- ERIK VALEUR -
Profesorul vorbea neobişnuit de liniştit. Acest lucru i-a înnebunit pe toţi… pe toţi… Se pare că toată lumea face ce vrea.
— Da, să bem pentru asta. Carl Malle ridică, sarcastic, paharul gol. Nu acesta este visul tuturor oamenilor? Şi tema pe care ţineţi mereu predici – în prime time?
Profesorul îl privi chiorâş, dar se mulţumi să răspundă cu nişte mormăieli.
— Descătuşaţi-vă prejudecăţile! citi Carl Malle titlul noii gale de sâmbătă, care îşi dorea să elibereze naţiunea de ultimele urme de decenţă şi demnitate – în cele din urmă, toate prejudecăţile oamenilor aveau să fie rostite cu voce tare, cu toată forţa lor, şi să se îndrepte, fără ruşine, împotriva celor despre care s-a vorbit întotdeauna numai cu un respect pur, deşi aceştia stătuseră mereu în calea progresului: cei neproductivi, cei inadaptaţi, cei diferiţi, avangardiştii şi provocatorii – şi bineînţeles împotriva străinilor, plus toţi ceilalţi pe care poporul, dintr-un motiv sau altul, îi avea în vizor. Aceştia urmau să se confrunte la scenă deschisă – în studioul de televiziune – live.
— Aceasta va fi o eliberare pentru toleranţă, le spusese profesorul leilor săi, înainte să plece la Gilleleje, apoi adăugase: Vom fi dovada vie a unei înţelegeri umane cu totul şi cu totul nouă, o nouă ordine mondială, un tip nou de oameni!
Ministrul de stat le turnă tot vinul în pahare.
Profesorul spuse:
— Tu, Ole, eşti singurul din această ţară care te ridici la nivelul funcţiei de prim ministru… Întregul viitor al Channel DK atârna de comenzile pe care le puteau primi după
numire. De aceea, mă voi asigura ca jurnaliştii mei să îşi folosească toată energia posibilă pentru a pune capăt acestei ruşini…
Vorbea despre conducătorul patriei sale, din patul lui hidraulic din Slotsholmen.
531
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Carl Malle se aplecă peste masă. Nu îl suportase niciodată
pe infatuatul om de televiziune.
— Este cam ciudat, Bjørn… Postul tău nu face altceva decât să promoveze tinereţea veşnică şi frumuseţea, dar atunci când vine vorba despre cea mai înaltă funcţie din stat, tu susţii un…
Nu rosti cuvântul bătrân, dar acesta plutea în aer – şi tupeul cu care vorbea arăta cât de important era, în aceste zile, pentru supravieţuirea ministrului de stat.
Profesorul tresări ca şi cum ar fi încasat un pumn.
— Asta este cu totul altceva, Carl. Tinereţea reprezintă
visele. Fără tineri, nu am putea vinde nicio reclamă. Dar puterea nu este niciodată tânără. Nu poţi reuşi cu visele.
Profesorul îşi ridică privirea. Puterea este atât de bătrână cât vrem noi să fie. Populaţia nu contează, atâta timp cât vom reuşi să ţinem departe de ea plictiseala şi anxietatea cu privire la viitor. Instrumentele mele sunt seducţia şi inspiraţia, ale voastre, monitorizarea şi controlul – dar obiectivele noastre sunt aceleaşi.
Profesorul se ridică în picioare. Era la capătul puterilor.
Ministrul de stat îl sună pe şoferul său la hotelul din Gilleleje şi, deşi era miezul nopţii, acesta apăru în maşina ministerială de culoare albastru regal, pentru a-l duce din nou pe profesor la palatul televiziunii, aflat chiar la marginea oraşului Roskilde.
După ce acesta plecă, Almind-Enevold dădu frâu liber îngrijorărilor sale.
— Trebuie să vorbim şi cu alţi părinţi adoptivi, Carl.
Malle stătea nemişcat ca o umbră în lumina lămpii cu petrol, pe care Lykke o aşezase tăcută pe masa de pe terasă.
Apoi el clătină din cap.
— Ştii deja că nu am aflat nimic de la familia Christoffersen, care chiar nu au nicio idee de unde a venit Asger. Nu cred că vreunul dintre ei ştie ceva, în plus, ar putea fi periculos… dacă îi punem în gardă. Şi mai avem o problemă…
532
- ERIK VALEUR -
Carl Malle îşi întrerupse propoziţia, de parcă ar fi căutat cuvintele potrivite pentru mesajul deosebit de neplăcut.
Fostul poliţist se aplecă brusc peste masa lată.
— În Helgenæs există o femeie care pretinde că ştie ceva despre orfelinat – adică despre Kongslund. Se pare că a primit, în circumstanţe extrem de dubioase, un copil – un băiat care i-a fost livrat în mod discret, în afara canalelor obişnuite, cu ajutorul celor de la Kongslund.
— Un băiat?
— Da, dar cu cinci ani mai târziu decât anul de care suntem interesaţi, răspunse Carl Malle, care găsea foarte palpitantă informaţia, dar în seara asta pe coasta Iadului, nu îşi putea da seama ce legătură ar avea asta cu ministrul de stat.
Dacă te gândeai la reputaţia directorului adjunct de poliţie, ca persoană care rezolvă problemele, atât în poliţie, cât şi în situaţia actuală, probabil că destinul se aplecase personal deasupra balustradei terasei şi îşi pusese degetul pe buzele bărbatului. El ar fi trebuit să reacţioneze la atingere, să simtă gustul trădării şi să miroasă pericolul. Faptul că nu a reuşit să facă asta a fost o greşeală crucială, iar în afacerea Kongslund, astfel de greşeli puteau fi fatale.
— Poate deveni periculoasă pentru noi? întrebă simplu ministrul.
— L-a contactat pe Knud Tåsing.
— Ah… Interjecţia ministrului se auzi foarte încet. O
confruntare părea inevitabilă. Din nou. De unde ştii asta?
