- ERIK VALEUR -
către diverse instituţii, în speranţa că, astfel, ar putea da o lovitură guvernului ostil cu solicitanţii de azil. Cu toţii aşteptau cu nerăbdare raportul care să se termine cu o dezvăluire senzaţională care să ridice Fri Weekend pe noi culmi de succes.
Primul raport scurt al voluntarilor din aeroportul din Colombo declanşase furtuni pline de exaltare în redacţie.
— Este mort, spuseseră ei. Nimic mai mult.
Editorul-şef îşi ridicase ambele braţe deasupra capului şi urlase Yes! Yes! Yes! din care, bineînţeles, nu lipsea o anumită doză de cinism, dar cei prezenţi au înţeles corect entuziasmul. Acesta ar fi fost pumnalul înfipt în spatele guvernului şi următorul mare premiu pentru jurnalism ar fi trebuit să le revină lor, acestui birou de presa, unui ziar pe a cărui supravieţuire nimeni nu mai dădea un ban.
Această bucurie nu mai putea fi umbrită nici măcar de moartea băiatului tamil, în acest moment, nimic nu mai putea fi schimbat.
După aceea, cu toţii aşteptau nerăbdători aterizarea avionului pe aeroportul din Kastrup, de unde cei doi tineri eroi urmau să sosească direct în redacţia entuziasmată.
— Ce povest e fantastică, fusese salutul de întâmpinare al editorului-şef pentru cei de-abia sosiţi, atunci când, în cele din urmă, aceştia intraseră în redacţie. Fantastic… Guvernul danez trimite un băiat de unsprezece ani la moarte sigură –
în ciuda tuturor avertismentelor venite din partea jurnaliştilor critici, nu în ultimul rând din partea acestui ziar! strigă el.
Unul dintre cei sosiţi arăta de parcă ar fi vrut să
izbucnească în lacrimi – o reacţie neaşteptată la complimentul sincer şi entuziast.
Al doilea voluntar sări în ajutorul colegului său şi luă
cuvântul cu o voce cât putea el de fermă.
— Nu a fost chiar aşa.
— Ce vrei să spui cu asta? Nu cumva nu este mort? strigă
editorul-şef cu o presimţire rea.
591
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Ba da. Dar… Voluntarul rămase blocat şi dar-ul
ameninţător rămase suspendat în tăcerea care urmă.
Primul voluntar luă din nou cuvântul:
— Ba da, dar el a fost ucis… de soldaţii… soldaţii guvernului, pentru că se alăturase Tigrilor Tamili.
Se opri.
— Aha, spuse editorul-şef, în căutarea unui pai de care să
se agaţe. Şi mai departe? Tigrii Tamili îi forţează pe toţi să
lupte pentru ei, chiar şi pe copii – dar băiatul nu îi poate ajuta.
Un prim val de uşurare străbătu camera. Cei doi voluntari comunicaseră, în mod evident, doar o fracţiune din realitatea pe care ar fi trebuit să o raporteze.
— Dar nu a fost aşa… începu primul, dar nu mai continuă.
Şi, din nou, celălalt îi continuă ideea:
— A fost ucis… pentru că a încercat să arunce în aer o şcoală, într-un atentat sinucigaş.
Această informaţie fu întâmpinată de o tăcere prelungită, colectivă. Probabil cea mai lungă tăcere dintr-o cameră în care se adunau atât de mulţi jurnalişti. Pentru Knud Tåsing, cauza directă a stării de şoc deveni clară imediat. Nu este nimeni forţat la acţiunile de suicid. Numai celor mai de încredere Tigri li se oferea „onoarea” de a-şi pune capăt vieţii într-o misiune sinucigaşă. Absolut fanatic – dar voluntar.
Explicaţia veni şoptită din partea celui mai curajos dintre cei doi voluntari.
— Tatăl lui, unul dintre cei mai importanţi lideri ai rebelilor, fusese ucis cu câteva zile mai înainte. De aceea, băiatul s-a oferit voluntar pentru a întreprinde acţiunea.
— Îl trimiseseră pe băiat în Danemarca pentru a-i spiona pe tamilii care fugiseră în centrele daneze de azilanţi – pe aceia pe care Tigrii îi considerau trădători, adăugă cel de-al doilea voluntar întors acasă.
— Nu, nu, nu! răcni editorul-şef, înainte să se prăbuşească
într-un scaun, palid ca un cadavru.
592
- ERIK VALEUR -
Voluntarul dădu lovitura de graţie, inocent şi fără milă, în acelaşi timp.
— Nu făcea în niciun fel parte din reţea, aşa cum a crezut guvernul – ci era membru cu drepturi depline al Tigrilor Tamili şi, din poziţia pe care o avea, trebuia să lucreze cu reţeaua lor din Danemarca.
