Mi-am rezumat nesiguranţa într-o întrebare scurtă şi nu foarte inteligentă:
— Este moartă?
— Da. A găsit-o vecinul. A căzut pe scările din pivniţă.
În timpul vizitei mele la Dorah nu văzusem nicio scară de pivniţă şi, nici cu cea mai mare bunăvoinţă, nu îmi puteam imagina că o casă atât de mică, de scundă, ar fi putut avea o pivniţă.
— Şi-a rupt gâtul.
Nu am spus nimic, dar am văzut-o în faţa ochilor pe femeia micuţă, îndesată, speriată, cu gâtul rupt, la baza scărilor. Cu ochii morţi, ca într-un film.
Am strâns din pleoape.
— Poliţia consideră că a fost un accident.
— Aha.
— Da, dar eu nu sunt atât de sigur.
În vocea lui gravă se simţea un amestec ciudat de furie şi linişte.
— Dar de ce aţi venit la mine? am întrebat, fără a-mi exprima condoleanţele.
— Pentru că mama mi-a povestit totul despre dumneavoastră…
Despre
dumneavoastră
şi
despre
584
- ERIK VALEUR -
Kongslund. Mi-a povestit ce s-a întâmplat. Şi, bineînţeles, îmi doresc să nu fi făcut asta.
Pentru o clipă am înlemnit.
— Avea tot dreptul să povestească totul, am spus.
— Această informaţie a schimbat totul.
— Copiii au dreptul să ştie de unde vin, această informaţie nu trebuie să le fie ascunsă.
El schimbă brusc subiectul.
— Deci, de fapt am vrut numai să ştiu… dacă… dacă
dumneavoastră ştiţi ceva.
— Dacă ştiu ceva?
— Da… este posibil să se fi întâmplat ceva? Există
cineva… pentru care ceea ce ştia ea era important…?
— N-aş şti de ce ceea ce v-a spus ar putea fi legat de moartea ei. Ca mamă, era de datoria ei să vă spună acest lucru şi, în plus, s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă, am spus. Aici nu s-a întâmplat nimic care să aibă vreo legătură cu asta.
Speram, într-o oarecare măsură, să sune convingător. Şi pe bună dreptate. Pentru că, evident, ceva se întâmplase.
Knud Tåsing o vizitase cu trei zile în urmă.
Am mai discutat câteva minute, conversaţie care numai liniştitoare nu a fost. Am încercat să scap de el, pentru că
nu-mi doream ca acest om naiv să intervină.
— Ei bine, atunci… spuse el.
— Permiteţi-mi să îmi exprim condoleanţele, am rostit, totuşi, cuvintele.
— Mulţumesc, spuse el slab şi plecă.
Un minut mai târziu, i-am informat pe ceilalţi la telefon despre moartea doamnei Dorah. Despre fiul ei nu le-am spus nimic. La început l-am sunat pe Knud, care a vrut să îl informeze el pe Nils Jensen. În mod evident, nu îşi dorea să îl sun eu pe prietenul lui, după ce îi aruncasem în faţă trecutul său, fără urmă de sensibilitate.
Apoi l-am sunat pe Peter. Acesta nu răspunse la telefon.
