Nils Jensen plângea. Şi tatăl său plângea împreună cu el.
Când se mai calmară, Anker Jensen îi povesti despre primii săi ani de viaţă. Îi dăduseră numele Nils în loc de John şi, în afară de certificatul de botez, arseseră totul – aşa cum le ceruse puternica directoare. Printre acestea se mai afla un proces-verbal de la Direcţia închisorilor în care scria că Eva, în vârstă de şaisprezece ani, fusese condamnată la închisoare, dar nu era nici bolnavă psihic, nici fizic, nici nu suferea de vreo altă boală, în plus, mai exista un fel de document, în care erau cele mai importante date despre sosirea micuţului John la Kongslund şi, în lunile următoare, în Camera elefanţilor.
— Pentru noi, acesta a fost un capitol închis. Te iubeam şi nu ne-am imaginat că ar putea deveni important din nou. În ultimul timp, ne-a preocupat foarte tare.
Părinţii lui citiseră articolul despre băiatul misterios în Fri Weekend şi, bineînţeles, recunoscuseră numele. Dar 603
- AL ŞAPTELEA COPIL -
speraseră că era numai o greşeală sau o neînţelegere şi că nu avea nimic de-a face cu ei. Şi, cu siguranţă, nu avea nimic de-a face cu vechiul formular, de a cărui existenţă nimeni nu ştia. Aruncaseră la gunoi ziarele din ziua următoare fără a le citi şi opriseră imediat televizorul, de îndată ce Channel DK
sau un alt post au prezentat subiectul.
Închiseseră, pur şi simplu, ochii, aşa cum părinţii fac de multe ori, şi aşteptaseră ca problema să dispară de la sine.
Şi exact asta se întâmplase, complet surprinzător, spre uşurarea lor de nedescris, când Channel DK şi Fri Weekend au pus capăt reportajelor şi articolelor, pentru a prezenta povestea băiatului tamil în vârstă de unsprezece ani. Erau siguri că secretul lor grotesc avea să rămână necunoscut.
Fără indiciul vital pe care i-l dădusem, Nils Jensen nu ar fi aflat niciodată adevărul.
604
- ERIK VALEUR -
33
ANDROMEDA
2 IULIE 2008
Ne aflam la capătul drumului. Aşa ni se părea tuturor celorcare am fost implicaţi în afacerea Kongslund. Îl găsiserăm peJohn Bjergstrand.
Personal, aşteptasem în aceste zile un semn de laMagdalene, pentru că, dacă ar mai fi avut o urmă decuriozitate cu privire la cei vii, această rezolvare ar fi trebuitsă-i declanşeze o reacţie.
Dar nu a apărut şi asta m-a îngrijorat mai mult decât aş ficrezut.
— Pur şi simplu nu înţeleg.
Şedeam, ca şi ultima dată, în camera luminoasă din grădină, cu vedere spre fiord.
— Pur şi simplu nu înţeleg de ce era gata să se expună
unui asemenea risc, spuse Knud Tåsing.
Am văzut că Nils plânsese şi simţeam că prezenţa lui nu ne lăsa rece pe niciunul dintre noi. Nu numai pentru că, în cele din urmă, îl găsisem pe copilul pe care îl căutaserăm cu toţii atâta vreme, dar şi pentru că se schimbase complet după numai o noapte. Expresia oarecum absentă întipărită
întotdeauna pe faţa lui fusese înlocuită de ceva întunecat, precaut. Şi expresia visătoare se transformase în frică. Am tratat totul cu calm, pentru că frica avea să fie înlocuită de uşurare, de asta eram sigură. Avea să aprecieze certitudinea pe care i-o dădusem, chiar dacă nu avea să ştie niciodată.
Acum îşi cunoştea originea. Făcusem o reparaţie care fusese atât dureroasă, cât şi inevitabilă.
— De ce? repetă Knud. De ce ar fi dat Magna actele unei familii din Nørrebro, care nu corespundea deloc concepţiei pe care o avea? Înţeleg perfect că-şi făcuse jocul ascuns cu o 605
- AL ŞAPTELEA COPIL -
astfel de familie, dar de ce să le fi dat actele? Cum putea fi sigură că ei le vor distruge, într-adevăr?
Era a patra oară când întreba „de ce” şi, dintr-un oarecare motiv, mă deranja alegerea de cuvinte a jurnalistului. În afara celor din această cameră, nimeni nu aflase încă de descoperirea noastră, iar Knud Tåsing subliniase cât de importantă era păstrarea secretului.
— Dar nu s-a întâmplat nimic.
Era Peter Trøst cel care le răspunsese colegilor săi. Ne spusese imediat după sosirea lui că nu se mai considera angajat al Channel DK.
Se întâmplase ceva de care nu îşi dorea să vorbească şi nimeni nu mai insistase.
— Nu, spuse Knud Tåsing, dar Magna nu avea de unde să
ştie. Se întoarse spre mine. Din punctul dumneavoastră de vedere, era ceva caracteristic mamei dumneavoastră
adoptive, Marie?
M-am gândit timp de câteva secunde.
— Poate că s-a simţit presată… M-am uitat la Nils, a cărui viaţă fusese complet schimbată de mine. Tatăl tău, probabil, nu a fost uşor de convins atunci când era mai tânăr. În plus, el avea un avantaj. În cele din urmă, ea a pus în mişcare procesul ilicit.
Nils Jensen – John Bjergstrand – nu spunea nimic. Am presupus că era de aceeaşi părere cu mine.
— Dar de ce nu s-a protejat…? De ce nu o altă familie, care ar fi fost mai uşor de manipulat? interveni Knud Tåsing.
Nimeni nu spunea nimic, nimeni nu avea vreun răspuns.
