— Da, aşa îl chema… Ne-a povestit despre asta. Lucrează
pentru minister şi dorea să ştie dacă noi ştim ceva… despre femeia… adică cea care… femeia care ţi-a dat… Ar fi extrem de important, ne-a spus…
Încerca înnebunit să evite cuvântul mamă.
— Dar nu ştim nimic, şopti Kristine, fiind prima oară când îşi întrerupea soţul. Noi nu am aflat niciodată nimic…
Ar fi vrut să îşi ia fiul de mână, dar Asger se lăsă pe spate pentru a evita atingerea.
— Dacă am fi ştiut ceva, ţi-am fi povestit.
— Ce mi-aţi fi povestit?
Niciunul din ei nu răspunse.
— Dar nu asta este problema, spuse el. Ştiu cine este mama mea adevărată – şi unde locuieşte.
De data aceasta, ea avu un şoc, iar lacrimile îi inundară
ochii.
— Locuieşte în Brorfelde, dacă încă mai este în viaţă. N-am mai verificat de douăzeci de ani. Se întoarse spre tatăl sau.
Dar tu ştiai asta deja, nu? Ştiai că am găsit-o.
Ingolf se aplecă din nou peste farfurie. A fost nevoie de o jumătate de minut până să spună ceva, fără a-şi privi soţia.
— Da, cred că am fost conştient. În ziua în care te-am surprins la telefon… Pe blocnotes era scris un nume de femeie. Trecuse o vreme de când îţi spuseserăm că te-am 536
- ERIK VALEUR -
adoptat. Am auzit conversaţia… Ai vorbit cu cineva de la Kongslund.
— De ce mi-aţi povestit despre adopţie?
— Asta ştii deja. Aşa era corect. Trebuia să afli povestea vieţii tale.
— Dar de ce v-aţi gândit să îmi spuneţi când eram în sanatoriul de pe coastă? De ce ai călătorit special pentru asta?
Ingolf tăcu şi căută sprijin în paharul înalt, subţire, în timp ce Kristine interveni:
— Medicii ne-au spus… Ştiau totul despre faptul că boala ta era genetică. Noi nu am fi putut… Tatăl tău şi cu mine nu am vrut decât…
Se opri, şovăind.
— Un bărbat a venit la mine, un bărbat pe care, până în acel moment, îl crezusem tatăl meu, pentru a-mi povesti că
nu este tatăl meu. Apoi el s-a întors acasă, iar eu am rămas singur, dintr-odată. Şi tu ai rămas acasă şi te-ai ascuns acolo.
Asger observă, nedumerit, că lacrimile îi curgeau din ochi.
Îşi scoase ochelarii şi îi aşeză lângă tacâmuri.
— Mama ta şi cu mine nu am putut avea copii…
Asger repetă cuvintele de atunci ale lui Ingolf, rostite încet, dar clar, în sanatoriul de pe coastă.
Cei doi nu reacţionară. Arătau de parcă ar fi văzut o fantomă, ceea ce, probabil, aşa şi era.
— Asta mi-ai spus… De aceea, mama ta şi cu mine am decis să adoptăm un copil. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată…
Conturul înceţoşat se ridică de pe scaun şi deveni mai clar când intră în câmpul lui vizual.
— Mama ta şi cu mine vom fi întotdeauna aici pentru tine…
Văzu cum o umbră îi luă ochelarii din farfurie.
Umbra îi puse cu tandreţe ochelarii pe nas, iar camera îşi recăpătă contururile sale clare. Kristine îşi trase soţul înapoi pe partea ei de masă şi îl ţinu strâns, iar gura ei închisă îi 537
- AL ŞAPTELEA COPIL -
bloca cuvintele şi semnala faptul că ea nu avea niciun răspuns. Cel mai important moment din viaţa fiului ei nu avea să fie discutat niciodată la această masă.
El stătea tăcut, în timp ce digera acest adevăr.
— Cred că furia a fost cea care m-a făcut să îl omor pe Ejnar, spuse el în cele din urmă. Pofta mea de o… Ştiam că
voi îl urâţi, pentru că el explora spaţiul împreună cu mine şi pentru că locuia în observator. L-aţi urât, nu-i aşa?
