Ezită. Lacrima îl dăduse peste cap.
— El… m-a sunat… spuse ea.
Knud Tåsing dădu din cap încurajator, iar ea respiră
adânc şi o a doua lacrimă cristalină o urmă pe prima.
— A sunat un bărbat şi mi-a spus că ar putea fi foarte periculos dacă discut cu cineva despre secretul… despre…
— Secret…?
— Da… pentru că… o chestiune guvern…
Se opri.
— O chestiune guvernamentală?
Ea clătină afirmativ din cap.
— Periculos pentru cine?
— Pentru mine… sau…
— Dar ce ştiţi, de fapt?
Întrebarea fusese mai directă decât era planificat.
— …fiul meu… spuse ea.
— Fiul dumneavoastră?
— Şi el este de acolo.
Suspină.
— Din Kongslund?
— Da. Acum chiar începu să plângă. Da. Kongslund m-a ajutat înainte.
Şi apoi povesti ceea ce, până în acel moment, nu povestise decât altor două persoane – mai întâi vizitatoarei care se 540
- ERIK VALEUR -
numea Marie Ladegaard, iar apoi fiului ei, pentru că Marie Ladegaard insistase să facă asta.
Knud Tåsing află toată povestea tristă a băieţelului care, într-o dimineaţă devreme, în primăvara anului 1961, fusese luat de o mesageră necunoscută a renumitului orfelinat Kongslund. Şi despre noul copil pe care ea îl ceruse şi pe care l-a primit, de fapt, în februarie 1966 – după aproape cinci ani după ce ea îşi dăduse propriul băiat spre adopţie.
— Dar – nu are niciun sens.
Jurnalistul era cel puţin la fel de nedumerit ca şi bătrâna –
şi la fel ca prima ei vizitatoare.
— Oare ea a…? A promis să ţină secretul pentru sine, dacă eu îi voi povesti fiului meu cum s-a întâmplat totul. Şi aşa am şi făcut. Şi, totuşi, ea a…
Acum lacrimile îi curgeau din ambii ochi.
Knud Tåsing o fixă cu privirea pe femeia care plângea.
— Cine este ea…?
Bătrâna scoase o mică batistă brodată cu trandafiri.
— Marie Ladegaard. Fiica directoarei orfelinatului.
— A fost aici?
— Da, a fost. Ea a fost prima căreia i-am povestit despre Lars, fiul meu. Asta a fost în…
— …2001?
— Da. Îl privi printre lacrimi şi îşi suflă nasul. S-a întâmplat acum şapte ani, dar ea mi-a dat cuvântul că nu va spune nimic.
— Şi unde este acum fiul dumneavoastră? Vreau să spun, copilul pe care l-aţi dat spre adopţie? Acela care a fost luat în acea dimineaţă?
— Nu am aflat niciodată asta. Dar, în schimb, am primit unul nou. Îşi aşeză batista pe genunchi. Mi-au spus că ar trebui să dau uitării toată păţania…
— Pentru că l-aţi primit pe Lars?
