— Nu sunt probleme… cu excepţia celei pe care trebuie să
o rezolvi acum.
Şeful de poliţie pensionat îi salută pe cei trei prezenţi şi îi reţinu mâna lui Orla un pic mai mult decât pe cele ale celorlalţi. Arăta ca un labrador blând pe drumul spre locul său din faţa şemineului.
Trei dintre cei cinci bărbaţi din cameră ştiau cât de greşită
era această impresie.
— Nu ne-am văzut de mult, îi spuse fostul poliţist lui Orla.
Nu întrebase de starea lui de sănătate – şi cu siguranţă nici de soţia şi de copiii lui, ceea ce demonstra că ştia detaliile despre viaţa privată, expusă pe perete, a lui Orla Berntsen.
Dacă am înţeles corect, tu eşti norocosul destinatar… Carl Malle se aşeză pe canapea, în faţa şefului de personal… al unei scrisori misterioase, pe care a scris-o un autor anonim?
— Trebuie să-l găsim pe acest bărbat, spuse ministrul, de la biroul său.
— Sau pe această femeie, răspunsese Malle. După aceea aş vrea să discut cu Orla între patru ochi.
— Sigur, răspunse Almind-Enevold în locul lui Orla.
Fostul poliţist se aplecă în faţă.
— Mai faceţi-mi un rezumat… dacă a apărut ceva nou. Au fost observaţi suspecţi pe coridoarele ministerului? În curte sau pe scări? A observat cineva ceva neobişnuit în ultimele luni? Toată chestiunea pare să fi fost pregătită de mult, scrisoarea nu este o lovitură rapidă.
Omul gri se uită la fostul şef al poliţiei cu o groază
nedisimulată.
— Scrisoarea este în curs de examinare, spuse ministrul.
153
- AL ŞAPTELEA COPIL -
— Trebuie să ştiu totul… fără excepţie. Tot ce a fost diferit faţă de obicei în ultimele luni. Vreau să văd toate procesele-verbale ale şedinţelor şi listele cu vizitatori de la Anul Nou încoace. Se prea poate ca persoana pe care o căutăm să fi fost în minister pentru a obţine o imagine de ansamblu.
— Desigur, Carl.
— Şi aceşti doi domni…?
Malle se uită întrebător la Omul gri şi la Vrăjitor, care îi întoarseră privirea cu ochii atenţi.
Cu barba sa fără mustaţă, acesta semăna cu un pictor din anii ’60. Cu radarul său de poliţist, Malle decisese acum mult timp că cei doi nu aveau să fie de niciun ajutor – mai degrabă dimpotrivă. Ei îi vor sta în cale atunci când ancheta va avansa.
— Ei sunt aici din motive de coordonare, spuse ministrul şi sună ca şi cum ar fi vrut să se scuze. Dacă ai nevoie de orice fel de ajutor…
— Am oamenii mei, Ole. Am nevoie de mână liberă
complet. Ştii deja. Şi te rog, cât se poate de puţină
publicitate.
Ministrul le făcu semn din cap celor doi bărbaţi, după care Vrăjitorul se ridică, cu o uşoară plecăciune, şi dispăru. Omul gri ezită o jumătate de secundă mai mult, înainte de a se ridica, de a se strecura afară şi de a închide uşa în linişte în urma lui.
Astfel, cei trei bărbaţi care se cunoşteau de decenii au rămas singuri.
— Atunci putem începe, spuse ministrul. Îi făcu un semn lui Orla. Mai întâi trebuie să vorbesc între patru ochi cu Carl, apoi vin la tine.
Orla se ridică şi îi lăsă singuri pe cei doi bătrâni luptători ai rezistenţei.
Jurnalistul ţinea în mână, triumfător, două dosare din plastic, cu fotocopii.
154
- ERIK VALEUR -
— Suntem pe drumul cel bun – orfelinatul nostru a fost, pe parcursul mai multor ani, destinaţia preferată a ziarelor săptămânale. Bineînţeles că am verificat mai întâi anul 1961.
Se uită la Nils Jensen peste rama ochelarilor de citit şi îşi aprinse una dintre ţigările sale mentolate.
— Am imagini de la aniversarea de douăzeci şi cinci de ani a orfelinatului şi se pare că în acea zi s-a întâmplat ceva extraordinar.
Knud Tåsing îşi sprijini picioarele pe o cutie de carton mare, maro şi se întinse. Scrisoarea anonimă stătea lângă
cutie, pe podea, probabil pusă acolo de el.
Nils, care se aşezase pe un scaun liber de la fereastră, îşi dădu seama că acea cutie nu se mişcase nici măcar un milimetru. Probabil că aceasta conţinea rapoarte şi documente datate într-o perioadă în care Tåsing avea de-a face cu cazuri importante şi publica la fiecare trei luni câte un articol care zguduia întreaga naţiune – ca reportajul despre palestinianul care fusese acuzat de viol şi care îl făcuse pe Ole Almind-Enevold, pe atunci ministru al justiţiei, să-i condamne din start pe toţi străinii. După ziua în care palestinianul achitat împuşcase doi băieţi într-un popas, ministrul de stat desemnat se folosise în mod constant de această poveste, pe post de combustibil pentru campania sa personală pentru alegerile din 2001.
