Întrebarea era atât de otrăvită, încât ar fi putut iniţia o ultimă manevră strategică: Ministrul de stat a ales, spre regretul meu, să nu fie succesorul meu în acest moment – din motive personale…
Ole Almind-Enevold simţi cum disperarea îi pârjoleşte gâtul uscat.
— Absolut nimic, spuse el, dar îi veni să tuşească înainte să poată continua, acestea sunt doar două crize care, în mod nefavorabil, au avut loc în acelaşi timp.
Prim-ministrul aproape că îi făcuse cu ochiul, dar în privirea lui se ascundea ceva întunecat şi ameninţător. Apoi apăsă din nou pe consola cea micuţă cu cele patru butoane luminoase, şi se lăsă în poziţie orizontală, cu ajutorul sistemului hidraulic. O linie subţire, de culoare roşie, se prelingea din colţul stâng al gurii, în josul obrazului, spre gât, ca şi cum, în timp ce vorbea, ceva se stricase în interiorul lui.
Ulterior, în palat avu loc o reuniune de criză.
Omul gri şi Vrăjitorul habar nu aveau de nimic. Primiseră
nişte rapoarte cum că doi reporteri danezi plecaseră la Colombo, pentru a-l găsi pe micuţul tamil, care probabil va fi descoperit în vreo cameră de tortură a statului.
Vrăjitorul, care după atacul prostesc al lui Orla Berntsen, era cel mai tare candidat pentru funcţia de şef de personal, încercase o scurtă analiză pentru a linişti apele.
— Oamenii nu sunt niciodată interesaţi mai mult de două
zile de anumite ştiri – cel mult trei… apoi apar subiecte complet noi. Nimeni nu ştia dacă vorbea despre Kongslund sau despre micul tamil – ori despre amândouă.
528
- ERIK VALEUR -
Din cealaltă parte a mesei se auzi un scrâşnit. Era Omul gri care, în nişte momente cruciale pentru cariera sa, gândea cu voce tare.
— Da, bineînţeles… Ar fi trebuit să ne luăm deciziile în conformitate cu declaraţiile şi semnalele politice pe care le-am primit… Suna de parcă şi-ar fi ţinut pledoaria de apărare în faţa comisiei de investigaţie.
— Trebuie să ne păstrăm mintea limpede, spuse Vrăjitorul un pic prea tare. Nimeni de aici nu a făcut ceva greşit – în plus, există limite clare ale interesului publicului cu privire la această chestiune… La urma urmei, este vorba despre un băiat pe care nu îl cunoaşte nimeni… Izbucni în râs. Şi despre care nu ştie nimeni de unde vine… Într-adevăr, nu este prea multă carne pe os!
— Carne…? Secretarul de stat nu înţelegea limbajul pe care consilierul său tânăr, dar puternic, îl introdusese în cadrul ministerului.
Mai târziu în acea după amiază, şoferul preferat al ministrului de stat, Lars Laursen, îl transportă pe ministru, în numai patruzeci de minute, în zona de nord a insulei Zealand şi îi duse servieta în reşedinţa de vară, înainte să
plece din Gilbjerg Hoved, pentru a înnopta în Gilleleje Kro.
Acum, ministrul stătea pe terasă cu cei doi invitaţi ai săi şi privea urma sângerie lăsată de soare deasupra Kattegat. Le făcu invitaţilor un rezumat al decorului ciudat din biroul şefului guvernului. Se temeau, nu atât pentru naţiune, cât pentru ei înşişi. Triumviratul trebuia să ia decizii noi.
Muribundul putea deveni rapid o ameninţare pentru ei.
Dar existau alte semnale de pericol, pe care gazda lor le considera şi mai ameninţătoare:
— Tocmai am intrat pe site-ul ziarului Fri Weekend. Acolo scrie ceva despre un comisar înecat, spuse Almind-Enevold.
Cred că totul este un pic… ar fi vrut să spună tulburător, dar fusese întrerupt chiar de către Carl Malle:
— Niciun motiv de îngrijorare, Ole. Nimeni, realmente nimeni, nu poate face legătura dintre el şi noi, spuse 529
- AL ŞAPTELEA COPIL -
poliţistul pensionat. Un beţiv bătrân, care a căzut în apă şi s-a înecat. Pleosc şi la revedere.
Cinismul său era evident.
— Dar el era chiar cel care descoperise semnele despre care ai vorbit tu însuţi… în cadrul anchetei referitoare la moarta de pe plajă. Nu se poate să fi povestit despre ele şi altcuiva?
— Ce fel de semne? întrebă profesorul. Şi ce femeie moartă?
Înfipse furculiţa în spatele de căprioară pe care soţia ministrului îl servise cu un sos picant potrivit cu carnea de vânat, cu afine şi jeleu de coacăze. Lykke mâncase alături de ei în tăcere, în cinci sau şase minute, înainte să plece din nou de la masă, fără a-i privi în ochi pe vreunul dintre ei.
Carl Malle îi aruncă ministrului o privire de avertisment.
Dar acesta nu putea fi oprit. Îl ignoră complet pe profesorul de la televiziune şi se adresă numai vechilor săi camarazi:
— Aceste semne au fost oarecum ciudate, Carl… nu îmi plac deloc. Ele reprezintă ceva… bolnav.
Privi fix în întuneric şi sorbi, fără prea multă poftă, o înghiţitură din vinul de Burgundia, care fusese servit împreună cu carnea.
— Da, Ole. Acesta este cuvântul potrivit… bolnav… spuse
Carl Malle. Asta, dacă nu cumva este vorba despre o coincidenţă stranie: un vechi roman S… o bucată de sfoară…
femeia cu ochiul scos… Într-adevăr, chiar nu văd nicio legătură.
— Ai uitat de canar, spuse ministrul. Apoi se scutură de dezgust cu toată forţa şi se întoarse spre profesor, care asculta cu gura căscată ciudata conversaţie. De ce nu ai pus capăt poveştii despre Kongslund acum mai mult timp? Peter Trøst şi toate descoperirile lui idioate…? întrebă ministrul.
— Pentru că Peter Trøst m-a ameninţat că se duce la concurenţă, împreună cu Berntsen, iar asta ar fi fost o catastrofă şi mai mare – pentru noi toţi. Asta ar fi distrus Channel DK şi nu i-ar fi folosit niciunuia dintre noi.
530
