imediat
după
victoria
electorală
surprinzătoare din 2001 şi, într-adevăr, nu se zgârcise la nimic. Solicitase Ministerului Mediului să limiteze un pic zona existentă de protecţie, declarată protejată din 1950, astfel că avusese posibilitatea să îşi construiască vila pe vârful cel mai proeminent al stâncii înalte de treizeci şi trei de metri.
Plaja aflată mult sub ei era presărată cu pietre, dar nu conta, pentru că niciunul dintre influenţii invitaţi ai puternicului om nu venise cu ideea de a întrerupe importanta convorbire sau masa pentru o baie răcoritoare în mare. La vestul porţii de acces privat, pe care se afla un semn Accesul interzis, se afla o piatră comemorativă pentru filosoful Søren Kierkegaard, ale cărui cărţi ministrul nu le citise, dar din care cita sârguincios, cu ajutorul Vrăjitorului, în timpul discursurilor sale. Pe piatră era scris: Ce altceva este adevărul, decât o viaţă dedicată unei idei?
Deşi subiectul reşedinţei de vară fusese tratat remarcabil de discret în presă – nu s-a dorit inducerea unei idei greşite în mintea unor nebuni sau a unor alte tipuri de liber-525
- AL ŞAPTELEA COPIL -
profesionişti, reşedinţa lui Almind-Enevold era cunoscută la nivel naţional. Jos, la poalele stâncii, exista din cele mai vechi timpuri un mic sat de pescari numit Krogskilde, dar cele opt case fuseseră abandonate, în cele din urmă, din cauza capturilor nu foarte bogate, după care locuitorilor le-a venit ideea, atât de tipic pentru ingeniozitatea daneză, să îşi câştige existenţa atrăgând navele străine pe coastă, în timpul furtunilor pe timp de noapte pentru ca apoi să le jefuiască.
Din acest motiv, locul a primit numele de Iadul care, în opinia tuturor duşmanilor Ministrului de Stat, era o denumire cât se putea de potrivită pentru refugiul marelui om.
Ziua deraiase de la cursul ei firesc înainte ca ministrul de stat să apuce să reacţioneze. Prim-ministrul îl chemase la ora opt dimineaţa în Prins Jørgens Gård. Tonul său poruncitor nu putea prevesti ceva bun. Enevold alergase imediat la el, fără a-l mai aştepta pe Vrăjitor, iar apoi totul mersese prost. Deja se vedea pe figurile secretarelor din anticameră cât de mult se schimbase realitatea. Privirile lor exprimau îngrijorarea şi neîncrederea, şi cea mai veche confidentă a prim-ministrului, doamna Mortensen, avea ochii roşii de plâns şi suspina fără încetare. Ceilalţi funcţionari îl primiseră cu indiferenţă, cu mişcări rigide, pentru că nu ştiau cum să reacţioneze la incidentul jenant care se transformase în cea mai mare problemă cu care se confrunta ţara.
Ministrul de stat intră în biroul şefului său, dar încremeni brusc în pragul uşii şi se uită uluit la schimbarea completă
de decor.
În timpul nopţii, centrul de putere devenise o cameră de spital, complet echipată cu cea mai nouă aparatură
electronică şi cu tot felul de echipamente auxiliare. Erau acolo mese cu rotile, vase din tablă şi, mai presus de toate, un pat mare, care stătea în mijlocul camerei.
Disconfortul fizic simţit de Ole Almind-Enevold era vecin cu ura. Până la urmă, biroul lui fusese cel care îl discreditase 526
- ERIK VALEUR -
şi îl împinsese până la nivelul unei camere de spital, viitorul lui, care fusese târât prin noroi.
Şeful statului stătea întins în pat, cu o expresie sumbră.
Acest pacient nu va renunţa decât mort – îşi dorea să capteze toată atenţia publicului printr-o transmisiune live şi prin imaginile luate din elicopterul care survola Prins Jørgens Gård. Niciun istoric nu ar fi putut spune mai târziu că şi-a cedat funcţia din cauza slăbiciunii. Când îl văzu pe Almind-Enevold, prim-ministrul apăsă pe o telecomandă, după care partea superioară a corpului se ridică în şezut, ca sprijinită
de nişte mâini invizibile. Priveliştea era înfricoşătoare. Nici secretarele nu îi spuseseră un cuvânt ministrului de stat, care încă stătea în pragul uşii.
— Apropie-te, şopti faraonul indulgent.
Stând în şezut, prim ministrul putea privi pe fereastră şi, astfel, îşi aţintise privirea pe Christiansborg şi pe turnurile şi meterezele oraşului.
— Acesta este un loc frumos în care să mori, spuse el.
Ole Almind-Enevold era prea lipsit de imaginaţie pentru a da un răspuns adecvat.
— Am văzut reportajul cu Orla Berntsen de pe Channel DK… continuă muribundul, şoptind ameninţător. Se zice că
ai vrut să pui în circulaţie o minciună şi să mă dai pe mine ca sursă, dar bineînţeles că asta este o invenţie.
Ministrul de stat văzuse dispreţul din privirea şefului muribund al guvernului. Ştia totul.
— Bineînţeles, răspunse el.
— Trebuie să-i spui profesorului că astfel de minciuni nu pot fi acceptate. Cu atât mai puţin la televizor…
Ole Almind-Enevold dădu aprobator din cap. Trădarea lui nu mai putea fi reparată, îşi dăduse seama dintr-odată de asta.
Îşi plecase capul ca într-o rugăciune, deşi în interiorul său fierbea de o furie pe care nu îndrăznea să o afişeze.
De parcă ar fi vrut să-şi demonstreze vitalitatea rămasă, prim-ministrul întrebă:
527
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Dar ce se întâmplă acum… cu acest băiat? Iar ne atârnă
de gât?
— Nu, nu… treaba este îngropată de-a binelea, spuse ministrul de stat şi regretă instantaneu alegerea cuvintelor.
— Chestiunea asta cu tamilul… şi afacerea Kongslund…
au vreo legătură?
