Justificarea prim-ministrului pentru citaţie fusese scurtă
şi clară: Viitoarea întâlnire. Prezenţă: numai tu şi eu.
Ca un semn rău pentru o altă zi chinuitoare, ploua încontinuu de trei ceasuri atunci când ministrul de stat ajunse la birou. Muribundul îşi întâmpină oaspetele cu o tresărire slabă în mâna dreaptă. Deşi moartea îl pândea deja, el avea încă puterea de a-şi conduce regatul şi de a-l nimici pe oricare dintre supuşii săi, dacă ar fi avut chef de asta chiar şi în ceasul morţii. Şi ministrul de stat, de obicei atât de încrezător în forţele proprii, acum de-abia îndrăznea să
respire de teamă că i-ar putea trezi mânia omului din faţa lui. Era conştient de faptul că trădarea lui, pentru care prim-ministrul fusese nevoit să îşi asume acum răspunderea, se intensificase din nou prin moartea băiatului tamil. Faptul că
nu fusese concediat putea fi explicat, de fapt, printr-un singur raţionament, acela că acest lucru putea atrage după
sine prăbuşirea instantanee a guvernului. Şi mai mult ca 595
- AL ŞAPTELEA COPIL -
sigur, prim-ministrul nu voia să părăsească această cameră
din postura opoziţiei.
— Ai citit Fri Weekend?
— Da.
— Telefonul sună în continuu.
— Da. Ole Almind-Enevold nu ştia ce altceva ar fi trebuit să spună.
— Micul băiat tamil… este mort.
— Da, spuse Almind-Enevold pentru a treia oară.
— Chiar nu poţi să mai spui altceva în afară de Da?
Prim-ministrul se întinse după micuţa consolă şi apăsă
butonul din mijloc, care clipea în roşu.
— Există zvonuri care susţin că s-ar fi alăturat Tigrilor Tamili, spuse Ole Almind-Enevold.
Partea superioară a corpului muribundului se ridică
asemenea celei unui faraon egiptean dintr-un film de groază
al anilor ’50.
— Da, Ole, zvonuri… Exact aceasta este problema.
Singurul lucru care îi interesează acum pe oameni este că
băiatul a murit. Şi după aceea vor susţine că noi l-am ucis.
— Nu, eu cred…
— Expulzat şi trimis la moarte sigură, spuse prim-ministrul. Acesta va fi titlul. Şeful guvernului stătea acum drept şi se înălţase deasupra ministrului de stat, pe patul său, cu o jumătate de metru. Am avut odată un canar, spuse prim-ministrul din poziţia sa înaltă.
— Poftim…? Ole Almind-Enevold nu înţelegea.
— Un canar… eşti surd… când eram copil, şopti muribundul.
— A murit şi el, ca şi mine… pe un pat din paie… complet neputincios, incapabil să zboare. Dar încă putea să cânte. Şi a făcut asta pentru mine până în ultima secundă.
Ole Almind-Enevold înţelese fără probleme unde bătea superiorul său. Poate că prim-ministrul era mort, tehnic vorbind, dar şi cel mai mic strigăt al său putea fi auzit oriunde până la final. Aşadar, Ole Almind-Enevold stătea 596
- ERIK VALEUR -
acum la picioarele patului, în aşteptarea cuvintelor care aveau să îl lovească pe vecie.
Dar acestea nu veniră. Sau mai precis: prim-ministrul mai amână puţin condamnarea la moarte, spunând:
— Mâine voi anunţa o conferinţă de presă. Aceasta va avea loc aici – şi am să fac un anunţ foarte special. O dungă
subţire de sânge i se scurse muribundului din colţul gurii până pe bărbie. Gândeşte-te la asta până atunci, Ole. Poţi lua tu însuţi decizia – decizia ta – înainte. Pentru binele partidului. Şi pentru binele tău.
Cererea
nu
fusese
înţeleasă
