— Atunci va ajunge la Marie – moştenitoarea Magnei, încheie sec şeful securităţii.
581
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Asta nu trebuie să se întâmple în niciun caz. Ministrul de stat se aplecă spre aliatul său şi şopti pe un ton rugător: Am putea, prin Interpol…?
— Categoric nu. Nu putem să riscăm ca pachetul să fie deschis de altcineva în afară de noi şi să găsească registrul.
— L-am putea prinde la oficiul poştal, înainte de a fi livrat?
Ole Almind-Enevold se făcuse palid, aşa cum se întâmplase de nenumărate ori în ultima vreme.
Carl Malle se ridică şi se întoarse spre şemineul fals.
— Să văd ce pot să fac, Ole. Chestiunea nu trebuie să
devină publică, în niciun caz. Este absolut esenţial ca nimic, absolut nimic să nu răsufle.
— Dacă acest colet ajunge la Marie… Ea este nebună cu adevărat. Doamne, Carl! Dacă pune mâna pe registru şi citeşte adevărul… adevărul Magnei… nebuna asta… Al doilea cel mai important om din ţară nu îndrăzni să îşi ducă
propoziţia până la sfârşit.
Carl Malle nici măcar nu încercă să îl calmeze.
— Ai dreptate, Ole. Absolută dreptate. Dacă citeşte registrul Kongslund, suntem terminaţi cu toţii – toată gaşca.
„Ce expresie ciudată”, se gândi ministrul de stat.
582
- ERIK VALEUR -
31
ULTIMA ÎNCERCARE
30 IUNIE 2008
Cred că Regelui Cetăţean i-ar fi plăcut să ne vadă reuniţi,pe toţi şapte, la Kongslund. De când era copil, fostul monarhfusese separat brutal de mama sa, frivola prinţesă CharlotteFrederike, care fusese exilată în Horsens de tatăl lui şi nu i s-amai permis să îşi revadă fiul.
Nu exista nicio îndoială că această copilărie petrecută fără
mamă îi influențase decizia ulterioară, de a renunţa lamonarhia absolută, de a asculta poporul şi de a fi de acord cuinstaurarea democraţiei. Cred că durerea din copilărie aocupat un spaţiu atât de mare în corpul lui, încât acesta arefuzat mai târziu să îşi doneze sămânţa pentru propagareaCasei de Oldenburg. Fusese o răzbunare personală pe tatălsău şi pe strămoşii lui. Nu lăsă niciun moştenitor şi se cufundă
într-o melancolie din care, în ultimii ani, numai însoţitoarea luiîl putea scoate. Ultimul monarh absolut al Danemarcei stăteatoată ziua pe iazurile din parcul Dyrehavn şi prindea crapi,unul după altul.
A fost o coincidenţă faptul că auzisem soneria înaintea celorlalţi, pentru că stăteam în pragul uşii deschise din camera Susannei.
Am coborât şi am deschis uşa. Afară era un bărbat scund, îndesat.
— Mama mea a murit.
— Numele meu este Marie Ladegaard. Nu ştiu, poate aţi greşit adresa? am spus atât de încet şi de politicos, cum numai eu puteam.
— Nu, nu… Vocea căpătă brusc un accent de panică. Mă
scuzaţi… asta este… Vorbesc despre Dorah… Dorah Laursen din Helgenæs.
583
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Mi-am ţinut respiraţia.
Apoi adăugă:
— Sunt fiul ei.
Atunci am înţeles conexiunea şi a trebuit să mă forţez să
nu îmi exprim uimirea într-un mod prea evident. Omul de pe scări era fiul misterios, cel pe care mesagera de la Kongslund i-l adusese doamnei Dorah, drept compensaţie, după ce ea fusese nevoită să îşi dea primul fiu spre adopţie. Omul căruia Dorah ar fi trebuit să îi spună adevărul.
Bineînţeles, nu ştiam dacă acest lucru era relevant acum.
La trei luni după ce afacerea Kongslund prinsese viteză, pe mine mă interesa, de fapt, cine era fiul dispărut al Evei.
În niciun caz nu putea fi acest bărbat.
