— Dar de unde ştiai unde sunt? Cum m-ai găsit acolo?
Asger părea complet confuz. Probabil că ştia deja răspunsul.
Nu am răspuns, având în vedere că sâsâiam atât de puternic.
— Doamne, spuse el după un timp. Ne-ai urmărit? Ne-ai spionat?
— Şi Susanne te-a vizitat, i-am spus.
565
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Îi vorbeam despre trecut. Asta era una dintre cele mai simple sarcini ale mele.
— Ce este cu ea?
Acum confuzia lui era completă.
— Nu ai fi făcut totul pentru ea atunci? Puteam vedea că
pierduse firul cu gândul la Susanne. Ea te-a părăsit, dar eu eram acolo când aveai nevoie de cineva. Ai suferit din cauză
că erai un băieţel. Ai fi preferat să fii un om de ştiinţă, care să aibă totul sub control. Dar ai stat acolo, neajutorat, ai privit pe deasupra apei şi pe cer şi, până la urmă, a venit cineva şi te-a mângâiat. Nu este acesta singurul lucru care înseamnă ceva?
— Doamne, repetă.
El, care în realitate nu credea în nimic altceva decât în elementele cuantificabile şi vizibile.
— Ceea ce a făcut ea a fost foarte periculos, am spus.
— Ce a făcut?
— Da, am răspuns. Susanne. În dimineaţa în care le-a dat drumul canarilor. Nu ar fi trebuit să facă asta. Susţine că nu a fost ea, dar ea a fost. Nu există nicio altă explicaţie logică.
Asger nu spuse nimic.
— Înainte de a pleca alaltăieri să îşi viziteze părinţii în peninsulă, ea mi-a povestit despre mama ei. Chiar dacă a fost numai mama mea adoptivă, ne asemănăm prin două
calităţi importante – tăria şi agresivitatea noastră. Samandatrebuia să fie protejată de cineva ca mine. De aceea ea şi-aţinut fata atât de strâns legată de ea. Tatăl meu era mult preaslab. Cred că le era teamă de ceea ce zăcea în mine – şi aşteptau să se întâmple dezastrul. Şi apoi păsările au zburat.
Acestea au fost cuvintele ei.
Susanne stătuse pe scări lângă mine, în timp ce aştepta taxiul. Ea şoptea, astfel încât să o aud numai eu, cu faţa foarte aproape de a mea.
— Ştiam asta foarte bine, spuse ea. Când am plecat din Våghøj am ştiut prea bine cui îi va fi cel mai greu, chiar dacă
nu am rostit-o cu voce tare. Nici Josefine, nici Anton, ci, 566
- ERIK VALEUR -
bineînţeles, Samanda. Simţea cum vina o apasă pe umeri, pentru că ea era cea adevărată, iar eu cea falsă – proscrisa.
Îmi petrecusem întreaga copilărie făcând-o să simtă această
vină, pentru că mă simţeam la fel ca mulţi alţi copii adoptaţi.
Când adevărul a ieşit, în cele din urmă, la lumină, nu m-a distrus pe mine, ci pe ea. Josefine şi-a dat seama, dar prea târziu. În ziua în care ea a numit-o pe mama mea adevărată
o curvă din Hamburg, nu a reuşit să distrugă nimic în mine –
nici măcar în ea sau în soţul ei, ci în propria lor fiică.
Stătusem încordată pe scări, fără să mă îndoiesc o secundă că avea dreptate. Şi apoi a venit poanta propriu-zisă, pe care nu puteam să i-o povestesc lui Asger, despre Samanda care se înecase în lac.
Când eram mici, i-am spus întotdeauna poveşti despre lac –
care ar fi trebuit să fie ultima noastră soluţie dacă totul ar fidevenit greu de suportat – şi că eu văzusem, odată, figuraunei fetiţe în apa întunecată… în adâncurile întunecate, înliniştea şi pacea care existau numai acolo, jos. I-am povestitdespre noi două – departe, pe întinsul lacului, două Degeţici,care într-o zi ar fi călătorit în lume, pe aceeaşi frunză denufăr… M-a privit cu nişte ochi ciudat de strălucitori. Dar ofrunză de nufăr poate ţine două Degeţici? Aceasta estechintesenţa basmului, nu? Degeţica cea falsă trebuia să piară,pe când cea adevărată supravieţuieşte. Eu ştiam finalul – darSamanda nu ştia nimic despre nebunia, despre răul careexista în lume. Şi apoi s-a înecat în lac – aşa cum am ştiut dela bun început că se va întâmpla.
Casa se afla, de cinci generaţii, în posesia familiei Ingemann – care se numea aşa de la căsătoria Josefinei cu Anton Ingemann Jørgensen – între dealurile din Våghoj.
Cei doi bătrâni stăteau la masa din lemn masiv din spatele casei, învăluiţi, ca întotdeauna, într-o tăcere impenetrabilă.
Făcuseră pactul să rămână împreună – din motive pe care nimeni, în afară de ei, nu le cunoştea – şi astfel schimbau cât se putea de puţine cuvinte. Făceau schimb de opinii, în 567
- AL ŞAPTELEA COPIL -
general, despre lucruri practice şi puteau discuta o oră