dorinţei absurde a fiicei lor încăpăţânate şi îi cumpăraseră
un stilou elegant, negru, gravat cu iniţiale aurii delicate. Pe tot parcursul verii şi în iarna următoare o puteai vedea pe tânăra femeie spastică stând la masa ei de la fereastră. Nu se bucura la vederea cărţilor, ci se apleca asupra blocnotesului ei pentru a modela, una după alta, aceste litere mici recalcitrante.
În a doua vară stătea pe terasă şi lega literele una de alta, pentru a forma cuvinte. În a treia scria propoziţii. Şi aşa şi-a aşternut viaţa în linii subţiri, delicate pe hârtia albă, pe care o ţinea în poală. Pentru un corp care nu putea crea vreodată
copii şi care nici nu avea să ajungă să fie iubit de alţii, acest stilou şi această hârtie erau, probabil, singura modalitate de a-şi îndeplini visurile: putea scrie şi spera să trăiască în acest fel mai departe, chiar după ce va muri şi va dispărea.
Magdalene scria despre zona din jurul Kongslund şi 86
- ERIK VALEUR -
Skodsborg Bakke şi despre oamenii pe care îi observa. O
pagină pe lună, o jumătate de caieţel de notiţe, albastru precum cerul, într-un an sau într-un an şi jumătate; în toată
viaţa ei, reuşise să umple douăsprezece caieţele cu scrisul ei
– la fel de multe ca şi fagii de pe versantul din faţa casei ei.
În jurnalele sale am găsit începutul poveştii despre vila maiestuoasă cu cele şapte hornuri, care devenise casa mea.
Despre Magna şi despre sosirea ei în acest loc – imediat înainte de izbucnirea războiului – şi despre secretul copiilor de la Kongslund.
Există copii care se nasc în întuneric şi care nu sunt doriţide nimeni, scria ea în mai 1961 despre zarva cu privire la copilul găsit, care apăruse atât de brusc pe treptele aripii de sud.
Vara următoare, ea adăugase şase rânduri: Cei şase copii care se aflau de Crăciun în Camera sugarilor sunt acum adoptaţi cu toţii. Numai al şaptelea, care a suportat atât de multe intervenţii chirurgicale după naştere, încă este acolo.
Este o fetiţă: Este diformă, dar tot este frumoasă.
Astfel a evoluat legătura noastră, fără ca eu să-mi dau seama.
Îmi urmărise viaţa an după an şi îşi luase cu regularitate notiţe despre mine, o parte din povestea vieţii mele recunoscând-o atunci când am mai crescut. La şapte ani, primisem în mod solemn propria mea cameră, direct deasupra Camerei sugarilor şi a terasei. În această zi, Magna devenise oficial mama mea adoptivă. Pentru a sărbători ziua, asistentele îmi decoraseră camera cu un covor de flori, a căror aromă s-a simţit în casă săptămâni întregi. Magna îmi adusese un mic pat din lemn şi un scaun Chippendale şi, una peste alta, situaţia a fost considerată una fericită.
— Marie este atât de încântată de noua ei cameră! răsună
vocea Magnei în sala înaltă.
Dar într-o bună zi, când mă întorsesem dintr-o vizită
făcută Magdalenei, am întrebat, totuşi:
— De ce nu am fost luată de nimeni?
87
- AL ŞAPTELEA COPIL -
Poate că era întrebarea cea mai importantă din toată viaţa mea.
Mama mea adoptivă mă privi direct o lungă perioadă de timp şi, dincolo de toată dragostea, i-am simţit dezaprobarea.
Mirosi tijele freziilor galbene pe care le bătea întotdeauna cu câteva lovituri de ciocan, pentru ca acestea să-şi păstreze vitalitatea. Din această cauză, degetele ei puternice căpătaseră o strălucire verde-aurie.
În cele din urmă, se aplecă şi mă strânse brusc în braţe.
— Da, dar, Marie, când ai ajuns la noi, erai complet strâmbă, spuse ea. De aceea, familiile care se încumetau să
ia un copil care nu e în regulă sută la sută trebuiau să fie într-adevăr potrivite pentru asta. Nu am putut risca să apară
problemele după câţiva ani şi apoi să fii, pur şi simplu, livrată înapoi aici.
Livrată înapoi aici.
— Am fost o problemă atât de mare? am întrebat.
Ea mirosea a frezii şi a bomboane de mentă şi un pic a ţigări de foi.
Îi aşteptam răspunsul şi mi-am ţinut respiraţia.
— Deci, Marie, cei mai mulţi îşi doreau copii care să fie extrem de sănătoşi – chiar dacă erau nevoiţi să aştepte doi sau trei ani.
Mă luă de mână.
— E aşa de dulce, dar e un pic diformă – am auzit această
expresie de atâtea ori. Magna oftă adânc. Şi dacă familia ar fi avut şi alţi copii – ei bine, ar fi fost posibil ca cineva cu trăsăturile feţei tale, oftă ea şi mai adânc… să-i fi speriat.
— Păi, aveau şi alţi copii?