Pe Susanne am sunat-o pe telefonul ei mobil. Părea 585
- AL ŞAPTELEA COPIL -
îngrijorată. Era în casa ei din Christiansgave şi puse capăt conversaţiei fără a-şi lua la revedere. Orla, Severin şi Asger erau deja aici, iar Susanne era pe drum.
În ciuda nervozităţii mele cu privire la vestea morţii doamnei Dorah, într-un fel eram entuziasmată, aşa cum nu mai fusesem de foarte mulţi ani.
Aşteptasem această zi toată viaţa mea, chiar dacă asta suna banal.
În acea seară, pentru prima dată, toţi cei şapte copii de atunci aveau să se reîntâlnească la Kongslund. Exact aşa cum plănuisem atunci când le-am trimis scrisorile anonime tovarăşilor mei din copilărie. Urma să stăm în camera din grădină, în împărăţia Magnei. Fiecare în trupul său, dar cu o conştiinţă comună, ca atunci, acum aproape cincizeci de ani, când fuseserăm fotografiaţi sub pomul de Crăciun.
Soarta ne aducea împreună astăzi – exact ca de Crăciunul anului 1961.
Stăm la vechea masă de sticlă din camera din grădină.
Deasupra fiordului, vântul bătea în rafale puternice. Scutură
acoperişul, iar grinzile trosnesc.
La început domneşte o tăcere ciudată, atmosfera e, în acelaşi timp, firească şi solemnă, şi chiar şi un străin ar simţi, fără îndoială, emoţia tuturor, emoţie care la început ne răpeşte energia de a ne privi în ochi.
Chiar şi Peter Trøst este aici – cu cârje pe care se poate sprijini, pentru cazul în care ciudata slăbiciune i-ar reveni în picioare.
Severin şi Orla stau lângă el, pe canapea. Au capetele lăsate, în timp ce Asger, deloc surprinzător, stă tolănit, privind în sus, spre tavan, de parcă acesta ar fi fost din sticlă
şi ar fi putut vedea universul prin el.
Nils Jensen e chiar lângă el, pe un scaun din mahon cu spătarul înalt, pe care Susanne îl adusese din altă cameră.
Cred că vrea să ne arate că faptul că eu îi divulgasem 586
- ERIK VALEUR -
trecutul nu l-a afectat. Susanne e oarecum în fundal, într-unul din fotoliile moi din pluş, sorbind din ceai.
Îmi revin în minte cuvintele din scrisoarea Evei. Cât de mult îi invidiez pentru nevinovăţia lor şi pentru ochii strălucitori de sub pălăriile ascuţite. Nu mi-aţi scris dacă
vreunul dintre cei şapte copii este copilul meu, ceea ce eu credcu tărie. Bineînţeles că ştiu de ce nu aţi putut scrie nimic, chiardacă aţi fi vrut.
În cele din urmă, Knud Tåsing este cel care rupe tăcerea:
— Este ceva ce trebuie să spun, înainte să discutăm detaliile afacerii Kongslund. Sursele mele din cadrul ministerului spun, foarte clar, că familiile dumneavoastră vor primi, astăzi sau cel mai târziu mâine, o vizită din partea poliţiei… Adică cele cinci familii adoptive care mai există – a lui Asger, Peter, Susanne, Severin şi, bineînţeles, familia ta, Nils.
Fotograful tresare şi eu înţeleg imediat de ce. Încă nu a vorbit cu părinţii lui despre ceea ce aceştia îi ascunseseră –
şi acum ştia că trebuie să facă acest lucru cât mai curând posibil.
Îmi dau seama că şi Knud Tåsing a ajuns la această
concluzie şi, de aceea a început cu această informaţie. Nu cred că Nils Jensen mă iertase pentru că îi spusesem totul.
— În ceea ce priveşte opinia publică, toată lumea crede că
afacerea Kongslund s-a încheiat de mult, spuse jurnalistul.
Dar alţii încă lucrează la asta – şi cunoaştem motivul.
Ministerul – şi nu în ultimul rând Ole Almind-Enevold – vrea să îl găsească pe copilul Evei şi, astfel, pe fiul lui şi, bineînţeles, să distrugă toate urmele. Totul s-a întâmplat împotriva legii şi a moralităţii, chiar şi după standardele de astăzi. În cel mai bun caz, ei au căutat o criminală
condamnată, pe care să o deporteze ulterior într-un colţ
îndepărtat al lumii, pentru a-i fura copilul – în cel mai rău caz, şi aceasta a fost o afacere care a durat mai mulţi ani şi a asigurat existenţa orfelinatului Kongslund. Într-adevăr, o poveste grozavă.
587
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Dacă este adevărat, am spus.
Am simţit cum Susanne îşi ridică privirea şi se uită la mine. Trebuie să fie la fel de sceptică faţă de astfel de concluzii pripite. Până la urmă, o afectează şi pe ea. Cu toate astea, ea tace.
— Cine încă nu le-a pus întrebarea esenţială părinţilor săi adoptivi trebuie să facă asta până diseară, cel târziu – înainte să o facă poliţia. Dacă sunt corect informat, Susanne, Asger şi Peter au obţinut deja răspunsuri negative. Şi Severin spune că părinţii săi nu ştiu nimic. Astfel, Knud Tåsing indică foarte discret că, de fapt, numai Nils Jensen poate duce la capăt această parte a anchetei noastre.
Nils stă ţeapăn în scaunul său şi arăta ca un inculpat nevinovat în faţa judecătorilor. Dar şi el ştia că nu exista altă
cale.
Mai târziu, stăteam cu Asger pe canapeaua din mahon de culoare închisă, cu tapiţeria din mătase gri-albăstrui. Vântul din nord-est devenise şi mai puternic şi rafalele intense făceau ca toată casa să trosnească şi să se scuture, de parcă
