ca oscrisoare anonimă, cu un singur nume pe un formular vechi,să le poată bulversa atât de mult viaţa, într-un timp atât descurt.
Încă îmi amintesc cum Magdalene menţionase odată cât demult se bucurase regele că vila Kongslund şi Constituţiadaneză fuseseră gata în acelaşi timp. Magnifica vilă, ca simbolal timpurilor sale şi al tuturor evenimentelor asociate. Darprofeţia monarhului nu se împlinise complet, deoarece cu treizile înaintea semnării documentului, vântul îşi schimbasedirecţia. Coasta şi Skodsborg fuseseră lovite de o furtună dinest. Mai întâi, cel mai nordic din cele şapte hornuri se înclinaseşi, în timp ce muncitorii se ocupau cu reparaţiile, se întâmplă
ceea ce era de neconceput, şi hornul cel mai din sud se frânse,deşi vântul se domolise de mult timp, şi ajunse exact în acelaşiloc ca şi primul, pe alee.
După aceea, cele şapte coşuri au fost dărâmate şireconstruite.
Fusese voinţa sorţii – şi nici măcar un rege nu puteaschimba asta.
Orla ajunse la vila Kongslund seara târziu.
Luase un taxi împreună cu Severin şi se aşezase, ca un evadat, în partea din spate a maşinii. De fapt, această
comparaţie chiar era adevărată.
Ministrul de stat le ceruse tuturor patrulelor de poliţie din Copenhaga şi din împrejurimi să îl caute discret pe şeful de personal dispărut. Deşi acesta nu era căutat în mod oficial, 517
- AL ŞAPTELEA COPIL -
poliţiştii de patrulare simţiseră, cu toate acestea, că, dacă l-ar găsi, cariera lor ar fi propulsată.
Prin uşa mea închisă, am auzit când Susanne îi întâmpină
pe cei doi bărbaţi. Ei au fost cazaţi în cele două camere în care locuiseră cele mai importante angajate ale Magnei, domnişoarele Jensen şi Nielsen.
În dimineaţa următoare, m-am trezit devreme şi am ajutat, pentru prima dată în foarte mult timp, la pregătirea micului dejun pentru copii. Chiar am înfăşat câţiva sugari înainte de a mă confrunta cu oaspeţii noştri, însoţiţi de Susanne.
Acesta a fost, fără îndoială, cel mai ciudat mic dejun din istoria Kongslund. Vizavi de noi stăteau, unul lângă altul, oaia neagră a Ministerului de Stat şi cel mai cunoscut avocat al refugiaţilor din ţară.
Orla arăta ca şi cum ar fi fost încă îngrozit de faptele sale şi nu spunea niciun cuvânt. Pe de altă parte, Severin părea relaxat, aproape vesel, de parcă ar fi scăpat, în cele din urmă, de cătuşele pe care le purtase timp de decenii – ceea ce, într-un fel, era adevărat. Afacerea Kongslund îi eliberase sufletul de idealismul nemilos, care îi condusese viaţa, fără
să-i dea înapoi mai mult decât o strângere rece de mână a moralităţii – chiar dacă, în câteva cazuri, puţine, de altfel, realizase imposibilul şi ajutase o serie de existenţe distruse să obţină azil.
A cincea persoană intră în sufragerie. Asger. Se opri pentru o clipă în pragul uşii, cu ochelarii mari de profesor pe partea de sus a nasului, şi privi ciudata companie. Apoi se aşeză la capătul mesei şi spuse:
— Aţi fost informaţi cu privire la cea mai nouă situaţie?
Severin clătină din cap. Orla nu răspunse.
În timp ce Asger îşi ungea un corn, îi puse la curent cu noutăţile ultimelor zile, începând cu faptul că eu eram răspunzătoare pentru scrisorile anonime. Îi informă cu privire la relaţia Susannei cu Kongslund şi despre scrisoarea trimisă de Eva Bjergstrand Magnei, în legătură cu care Knud 518
- ERIK VALEUR -
Tåsing şi cu mine am făcut cercetări, în timp ce Carl Malle era în căutarea expeditorului anonim.
În timpul discursului său, Orla Berntsen stătuse cu umerii căzuţi în faţa farfuriei, pe care se afla o felie de pâine albă, din care muşcase. Pe faţa lui văzusem numai uimirea provocată de ieşirea sa spectaculoasă din viaţa de până
atunci, care şocase întreaga ţară cu o noapte înainte. Am aşteptat sforăitul caracteristic, dar acesta nu veni.
Severin, care stătea lângă el, dădu din cap aprobator, aproape cu bucurie, la explicaţiile lui Asger.
— Dacă am fi avut scrisoarea pe care Eva i-a trimis-o copilului ei, spuse el.
— Pe care ar fi vrut să i-o trimită, dar nu a făcut-o niciodată, l-am corectat eu.
— Da, probabil că s-a răzgândit în ultimul moment, spuse Asger.
Susanne îşi plecă privirea. Nu îmi puteam da seama la ce se gândea, dar bănuiesc că avea propriile bănuieli, al căror punct central eram eu.
Asger izbucni în râs şi spuse:
— Deja suntem o adunare ciudată, nu credeţi?
Orla se strâmbă, de parcă ar fi ajuns la o concluzie similară în acelaşi moment. Şi apoi reapăru sforăitul caracteristic.
— Suntem cinci… aici, la această masă. Asger privi către cel mai îndepărtat perete, în spatele căruia se afla Camera sugarilor. Şi, în acest loc, ne-am petrecut cu toţii primele luni ale vieţii. Acum ne aflăm din nou aici, probabil că acest lucru este, şi pentru voi, la fel de copleşitor ca şi pentru mine. Potrivit sursei lui Knud Tåsing de la Ambasada Australiei, femeia daneză a primit, în decembrie 1961, în mod oficial, un permis de şedere în noua ei ţară. Eva Bjergstrand a adus pe lume copilul misterios în primăvară
sau, eventual, la începutul verii. Apoi, câteva persoane influente au tras nişte sfori cruciale şi ea a primit un nume nou şi o identitate complet nouă. Şi, cireaşa de pe tort, o 519
- AL ŞAPTELEA COPIL -
patrie nouă… Ridică apoi ceaşca de cafea. Şi, astfel, o problemă extrem de jenantă a fost eliminată.
— Jenantă pentru cine? am întrebat, deşi ştiam răspunsul, bineînţeles.
